ORDIN nr. 63/N din 11 august 1998 privind obligaţia afişării la loc vizibil a panoului de identificare a investiţiei Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 11 septembrie 1998 Ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului, având în vedere constatările privind modul de organizare a unor santiere de construcţii pentru realizarea unor investiţii în Bucureşti şi în ţara, în temeiul art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 456/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, republicată, emite următorul ordin: Articolul 1 Toate santierele de construcţii vor fi obligate sa afiseze la loc vizibil, pe toată perioada lucrărilor, un panou de identificare, conform anexei la prezentul ordin. Articolul 2 Modelul acestui panou, prezentat în anexa, va fi înmânat obligatoriu, o dată cu aceasta, beneficiarului de către eliberatorul autorizaţiei de construire. Articolul 3 Neafisarea panoului de identificare se va sanctiona cu sistarea imediata a lucrărilor. Articolul 4 Anexa face parte integrantă din prezentul ordin. La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abroga orice alte dispoziţii contrare. Articolul 5 Prezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Inspectorul de stat şef şi secretarul de stat al Departamentului de urbanism şi amenajarea teritoriului vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. p. Ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului, Laszlo Borbely, secretar de stat Anexă -------------------- | MODEL DE PANOU | | Identificarea || | şantierului de || | construcţii || --==================== ----------------------------------------------------------------------------- | | | ------------------ | | ŞANTIER | VEDERE | | | ÎN | DE ANSAMBLU | | | LUCRU ------------------ | | | | Denumirea şi adresa obiectivului .......................................... | | | | Beneficiarul investiţiei ..................................., telefon ..... | | (numele şi prenumele/denumirea şi domiciliul/sediul) | | | | Proiectantul general ......................................., telefon ..... | | (numele şi prenumele/denumirea şi domiciliul/sediul) | | | | Constructorul .............................................., telefon ..... | | (numele şi prenumele/denumirea şi domiciliul/sediul) | | | | Numărul autorizaţiei de construire şi numărul autorizaţiei de organizare | | de şantier (dacă este cazul) ............................................. | | din data de .............................................................. | | | | Eliberata de ............................................................. | | | | Termenul de execuţie a lucrărilor, prevăzut în autorizaţie ............... | | | | Data începerii construcţiei .............................................. | | | | Data finalizarii construcţiei ............................................ | | | ----------------------------------------------------------------------------- NOTĂ: 1. Datele de mai sus vor fi înscrise obligatoriu într-un panou de minimum 60x90 cm, literele având o înălţime de cel puţin 5 cm), confectionat din materiale rezistente la intemperii şi afişat la loc vizibil pe toată perioada lucrărilor. 2. Vederea de ansamblu poate fi: fotografie după macheta, o perspectiva sau o fatada reprezentativa (principala) a investiţiei. ---------------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.