← România

HOTĂRÂRE nr. 1.590 din 8 noiembrie 2006

HOTĂRÂRE nr. 1.590 din 8 noiembrie 2006 privind trecerea unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 940 din 21 noiembrie 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin.

(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, situate în municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Ostroveni, judeţul Vâlcea, identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Trecerea din domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora. Articolul 3 După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- p. Ministrul administraţiei şi internelor, Paul Victor Dobre, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 8 noiembrie 2006. Nr. 1.590. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a construcţiilor aflate în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor cate trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia --------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.