ACORD din 22 octombrie 1991 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind navigatia pe caile navigabile interioare Emitent : ACT INTERNAŢIONAL Publicat în : MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 29 aprilie 1992 Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania, în dorinţa de a promova dezvoltarea navigatiei pe caile navigabile interioare ale părţilor contractante, luînd în considerare Actul final al Conferintei pentru securitate şi cooperare în Europa, în special prevederile acestuia privind dezvoltarea transporturilor, au convenit urmatoarele: Articolul 1 În sensul prezentului acord sînt:
- a)nave româneşti: nave fluviale înregistrate într-un registru român de nave, care navighează sub pavilion român şi cu care se efectueaza transportul de pasageri şi/sau marfuri; ...
- b)nave germane: nave fluviale înregistrate într-un registru german de nave fluviale, cu care poate fi efectuat transportul de pasageri şi/sau marfuri fără o autorizatie speciala de navigatie; ...
- c)barje pentru nave port-barje: nave conform lit.
- a)şi b), care sînt fără echipaj şi fără propulsie proprie; ...
- d)întreprinderi de navigatie: întreprinderi/societăţi de navigatie sau armatori care au sediul permanent al firmei sau domiciliul permanent pe teritoriul uneia dintre cele doua părţi contractante; ...
- e)autorităţi competente: Ministerul Transporturilor al României şi Ministerul Federal al Transporturilor al Republicii Federale Germania, dacă nu se vor comunică reciproc alte autorităţi sau organe competente; ...
- f)porturi: porturile şi locurile de transbordare marfuri autorizate oficial, precum şi locurile de acostare pentru nave de pasageri situate pe teritoriile părţilor contractante. ... Articolul 2
(1)În conformitate cu art. 3-6, navele româneşti pot naviga pe caile navigabile interioare germane şi navele germane pot naviga pe caile navigabile interioare româneşti şi pot folosi porturile şi locurile de acostare autorizate oficial. ...
(2)Prevederile paragrafului
(1)se aplică în mod corespunzător şi transportului de utilaje şi de corpuri plutitoare, precum şi tranzitarii navelor nou construite. ...
(3)Navigatia se reglementeaza potrivit legislaţiei naţionale a părţii contractante ale carei cai navigabile se utilizeaza. ... Articolul 3
(1)Navele româneşti şi germane pot transporta pasageri şi/sau marfuri între un port românesc şi un port german, precum şi invers, pe caile navigabile interioare care le leagă (transport direct). ...
(2)În transportul direct, navele româneşti şi germane pot transporta pasageri şi/sau marfuri între un port de pe teritoriul unei părţi contractante şi unul dintre urmatoarele porturi de pe teritoriul celeilalte părţi contractante, precum şi invers: ...
- a)un port maritim; ...
- b)un port situat pe drumul direct spre un port maritim; ...
- c)un port, indicat de autorităţile competente, la propunerea Comisiei mixte (prevăzute la art. 15). ...
(3)În cazuri excepţionale, din motive tehnice sau din motive de siguranţă a navigatiei, autoritatea competentă a fiecarei părţi contractante poate stabili, după o consultare în cadrul Comisiei mixte, un numar maxim de voiaje pentru folosirea cailor lor navigabile la transportul direct. ...
(4)În transportul direct, intreprinderile de navigatie ale celor două părţi vor participa în mod continuu, pe toata durata anului, în proportii egale la volumul de transport. Repartizarea urmeaza să fie efectuata pe baza tonajului incarcaturii. În cazul în care intreprinderile de navigatie ale unei părţi nu pot prelua la transport cota-parte ce le revine, acestea urmeaza să ofere, în prima instanţa, aceasta cantitate întreprinderilor de navigatie ale celeilalte părţi, fără ca aceasta cantitate să fie considerata cota-parte de transport a acestei părţi. ...
(5)La cererea unei părţi contractante, urmeaza să se convina în mod obligatoriu, la propunerea Comisiei mixte, navluri minime/maxime eficiente din punct de vedere economic şi condiţiile aferente acestora. ...
