RAPORT nr. 3.265 din 19 martie 2015 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Ialomiţa Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 15 mai 2015 - extras - În conformitate cu prevederile art. 35 alin.
(1), art. 36 alin.
(1),
(5)şi
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2015, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 23-27 februarie 2015 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Democrat Liberal -Organizaţia Judeţeană Ialomiţa pentru anul 2014. I. Constatări Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Democrat Liberal -Organizaţia Judeţeană Ialomiţa au totalizat 42.860,00 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 5.700,00 lei şi din donaţii în sumă de 37.160,00 lei. De asemenea, s-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin.
(1)şi art. 23 alin.
(1)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru aceste fapte, Partidul Democrat Liberal - Organizaţia Judeţeană Ialomiţa a fost sancţionat conform art. 41 alin.
(1)şi art. 42 alin.
(1)din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. II. Recomandări - respectarea permanentă a prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Bucureşti, 19 martie 2015. Nr. 3.265. ----