HOTĂRÂRE nr. 892 din 7 septembrie 2011 privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor imobile-construcţii aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia pentru Agricultură Arad, respectiv Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. dr. G.K. Constantinescu" şi trecerea acestora în domeniul privat al statului în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, în condiţiile legii, pentru finalizarea de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie "Varianta de ocolire a municipiului Arad" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 12 septembrie 2011 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin.
(2)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 privind reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, şi al art. 1 alin.
(6)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor imobile-construcţii, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia pentru Agricultură Arad, respectiv Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. dr. G.K. Constantinescu", în vederea finalizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie "Varianta de ocolire a municipiului Arad". Articolul 2 Construcţiile prevăzute în anexă trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora, în condiţiile legii. Articolul 3 Predarea-preluarea construcţiilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Anca Daniela Boagiu Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 7 septembrie 2011. Nr. 892. Anexă DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilelor-construcţii aflate în domeniul public al statului, care se dau în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii din administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia pentru Agricultură Arad, respectiv Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof dr. G.K. Constantinescu" şi care trec în domeniul privat al statului în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, în condiţiile legii, pentru finalizarea de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie "Varianta de ocolire a municipiului Arad" Laborator zonal pentru controlul calităţii produselor de uz fitosanitar ----------