ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 186 din 28 octombrie 2020 privind instituirea unor măsuri urgente pentru asigurarea necesarului de medici pe durata riscului epidemiologic generat de pandemia de COVID-19 și pentru modificarea art. 11 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1005 din 29 octombrie 2020 Având în vedere contextul actual generat de evoluția situației epidemiologice naționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru care a fost instituită starea de urgență prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și prelungită prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, măsuri continuate prin declararea stării de alertă pe teritoriul României prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, și prin Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, luând în considerare dispozițiile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, ținând cont că, în gestionarea cazurilor de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2, instituțiile sanitare publice întâmpină zilnic dificultăți din cauza lipsei personalului medical în specialitățile: anestezie terapie intensivă, urgență, epidemiologie, radiologie, boli infecțioase, pneumologie, din spitalele desemnate să trateze cazurile confirmate cu COVID-19, necesare asigurării suportului medical adecvat pacienților, întrucât instituțiile cu rol în gestionarea, la nivel național, a situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 sunt în imposibilitatea de a asigura un răspuns coerent și prompt din cauza lipsei personalului medical de specialitate care să poată fi detașat la unitățile sanitare publice cu deficit de personal pentru a asigura tratamentul pacienților confirmați cu COVID-19 și realizarea anchetelor epidemiologice, luând în considerare că această situație îngreunează acordarea asistenței medicale, inclusiv a cazurilor severe care necesită intubare și a pacienților ventilați mecanic fără să fie intubați. Zilnic sunt efectuate misiuni medicale de transfer, atât terestru cât și aerian, al pacienților infectați cu coronavirusul SARS-CoV-2 din spitale unde s-a depășit capacitatea de tratare, către alte spitale din țară, având în vedere că situația prezentată întrunește premisele unei situații urgente și extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ potrivit, lipsa adoptării acestor măsuri cu celeritate poate avea consecințe negative asupra capacității administrative de gestionare a riscului epidemiologic generat de pandemia de COVID-19, luând în considerare faptul că potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, pe durata stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea, coordonarea și sub autoritatea Ministerului Sănătății, inclusiv funcțiile publice de execuție și conducere, pot fi ocupate de funcționari publici sau personal contractual, prin numire, fără concurs. Numirea se face prin ordin al ministrului sănătății și încetează de drept în cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă, în considerarea faptului că punerea în aplicare a acestei prevederi este de natură a crea dezechilibre în activitatea entităților cărora le sunt aplicabile prevederile art. 11 din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, ținând cont de faptul că dinamica evoluției situației epidemiologice naționale și internaționale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, impune luarea de măsuri imediate, astfel încât numirea în cadrul unităților aflate în subordinea sau în coordonarea Ministerului Sănătății să se facă prin act administrativ al conducătorului instituției sau al unității angajatoare și cu încadrarea în limita numărului maxim de posturi aprobate de către ordonatorul principal de credite prin statul de funcții, văzând că toate aceste aspecte vizează interesul public și pot constitui o vulnerabilitate a modului de acțiune a structurilor implicate, constituind situații de urgență, extraordinare, ce nu pot fi amânate fără riscul unor blocaje ori disfuncționalități instituționale, luând în considerare că este necesară adoptarea unui act normativ care să asigure temeiul juridic pentru punerea în practică a măsurilor propuse, apreciem necesară adoptarea reglementărilor care fac obiectul prezentei ordonanțe, în regim de urgență. În considerarea faptului că statul este garant al dreptului la ocrotirea sănătății publice și trebuie să ia măsuri pentru asigurarea acestui drept, întrucât aspectele vizate afectează sănătatea și interesul public, iar reglementarea acestora nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate prin ordonanță de urgență, iar în caz contrar nu se poate asigura un răspuns imediat și eficient pentru limitarea consecințelor produse de pandemia de COVID-19 la nivel național, în temeiul art. 115 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.