ORDIN nr. 116 din 21 decembrie 2011 (*actualizat*) pentru aprobarea Instrucţiunii nr. 6/2011 privind aplicarea Standardelor internaţionale de raportare financiară de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (actualizat până la data de 22 mai 2013*) --------------- *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 22 mai 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: INSTRUCŢIUNEA nr. 1 din 15 mai 2013 aprobată prin ORDINUL nr. 1 din 15 mai 2013. Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor. În conformitate cu prevederile art. 1, 2 şi art. 7 alin.
(3)şi
(15)din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 514/2002, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, în şedinţa din data de 21 decembrie 2011, a hotărât emiterea următorului ordin: Articolul 1 Se aprobă Instrucţiunea nr. 6/2011 privind aplicarea Standardelor internaţionale de raportare financiară de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 La data intrării în vigoare a instrucţiunii prevăzute la art. 1 se abrogă Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 11/2011 pentru aprobarea Instrucţiunii nr. 3/2011 privind aplicarea Standardelor internaţionale de raportare financiară de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 28 februarie 2011. Articolul 3 Instrucţiunea menţionată la art. 1 se publică împreună cu ordinul de aprobare a acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, în Buletinul CNVM şi pe site-ul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (www.cnvmr.ro). p. Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Alexe Gavrilă Bucureşti, 21 decembrie 2011. Nr. 116. Anexă INSTRUCTIUNI 6 21/12/2011