← România

HOTĂRÎRE Nr. 367 din 28 iunie 1994

HOTĂRÎRE Nr. 367 din 28 iunie 1994 privind suportarea cheltuielilor determinate de participarea României cu o echipa chirurgicala militară la operaţiunea O.N.U. de asistenţa din Rwanda - "UNAMIR" Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 179 din 14 iulie 1994 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Cheltuielile determinate de participarea României cu o echipa chirurgicala militară formată din 21 de membri şi un ofiţer de legătură la operaţiunea O.N.U. de asistenţa umanitara din Rwanda "UNAMIR", în baza Hotărârii Parlamentului nr. 14 din 22 iunie 1994, se suporta din bugetul Ministerului Apărării Naţionale. Articolul 2 Pentru anul 1994 bugetul Ministerului Apărării Naţionale se suplimenteaza cu suma de 200.000.000 lei corespunzător cheltuielilor ce se vor efectua în legătură cu participarea României la "UNAMIR" din Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului. Articolul 3 Pentru procurarea mijloacelor necesare echipei în vederea începerii misiunii urmează ca procedura de achizitionare a acestora să fie exceptată de la prevederile Hotărârii Guvernului nr. 63/1994 *) de aprobare a Regulamentului privind organizarea licitaţiilor pentru achiziţiile publice de bunuri. ------------------------ Notă ... *) Hotărârea Guvernului nr. 63/1994 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 24 martie 1994. Articolul 4 Pe timpul misiunii personalul va primi solda de baza avută la data plecării, majorată cu 25% şi indemnizaţia în valută potrivit normelor O.N.U. Articolul 5 Contravaloarea în lei a valutei primite de la O.N.U. se va vira la bugetul de stat, la cursul valutar de schimb în vigoare la data încasării. Articolul 6 Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Finanţelor vor aduce la îndeplinire prevederile din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: ----------------- Ministrul apărării naţionale, Gheorghe Tinca Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Teodor Viorel Melescanu Ministru de stat, ministrul finanţelor, Florin Georgescu ----------------------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.