(6)Alte nave decit cele menţionate la art. 1 lit.
- a)şi
- b)vor fi admise sa participe la transportul direct între porturile celor două părţi numai în măsura în care acest lucru se convine la propunerea Comisiei mixte. ...
(7)Participarea navelor dintr-o terta tara la transportul între porturile celor două părţi se face pe seama cotei-părţi expeditoare. ... Articolul 4
(1)Navele româneşti şi germane pot transporta pasageri şi/sau marfuri pe teritoriul celeilalte părţi contractante pe sectoarele convenite de autorităţile competente în baza unei propuneri a Comisiei mixte (transport în tranzit). ...
(2)La cererea unei părţi contractante, autorităţile competente pot conveni, în baza unei propuneri a Comisiei mixte, asupra unei participari la transportul de marfuri, conform paragrafului
(1), a întreprinderilor de navigatie ale celor două părţi, sub forma de cote-părţi. Aceasta trebuie să se efectueze în special atunci cînd navele unei părţi sînt excluse de la participarea la acest transport de marfuri. ...
(3)În cazuri excepţionale, din motive tehnice sau din motive de siguranţă a navigatiei, fiecare parte contractantă poate stabili, după o consultare în cadrul Comisiei mixte, un numar maxim de voiaje pentru folosirea cailor lor navigabile la transportul în tranzit. ... Articolul 5 Navele româneşti şi germane pot transporta pasageri şi/sau marfuri între un port al celeilalte părţi şi un port dintr-o terta tara şi invers (transport în terte tari) numai în baza unei autorizaţii speciale eliberate de autorităţile competente. Articolul 6 Transportul de pasageri şi/sau marfuri între porturile situate pe teritoriul celeilalte părţi contractante (cabotaj) este permis numai în baza unei autorizaţii speciale eliberate de autorităţile competente. Articolul 7
(1)Fiecare parte contractantă, pe portiunea sa de Dunăre, va recunoaste certificatele de capacitate pentru echipaj (inclusiv pentru capitan) eliberate de cealalta parte contractantă, precum şi atestatul de bord. ...
(2)Pentru navigatia pe celelalte cai navigabile interioare, cu excepţia Rinului, Moselei şi cailor navigabile maritime pentru care exista reglementari speciale, autorităţile competente vor elibera documentele şi certificatele prevăzute în tarile lor, la prezentarea documentelor şi certificatelor referitoare la nava, echipajul şi incarcatura acesteia (de exemplu: atestatul de bord şi brevetele navigatorilor) eliberate pe teritoriul celeilalte părţi contractante. Premisa pentru aceasta este ca documentele şi certificatele să fie eliberate pe teritoriul unei părţi contractante în condiţii care corespund reglementarilor în vigoare pe teritoriul celeilalte părţi contractante. ... Articolul 8 Navele pot transporta marfuri periculoase numai în cazul cînd poseda, în acest scop, autorizatia valabila prevăzută pentru calea navigabila respectiva. Articolul 9 Fiecare parte contractantă va acorda navelor celeilalte părţi acelasi regim ca şi navelor proprii, privind exercitarea drepturilor de transport acordate conform art. 2-6; aceasta prevedere se aplică în special: a) prelevarii taxelor publice de navigatie şi taxelor portuare; ... b) folosirii amenajarilor portuare, locurilor de acostare, ecluzelor şi altor instalaţii navale asemanatoare publice; ... c) întocmirii formalitatilor de către autorităţile competente; ... d) aprovizionarii cu combustibili şi lubrifianti. ... Articolul 10 Fiecare parte contractantă va acorda navelor celeilalte părţi acelasi regim ca şi navelor proprii privind regimul vamal al proviziilor echipajului şi navei, aflate la bord. Aceeasi prevedere se aplică combustibililor şi lubrifiantilor destinati consumului navelor. Articolul 11
(1)Intreprinderile de navigatie ale celor două părţi pot înfiinţa pe teritoriul celeilalte părţi contractante, pe bază de reciprocitate, agentii pentru prestatii de servicii la nave şi echipaje, cu respectarea legislaţiei naţionale respective în vigoare şi cu aprobarea autorităţii competente. ...
