ORDIN nr. 529 din 4 august 2006 privind aprobarea Manualului de operare pentru programul "Schema de granturi mici" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 12 septembrie 2006 Pentru asigurarea condiţiilor de derulare a activităţilor convenite cu Banca Mondială în baza acordurilor de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea celor două proiecte, Închiderea minelor şi atenuarea impactului social, respectiv Închiderea minelor, refacerea mediului şi regenerarea socioeconomică, având în vedere: - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/1997 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere, aprobată cu modificări prin Legea nr. 43/1998, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 167/2005 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului privind închiderea minelor, refacerea mediului şi regenerarea socioeconomică, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005; - Hotărârea Guvernului nr. 347/2005 privind asigurarea condiţiilor de implementare a prevederilor Proiectului de închidere a minelor, refacere a mediului şi regenerare socioeconomică; - Hotărârea Guvernului nr. 1.060/2005 privind aprobarea Schemei de granturi mici pentru implementarea de microproiecte care să îmbunătăţească condiţiile de viaţă în special pentru grupurile dezavantajate din localităţile miniere, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Comerţului, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul economiei şi comerţului emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Manualul de operare pentru programul "Schema de granturi mici" (SGM), în vederea acordării de granturi mici prin Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere (ANDZM), pentru finanţarea de microproiecte care să îmbunătăţească condiţiile de viaţă pentru grupurile dezavantajate din localităţile miniere, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin. ______ Notă ... *) Anexa se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1. Articolul 2 SGM se implementează pe perioada de utilizare a împrumutului dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului privind închiderea minelor, refacerea mediului şi regenerarea socioeconomică, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005, în limita sumelor alocate prin legea anuală de aprobare a bugetului de stat şi în conformitate cu prevederile actelor normative care au stat la baza procesului de fundamentare a schemei. Articolul 3 ANDZM va elabora anual programul de derulare a procedurilor de acordare a granturilor mici, care va include: (i) planul de acţiuni pentru promovare şi publicitate la nivelul localităţilor miniere; (îi) planul de instruire a personalului ANDZM; (iii) planul de implementare; (iv) bugetul operaţional; (v) planul de plăţi pentru fondul destinat granturilor şi estimarea plăţilor; (vi) planul de monitorizare, control, raportare şi evaluare; (vii) raportul anual privind implementarea programului; (viii) alte specificaţii. Articolul 4 SGM se aplică în zona de operare a ANDZM, aşa cum este definită în manualul de operare prevăzut în anexa la prezentul ordin. Articolul 5
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.