DECIZIE nr. 1.075 din 16 septembrie 2010

(2)ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 753 din 11 noiembrie 2010 Augustin Zegrean - preşedinte Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Iulia Antoanella Motoc - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Oana Cristina Puică - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284, 286-288 şi art. 298 alin.

(2)ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Petrom" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 27.751/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 19 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 27.751/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284, 286-288 şi 298 alin.

(2)ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Petrom" - S.A. din Bucureşti cu ocazia soluţionării unor cauze civile având ca obiect drepturi băneşti. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Astfel, arată că dispoziţiile art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 sunt de un formalism excesiv, de natură să afecteze grav efectivitatea exercitării drepturilor recunoscute de lege atât pentru angajat, cât şi pentru angajator şi să restrângă nejustificat dreptul la apărare al angajatorului, care este pus într-o situaţie de dezechilibru faţă de angajatul care are calitatea de reclamant. Autorul excepţiei invocă faptul că intervalul de timp dintre data primirii citaţiei şi data termenului de judecată este prea scurt pentru ca un angajator să îşi exercite dreptul la apărare şi să se achite de sarcina probei care îi revine. De asemenea, faptul că prevederile art. 164 din Codul de procedură civilă lasă la aprecierea instanţei posibilitatea conexării cauzelor şi nu obligă la luarea unei astfel de măsuri, ceea ce ar conduce la o economie de timp şi cheltuieli, precum şi la o judecată unitară, este de natură să aducă atingere dreptului la apărare. Astfel, dispoziţiile de lege atacate încalcă, în opinia autorului, şi principiul efectivităţii juridice. De asemenea, mai susţine că obligarea angajatorului de a suporta nelimitat întreaga sarcină a probei vine în contradicţie cu normele constituţionale ce configurează alcătuirea sistemului judiciar bazat pe egalitate de tratament, imparţialitate şi echitate procesuală, determinându-l să realizeze o probaţiune diabolică, mai mult decât împovărătoare, cu consecinţa suportării efectelor administrării unor probe speciale în interesul adversarilor procesuali, cum ar fi, cu titlu de exemplu - expertizele, care în cazul unor coparticipanţi procesuali ajung la costuri uriaşe, suportate de angajator. Totodată, autorul excepţiei susţine că art. 298 alin.

(2)ultima liniuţă din Codul muncii, care prevede că orice dispoziţie contrară acestui act normativ se abrogă, încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, dreptul la un proces echitabil, atribuţiile Consiliului Legislativ, precum şi dispoziţiile constituţionale care stabilesc că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială se reglementează prin lege organică. Consideră că textul de lege criticat, prin formularea sa imprecisă, poate ridica dificultăţi de interpretare şi aplicare a legii. În acest sens, autorul excepţiei face referire la normele procedurale aplicabile în speţele sale, care au ca obiect conflicte de muncă, arătând că art. 298 alin.

(2)ultima liniuţă din Codul muncii nu este în măsură să clarifice care dintre acestea urmează să se aplice. Astfel, arată că prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă sunt diferite de cele ale art. 284 din Codul muncii, care reglementează aceeaşi materie, respectiv instanţa competentă să soluţioneze aceste conflicte. Cu toate că, din perspectiva principiilor de aplicare a legii în timp, în speţă ar trebui să fie incidente reglementările mai noi, respectiv cele ale Codului muncii, caracterul special pe care îl are Legea nr. 168/1999 faţă de dreptul comun în materie, reglementat de Codul muncii, poate conduce la o concluzie contrară, potrivit căreia incidente ar fi dispoziţiile legii speciale. Toate aceste argumente sprijină concluzia pe care autorul excepţiei o consideră esenţială pentru motivarea sa, anume că prevederile art. 298 alin.

