← România

ORDIN nr. 952 din 4 iulie 2005

ORDIN nr. 952 din 4 iulie 2005 privind aprobarea formularului tipizat al Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, destinat utilizării în activitatea de control a comisarilor Gărzii Financiare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 19 iulie 2005 În temeiul prevederilor art. 11 alin.

(5)din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare, în baza dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 7/1995 privind stabilirea regimului unor formulare tipizate în domeniul financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă modelul şi conţinutul formularului tipizat ale Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, cod G.F. 14.13.22.99/1, utilizat în activitatea Gărzii Financiare, prezentat în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 Caracteristicile de tipărire a formularului tipizat menţionat la art. 1 sunt prezentate în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 3 Garda Financiară, respectiv Comisariatul general şi structurile teritoriale, Direcţia generală de gestiune a impozitelor şi contribuţiilor, Direcţia economică şi administrativă, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili vor aduce la îndeplinire prezentul ordin. Articolul 4 La intrarea în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.267/2001 privind aprobarea formularului tipizat al Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, destinat utilizării în activitatea de control a comisarilor Gărzii Financiare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 13 februarie
  1. Articolul 5 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor publice, Ionel Popescu Bucureşti, 4 iulie
  2. Nr.
  3. Anexa 1 GARDA FINANCIARĂ Regim special ................ Ex. .... Pag. 1 PROCES-VERBAL Seria nr. ................. IN de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiat în .................... ziua ........ luna ........ anul ........ Subsemnaţii ................................................................................ cu funcţia de ................... în temeiul O.U.G nr. 91/2003, aprobată prin Legea nr. 132/2004, cu modificările ulterioare şi în baza legitimaţiilor de control nr. ............. eliberate de Garda Financiară, în urma controlului efectuat în ziua ........ luna ............. anul .......... ora ...... la ............................ din .............. str. ............ nr. ...... sect./jud. ..................... am constatat următoarele:*) [1] ................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... [2] ........................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... [3] ........................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... Faptele de mai sus constituie contravenţii prevăzute la *)[1] art. ........... din ............ [2] art. ................. din .................... [3] art. ................. din............. De săvârşirea acestor fapte se face vinovat contravenientul**) ................................ ............................................................................................... ............................................................................................... Nume/Prenume .................................................................................. fiul/fiica lui ................ şi a/al ................ născut(ă) la data de ................. ocupaţia ............................. locul de muncă ........................... domiciliat(ă) în ................. str. .................... nr. ......... bl. ..... sc. ........ ap. ....... judeţ/sector ................. legitimat(ă) cu ...... seria ...... nr. ............ eliberat(ă) de ................................... la data .................... CNP ....................... Pentru contravenient cetăţean străin sau cetăţean român cu domiciliul în străinătate se completează: paşaport seria ...... nr. ............., statul emitent .......................... data eliberării ................ . Pentru contravenient minor se înregistrează numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau al altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia: ........................................ ............................................................................................... Faţă de contravenţiile săvârşite se aplică următoarele sancţiuni*): A. Contravenientul ........................................................ se amendează cu: [1] ................................... lei cf. art. ................ din ..................... [2] ................................... lei cf. art. ................ din ..................... [3] ................................... lei cf. art. ................ din ..................... în sumă totală de ........................................................................ lei. COMISARI, MARTORI, CONTRAVENIENT, ........................ (semnătură şi date complete*) ............................ ........................ privind identitatea acestora) ............................ ........................ ............................. ___________ *) în cazul în care spaţiul alocat este insuficient, se continuă scrierea separat în trei exemplare semnate de toate părţile, pe fiecare pagină, aceasta constituind anexă, parte integrantă a prezentului proces-verbal. **) Pentru contravenient persoană juridică se trece denumirea şi sediul social, codul unic de înregistrare (CUI) şi datele complete de identificare ale persoanei care o reprezintă. Pag. 2 Amenda a fost achitată cu chitanţa, seria ........, nr. .................. data ............... Amenda se va achita în contul nr. ............................., deschis la ................... În conformitate cu art. 28 din O.G. nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, contravenientul poate achita în condiţiile legii, pe loc sau în termen de 48 de ore, jumătate din minimul amenzii, respectiv suma de ............... ................................ lei, iar chitanţa se va depune sau se va transmite prin poştă recomandat în termenul arătat la sediul Gărzii Financiare din ................................. str. .................................................................. nr. ................... În situaţia în care contravenientul nu va achita în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal, se va proceda în condiţiile legii la executarea silită a sancţiunii(lor) aplicate ...................................................................................... B. În conformitate cu art. ...................................... din ...................... ....................................... se confiscă de la contravenient următoarele bunuri: Pentru fapta de la pct. [ ]*) .............................................................. ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... ............................................................................................... Precizări cu privire la măsuri de conservare sau valorificare*): ........................... ............................................................................................... ............................................................................................... Bunurile confiscate sunt în proprietatea**): ............................................... ............................................................................................... ............................................................................................... C. Alte menţiuni*): Contravenientul a luat la cunoştinţă că are dreptul la obiecţiuni şi nu a formulat/a formulat obiecţiuni:***) ......................................................... ............................................................................................... În conformitate cu art. 31 din O.G. nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, împotriva prezentului proces-verbal care ţine loc şi de înştiinţare de plată se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării. Plângerea va fi însoţită de copia procesului-verbal şi se va depune la Garda Financiară .................................................................................... Întocmit în 3 exemplare, din care o copie s-a înmânat azi ............................../sau se va comunica contravenientului în cel mult o lună de la data încheierii. COMISARI, MARTORI, CONTRAVENIENT, ........................ (semnătură şi date complete*) (am primit un exemplar al P.V.C.S.C.) ........................ privind identitatea acestora) ..................................... ........................ ............................. ..................................... DOVADĂ Bunurile arătate în prezentul proces-verbal au fost predate la data de ..................... dlui(dnei) ................................. având funcţia de ................................. la ......................................... cu sediul în ..................................... PREDĂTOR ........................ PRIMITOR ................................ ................................. ......................................... ___________ *) În cazul în care spaţiul alocat este insuficient, se continuă scrierea separat în trei exemplare semnate de toate părţile, pe fiecare pagină, aceasta constituind anexă, parte integrantă a prezentului proces-verbal. **) Dacă bunurile nu aparţin contravenientului se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare ale proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă. ***) Se solicită contravenientului să scrie obiecţiunile sau se scrie că nu are obiecţiuni. În caz de refuz al contravenientului, comisarii vor menţiona în scris refuzul contravenientului de a se conforma acestei cerinţe. Aprobat prin O.M.F.P. nr. 952/2005 Cod M.F.P. 14.13.22.99/
  4. Anexa 2 CARACTERISTICI DE TIPARIRE Denumire: Proces-verbal de constatare şi sanctionare a contraventiilor Seria .... Nr. ....... Cod M.F.P. 14.13.22.99/1 Fiecare formular se tipareste în 3 exemplare (negru, rosu şi verde). Formularele se tiparesc pe hartie de calitate, normala sau autocopiativa care să asigure lizibilitatea scrisului pe faţa şi pe verso, atât pe original, cat şi pe copii. Formularele se broseaza în carnete/blocuri a cate 50 de procese-verbale de constatare şi sanctionare a contraventiilor, conţinând fiecare cate 150 de file. -----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.