(2)Intreprinderile de navigatie ale celor două părţi pot conveni, în vederea promovarii rentabilitatii transportului, asupra unor înţelegeri privind cooperarea în exploatare, tehnica şi comerciala. ... Articolul 12 Intreprinderile de navigatie ale celor două părţi au dreptul sa transfere liber, la sediul lor, diferenţa care rezultă dintre încasările şi cheltuielile pentru transportul pasagerilor şi marfurilor. Transferarea se va efectua neintirziat, intr-o valuta convertibila, pe baza cursurilor oficiale de schimb. În cazul în care sistemul de plati este reglementat printr-un acord între părţile contractante, se vor aplica prevederile acestui acord. Articolul 13
(1)La trecerea frontierei, membrii echipajelor navelor româneşti şi germane au nevoie de un document de calatorie şi de un permis de sedere sub forma unei vize (viza). ...
(2)În principiu, pe navele de marfuri pot să se afle numai membri ai echipajului. Pe navele de pasageri şi/sau marfuri pot intră în şi iesi din tara, împreună cu membrii echipajului, şi sotiile şi copiii minori necasatoriti ai acestora, dacă sînt în posesia documentului mentionat la paragraful
(1)şi a unei vize. Copiii sub 16 ani pot fi inscrisi în documentul de calatorie al unuia dintre parintii lor. ...
(3)Pe Dunăre, membrii echipajelor navelor româneşti şi germane nu au nevoie de nici o viza pentru trecerea frontierei şi pentru sederea la bord, precum şi în incintele porturilor situate pe Dunăre, dacă sînt în posesia unui document de navigator pe Dunăre şi sînt inscrisi pe lista de echipaj. Aceeasi prevedere este valabila pentru sotiile membrilor echipajului şi copiii sub 16 ani ai acestora, inscrisi în documentele de navigator pe Dunăre. ...
(4)Toate persoanele aflate la bord, menţionate la paragrafele
(1)-
(3), trebuie să fie inscrise pe lista de echipaj. ...
(5)Părţile contractante vor efectua un schimb de modele ale documentelor menţionate la paragrafele
(1)şi
(3). ...
(6)În măsura în care reglementarile legale ale unei părţi contractante, privind intrarea şi sederea strainilor, conţin dispozitii mai avantajoase, se vor aplica aceste dispozitii. ... Articolul 14
(1)Navele celor două părţi pot staţiona, pe timp de zi şi noapte, în urmatoarele locuri: ...
- a)în porturi de încărcare sau descarcare; ...
- b)în porturi de pe parcurs, inclusiv porturi de frontieră; ...
- c)în locuri de pe parcurs, admise de regulamentul de navigatie, dacă organele vamale nu au stabilit locuri speciale de acostare. ... 2) În cazul unei avarii, al unui accident, al unei imbolnaviri grave a unei persoane de la bord sau în alte cazuri care fac imposibila continuarea voiajului, navele pot acosta în orice loc adecvat. În asemenea cazuri, capitanul sau o persoană imputernicita de acesta trebuie să informeze neintirziat cel mai apropiat organ de frontieră, de vama sau de politie. 3) Organele competente ale celor două părţi contractante acorda asistenţa necesară în caz de avarii sau accidente ale unor nave sau persoane ale celeilalte părţi. Aceasta prevedere este valabila şi în cazul imbolnavirilor care necesita asistenţa medicală de urgenta. 4) În caz de avarii sau accidente grave ale unor nave sau persoane ale unei părţi pe teritoriul celeilalte părţi contractante, partea contractantă pe al carei teritoriu a avut loc evenimentul va instiinta neintirziat cealalta parte contractantă, va lua masurile necesare în vederea cercetării cauzelor evenimentului, va informa cealalta parte contractantă asupra rezultatelor şi va transmite documentele necesare reglementarii daunelor. Articolul 15
(1)În scopul aducerii la indeplinire şi al controlarii aplicarii prezentului acord, se infiinteaza o Comisie mixta. Comisia mixta este compusa din cite trei reprezentanti împuterniciţi ai fiecarei părţi, care sînt desemnaţi de către ministrul transporturilor al României, respectiv de către ministrul federal al transporturilor al Republicii Federale Germania. ... Din partea Republicii Federale Germania, din Comisia mixta vor face parte un reprezentant al ministrului federal al transporturilor, în calitate de conducator de delegatie, precum şi cite un reprezentant al întreprinderilor de navigatie şi al întreprinderilor de încărcare, desemnaţi de către ministrul federal al transporturilor. Pentru examinarea unor probleme specifice, fiecare parte poate prevedea participarea unor experti. La prima sa sedinta, Comisia mixta elaboreaza şi aproba un regulament de functionare pentru activitatea sa.
(2)Comisia mixta are, în special, urmatoarele atribuţii: ... a) de a inainta autorităţilor competente propuneri privind: ... - stabilirea cailor navigabile de tranzit (art. 4 paragraful
(1); - participarea sub forma de cote-părţi (art. 4 paragraful
(2); - stabilirea porturilor fluviale (art. 3 paragraful
(2), lit. c); - stabilirea navlurilor minime/maxime, precum şi a condiţiilor aferente acestora (art. 3 paragraful
(5); - adaptarea prezentului acord la dezvoltarea transportului pe caile navigabile interioare şi solutionarea tuturor problemelor care rezultă din aplicarea prezentului acord; - admiterea navelor din terte tari la transportul direct; b) de a organiza consultari privind posibilitatile de stabilire a numarului maxim de voiaje în transportul direct (art. 3 paragraful
(3)şi în tranzit (art. 4 paragraful
(3); ...
- c)de a inregistra statistic traficul de nave ale celor două părţi; ...
- d)de a supraveghea respectarea înţelegerilor stabilite conform lit.
- a)şi aplicarea art. 9, 10 şi 11; ...
- e)de a repartiza, dacă este necesar, volumele de transport pe intreprinderile de navigatie ale celor două părţi, conform art. 3 paragraful
(4), şi de a supraveghea repartizarea incarcaturilor. ...
(3)Navlurile minime/maxime, inclusiv condiţiile aferente acestora, convenite în cadrul Comisiei mixte, vor fi prezentate de aceasta autorităţilor competente spre aprobare. Autorităţile competente convin asupra intrarii în vigoare a acestor hotărîri ale Comisiei mixte şi îşi comunică reciproc, fără întîrziere, data intrarii în vigoare a acestora, conform legislaţiei interne. ...
(4)Înţelegerile stabilite în baza propunerilor, conform paragrafului
(2)lit. a) şi paragraful
(3), se realizează prin comunicarea reciproca, de către autorităţile competente, a acordului privind propunerile inaintate de Comisia mixta. ...
(5)Dacă nu se poate ajunge la o înţelegere în cadrul Comisiei mixte, la cererea unei părţi contractante, reprezentantii autorităţilor competente ale celor două părţi contractante se vor intilni pentru consultari în termen de 4 saptamini. ... Articolul 16 Autorităţile competente vor furniza Comisiei mixte, la cererea acesteia, acele documente de care are nevoie în vederea indeplinirii atribuţiilor sale, conform art. 15. Articolul 17 Ambarcatiunile de sport şi de agrement ale celor două părţi pot folosi caile navigabile interioare ale celor două părţi contractante, cu respectarea reglementarilor legale naţionale respective. Articolul 18 Prezentul acord nu afectează drepturile şi oblibaţiile Republicii Federale Germania decurgind din actul de la Mannheim din 1868 faţă de statele contractante la acest act şi nici drepturile şi oblibaţiile României decurgind din Convenţia de la Belgrad din 1948 faţă de statele contractante la aceasta convenţie. Articolul 19
(1)Prezentul acord se incheie pentru o perioadă nelimitata de timp. ...
(2)Prezentul acord intră în vigoare după 30 zile de la data la care părţile contractante îşi vor comunică în scris, pe cale diplomatica, indeplinirea cerințelor legislaţiei interne pentru intrarea în vigoare a acestuia. ...
(3)Prezentul acord poate fi denuntat de către fiecare parte contractantă în scris, pe cale diplomatica, cu 6 luni înainte de sfirsitul anului calendaristic. În acest caz, acordul îşi pierde valabilitatea după expirarea acestui an calendaristic. ...
(4)Protocolul anexat este parte integrantă a prezentului acord. ... Incheiat la Bonn, la 22 octombrie 1991, în doua exemplare originale în limba română şi limba germana, ambele texte avînd aceeasi valabilitate. Pentru Guvernul României, Radu Comsa Pentru Guvernul Republicii Federale Germania, Dr. Mario Graf Voumatuschka Dr. Gunter Krause PROTOCOL Cu ocazia semnarii Acordului privind navigatia pe caile navigabile interioare, Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania au convenit urmatoarele, care fac parte integrantă din prezentul acord: 1. Drepturi de transport Pentru a asigura o aplicare unitara a acordului, cele doua părţi contractante au convenit sa considere urmatoarele sensuri ale termenilor folositi în legătură cu drepturile de transport:
(1)Transport direct: transportul pasagerilor şi/sau marfurilor cu o nava a unei părţi de pe teritoriul unei părţi contractante pe teritoriul celeilalte părţi contractante, exclusiv pe acele cai navigabile interioare care leagă între ele teritoriile celor două părţi contractante. ...
(2)Transport în tranzit: transportul pasagerilor şi/sau marfurilor cu o nava a unei părţi pe caile navigabile interioare de pe teritoriul celeilalte părţi contractante, fără ambarcarea sau debarcarea pasagerilor, respectiv fără încărcarea sau descarcarea marfurilor în timpul trecerii. ...
(3)Transport în terte tari: transportul pasagerilor şi/sau marfurilor, cu o nava a unei părţi, dintr-o terta tara pe teritoriul celeilalte părţi contractante sau invers. ...
(4)Cabotaj: transportul pasagerilor şi/sau marfurilor cu o nava a unei părţi între locuri de încărcare şi de descarcare situate pe caile navigabile interioare de pe teritoriul celeilalte părţi contractante. ... În vederea stabilirii drepturilor de transport care trebuie considerate, criteriul determinant este cel al tronsonului pe care nava respectiva transporta şi nu cel privind originea şi localitatea de destinatie a marfii transportate. 2. Autorizatia speciala de navigatie mentionata la art. 1 al acordului este cea din art. 2 al Legii cu privire la oblibaţiile navigatiei fluviale din 4 august 1986 (B.G.B.1.I.S. 1271). 3. Cele doua părţi contractante vor efectua schimbul de documente prevăzute la art. 13 paragraful
(5)înainte de intrarea în vigoare a acordului. 4. Pentru acele transporturi în tranzit, care nici nu incep şi nici nu se termina pe teritoriile celor două părţi contractante, se va conveni, la cererea unei părţi contractante şi în baza unei propuneri a Comisiei mixte, asupra unei participari sub forma de cote-părţi a întreprinderilor de navigatie ale celor două părţi. Incheiat la Bonn, la 22 octombrie 1991, în doua exemplare originale în limba română şi limba germana, ambele texte avînd aceeasi valabilitate. Pentru Guvernul României, Radu Comsa Pentru Guvernul Republicii Federale Germania, Dr. Mario Graf Voumatuschka Dr. Gunter Krause ----