(2)ultima liniuţă din Codul muncii încalcă principiul efectivităţii juridice, consacrat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Acest principiu presupune că legiuitorul are obligaţia de a asigura adoptarea unor dispoziţii legale eficiente care să fie coerente (Cauza Unedic contra Franţei, 2008), să evite paralelismul legislativ (Cauza Katz contra României, 2009), să aibă vocaţia de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi să aibă o aplicabilitate practică uniformă, pentru a se evita o jurisprudenţă neuniformă (Cauza Santos Pinto contra Portugaliei, 2008). În plus faţă de acestea, autorul excepţiei aminteşte că, prin dispoziţiile art. 62 alin.

(1)şi art. 63 alin.

(3)din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, excluzând, prin urmare, abrogarea implicită. Acest mod de abordare a fost determinat atât pentru a asigura coerenţa sistemului legislativ, cât şi pentru a asigura eficacitatea principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât nu permite judecătorului să legifereze expres unde legiuitorul a tăcut, respectiv să constate abrogarea, deşi legiuitorul nu a făcut-o. Nerespectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 prin reglementarea unei norme care are un efect abrogator implicit, precum textul de lege criticat, are semnificaţia încălcării art. 1 alin.

(5)din Constituţie, care prevede obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, obligaţie căreia trebuie să i se supună inclusiv Parlamentul, întrucât textul constituţional nu face nicio distincţie cu privire la destinatarii normei. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Potrivit art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.

(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 284, 286-288 şi art. 298 alin.

(2)ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă. Din notele scrise ale autorului excepţiei reiese, însă, că acesta critică doar prevederile art. 286-288 şi art. 298 alin.

(2)ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, având următorul cuprins: - Art. 286 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: "

(1)Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se judecă în regim de urgenţă.

(2)Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 15 zile. ...

(3)Procedura de citare a părţilor se consideră legal îndeplinită dacă se realizează cu cel puţin 24 de ore înainte de termenul de judecată."; ... - Art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: "Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare."; - Art. 288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: "Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenţă, instanţa fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia."; - Art. 298 alin.

(2)ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: "Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: [...] - orice alte dispoziţii contrare."; - Art. 74 din Legea nr. 168/1999: "

(1)Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se judecă în regim de urgenţă.

(2)Termenele de judecată nu pot fi mai mari de 10 zile. ...

(3)Părţile sunt legal citate, dacă citaţia le-a fost înmânată cel puţin cu o zi înaintea judecării."; ... - Art. 75 din Legea nr. 168/1999: "În cazul în care sunt contestate măsuri unilaterale dispuse de unitate, aceasta are obligaţia ca, până la prima zi de înfăţişare, să depună dovezile în baza cărora a luat măsura respectivă."; - Art. 77 din Legea nr. 168/1999: "

(1)În cazul în care judecata continuă, administrarea probelor se va face cu respectarea regimului de urgenţă al judecării conflictelor de drepturi.

(2)Instanţa poate să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie nejustificat administrarea acesteia."; ... - Art. 164 din Codul de procedură civilă: "Părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură. Întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o. Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părţile cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe. Când una din pricini este de competenţa unei instanţe, şi părţile nu o pot înlătura, întrunirea se va face la acea instanţă." În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin.

(4)şi

(5)care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 21 alin.

(1)-

(3)referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 53 alin.

(1)referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 73 alin.

(3)lit. p) care stabilesc că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială se reglementează prin lege organică şi ale art. 79 alin.

(1)referitoare la atribuţiile Consiliului Legislativ, precum şi ale art. 11 alin.

(2)privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 alin.

(2)referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 286-288 şi art. 298 alin.

(2)ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de acelaşi autor şi în prezenta cauză şi cu o motivare identică. Astfel, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.016 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, Curtea a respins ca inadmisibilă critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor art. 298 alin.

(2)ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, pentru considerentele acolo arătate, iar prin Decizia nr. 1.015 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă, pentru motivele acolo arătate. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.

(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.

(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin.

(2)ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Petrom" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 27.751/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. II. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 164 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2010. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică -------