HOTĂRÂRE nr. 40 din 21 septembrie 2010 pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 6/2009 privind aprobarea componenţei nominale a Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 660 din 24 septembrie 2010 În temeiul prevederilor art. 64 alin.
(4)din Constituţia României, republicată, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Anexa la Hotărârea Parlamentului României nr. 6/2009 privind aprobarea componenţei nominale a Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 19 februarie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: - domnul deputat Gheorghe-Eugen Nicolăescu, aparţinând Grupului parlamentar al PNL, este desemnat în calitatea de membru al comisiei pe locul devenit vacant ca urmare a decesului deputatului Ioan Timiş. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 21 septembrie 2010, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ Bucureşti, 21 septembrie 2010. Nr. 40. -------