HOTĂRÂRE nr. 653 din 4 iulie 2012 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP)" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 11 iulie 2012 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 42 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 49 alin.
(6)din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. IV pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP)", prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Finanţarea obiectivului de investiţii menţionat la art. 1 se face din fonduri externe nerambursabile, alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. Articolul 3 Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Articolul 4 La finalizarea obiectivului de investiţii, acesta va fi inclus în lista instalaţiilor şi obiectivelor de interes naţional. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Ecaterina Andronescu Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Eduard Hellvig Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu Bucureşti, 4 iulie
- Nr.
- Anexa INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP)" Titular: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică Beneficiar: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN - HH Bucureşti Amplasament: oraşul Măgurele, Str. Reactorului nr. 30, judeţul Ilfov Indicatori tehnico-economici: -------- Notă ... *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor. Factori de risc Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P 100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri externe nerambursabile, alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sporturilor - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -------