← România

CONDIŢIILE din 19 decembrie 2008

CONDIŢIILE din 19 decembrie 2008 de emitere a certificatului pentru carne de bovine adulte - masculi, conform Regulamentului (CE) nr. 433/2007, a certificatului pentru carne dezosată sferturi posterioare de bovine adulte - masculi şi a certificatului pentru carne dezosată sferturi anterioare de bovine adulte - masculi, conform Regulamentului (CE) nr. 1.359/2007, precum şi cele de verificare şi supraveghere a produselor care fac obiectul certificatelor până în momentul plasării acestora sub un regim vamal în vederea exportului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 7 ianuarie 2009 Articolul 1

(1)Conform prevederilorHotărârii Guvernului nr. 1.297/2008pentru desemnarea autorităţii naţionale competente în ceea ce priveşte certificarea cărnii de bovine adulte - masculi, în vederea acordării restituirilor speciale de export în sectorul cărnii de vită şi mânzat şi pentru aprobarea atribuţiilor principale ale acesteia în acest domeniu, precum şi pentru completareaart. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.223/1996privind reorganizarea activităţii de coordonare şi dezvoltare a patrimoniului genetic naţional din zootehnie, Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie "Prof. dr. G. K. Constantinescu", denumită în continuare ANARZ, este desemnată ca autoritate naţională competentă pentru certificarea cărnii de bovine adulte - masculi, în vederea acordării restituirilor speciale la export în sectorul cărnii de vită şi mânzat, şi eliberează solicitanţilor certificatul pentru carne de bovine adulte - masculi, conform Regulamentului (CE) nr. 433/2007, certificatul pentru carne dezosată sferturi posterioare de bovine adulte - masculi şi certificatul pentru carne dezosată sferturi anterioare de bovine adulte - masculi, conform Regulamentului (CE) nr. 1.359/2007, prevăzute în anexele nr. 1-3. ...
(2)ANARZ nominalizează personalul din cadrul oficiilor judeţene pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie, denumite în continuare OARZ, responsabil cu verificarea şi supravegherea produselor care fac obiectul certificatelor până în momentul plasării acestora sub un regim vamal în vederea exportului. ...
(3)Personalul nominalizat ANARZ/OARZ are acces în spaţiile de sacrificare, tranşare şi/sau dezosare, ambalare a cărnii pentru care se emit certificatele menţionate la alin.
(1). ... Articolul 2 Certificatul pentru carne de bovine adulte - masculi, conform Regulamentului (CE) nr. 433/2007, aşa cum este prevăzut în anexa nr. 1, se eliberează pentru carnea proaspătă sau refrigerată, prezentată sub formă de carcase, semicarcase, sferturi anterioare şi sferturi posterioare, exportate în unele ţări nemembre ale Uniunii Europene (UE). Articolul 3 Pentru eliberarea certificatului prevăzut în anexa nr. 1:
  1. a)operatorul economic, solicitantul restituirilor speciale la export în sectorul cărnii de vită şi mânzat, are următoarele obligaţii: ... - anunţă ANARZ/OARZ despre data şi locul unde are intenţia de a sacrifica bovine adulte - masculi în vederea exportării cărnii în unele ţări nemembre UE, cu minimum 10 zile lucrătoare înainte de data sacrificării, respectiv data menţionată la poziţia 10 din anexa nr. 1; - asigură accesul personalului nominalizat ANARZ/OARZ în abatorul în care se sacrifică animalele şi pe tot fluxul de sacrificare; - pune la dispoziţia personalului nominalizat ANARZ/OARZ o copie de pe paşapoartele animalelor sacrificate, care fac obiectul exportului; - prezintă certificatul original autorităţilor vamale în momentul îndeplinirii formalităţilor vamale la export, care ulterior este trimis pe cale administrativă către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;
  2. b)personalul nominalizat ANARZ/OARZ are următoarele obligaţii: ... - supraveghează tot fluxul de sacrificare şi aplică un marcaj pe carcasă/sfert, marcaj care nu se poate şterge, care indică sexul, respectiv M însemnând carcasă bovine adulte - masculi, MS însemnând semicarcasă bovine adulte - masculi, MA însemnând sferturi anterioare de la bovine adulte - masculi şi MP însemnând sferturi posterioare de la bovine adulte - masculi; - stabileşte greutatea netă a produselor şi o înscrie la rubrica 7 din certificat; - asigură supravegherea cărnii proaspete sau refrigerate, prezentată sub formă de carcase, semicarcase, sferturi anterioare şi sferturi posterioare, care urmează a fi exportată în unele ţări nemembre UE, prin aplicarea unui sigiliu pe spaţiul de depozitare a acesteia şi/sau pe mijlocul de transport, până în momentul plasării acesteia sub un regim vamal; - cantitatea minimă de carne proaspătă sau refrigerată, prezentată sub formă de carcase, semicarcase, sferturi anterioare şi sferturi posterioare, pentru care se realizează supravegherea şi verificarea, în vederea exportării acesteia în unele ţări nemembre UE, este de minimum 1 tonă/perioadă de deplasare a personalului ANARZ/OARZ; - înmânează certificatul original operatorului economic, iar două copii rămân la ANARZ/OARZ pentru arhivare. Articolul 4
(1)Certificatele întocmite conform Regulamentului (CE) nr. 1.359/2007, prevăzute în anexele nr. 2 şi 3, se eliberează pentru carne dezosată sferturi posterioare de bovine adulte - masculi şi pentru carne dezosată sferturi anterioare de bovine adulte - masculi exportată în unele ţări nemembre UE. ...
(2)Se pot acorda restituiri speciale la export pentru bucăţile dezosate care provin din sferturi anterioare sau din sferturi posterioare proaspete ori refrigerate de bovine adulte - masculi, ambalate individual şi cu un conţinut mediu de carne macră de minimum 55%, în condiţiile menţionate în Regulamentul (CE) nr. 1.359/2007. ... Articolul 5 Pentru eliberarea certificatelor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3:
  1. a)operatorul economic, solicitantul restituirilor speciale la export pentru carne dezosată provenită din sferturi posterioare şi sferturi anterioare de bovine adulte - masculi, are următoarele obligaţii: ... - depune la ANARZ/OARZ o declaraţie în care îşi manifestă intenţia de a dezosa fie sferturi anterioare, fie sferturi posterioare, precum şi de a exporta cantitatea totală de bucăţi dezosate obţinute, fiecare bucată fiind ambalată individual; - completează şi depune certificatul prevăzut în anexa nr. 1; - asigură accesul personalului nominalizat ANARZ/OARZ în abatorul în care se sacrifică animalele, respectiv în sala în care se realizează dezosarea; - prezintă certificatul original autorităţilor vamale în momentul îndeplinirii formalităţilor vamale la export, care ulterior este trimis pe cale administrativă către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;
  2. b)personalul nominalizat ANARZ/OARZ are următoarele obligaţii: ... - primeşte declaraţia şi completează certificatele prevăzute în anexele nr. 2 şi/sau nr. 3 cu data acceptării; - asigură supravegherea operaţiunilor de dezosare, care trebuie să se realizeze în maximum 10 zile lucrătoare de la data depunerii declaraţiei, cu excepţia forţei majore; - verifică existenţa marcajului care atestă provenienţa sferturilor de la bovine adulte - masculi; - după dezosare, calculează conţinutul mediu de carne macră, care trebuie să fie de minimum 55%; - după dezosare, verifică ambalarea individuală a bucăţilor de carne rezultată şi aplică sigilii pe ambalajele utilizate (saci, cutii etc.); - verifică conformitatea datelor înscrise pe certificatul de carne dezosată (anexele nr. 2 şi 3) în ceea ce priveşte rubrica 4 (numărul de colete - descrierea cărnii) şi rubrica 6 (greutatea netă), rubrica 7 (numerele şi datele certificatelor întocmite conform anexei nr. 1); - pe perioada efectuării supravegherii, se asigură că sunt respectate următoarele condiţii: 1. cu excepţia cărnii de porc, nicio altă carne, în afară de cea vizată de prezentul ordin, nu este admisă în sala de dezosare în momentul dezosării, al fasonării sau ambalării cărnii respective; 2. nu este permisă dezosarea simultană a sferturilor anterioare şi a sferturilor posterioare în aceeaşi sală de dezosare; 3. în situaţia în care dezosarea se efectuează pe parcursul a mai multor zile, se vor asigura depozitarea separată şi supravegherea bucăţilor rezultate din dezosare, până la completarea întregului lot; - asigură supravegherea cărnii dezosate, care urmează a fi exportată în unele ţări nemembre UE, prin aplicarea unui sigiliu pe spaţiul de depozitare a acesteia şi/sau pe mijlocul de transport, până în momentul plasării acesteia sub un regim vamal; - dacă se exportă cel puţin 95% din greutatea totală a tranşelor obţinute prin dezosare, trebuie să completeze la rubrica 4 din certificat menţiunea "aplicarea art. 7 alin.
(2)din Regulamentul (CE) nr. 1.359/2007 - condiţie 95%", iar operatorul economic beneficiază de suma întreagă a restituirii speciale; - dacă se exportă între 85% - 95% din greutatea totală a tranşelor obţinute prin dezosare, trebuie să completeze la rubrica 4 din certificat menţiunea "aplicarea art. 7 alin.
(2)din Regulamentul (CE) nr. 1.359/2007 - condiţie 85%", iar operatorul economic beneficiază de suma redusă a restituirii speciale, calculată conform procedurii elaborate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură; - înmânează certificatul original operatorului economic, iar două copii rămân la ANARZ/OARZ pentru arhivare. Articolul 6 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele condiţii de emitere. Anexa 1 ------- la condiţiile de emitere ------------------------ COMUNITATEA EUROPEANĂ ───────────────── *1) Facultativ. *2) Se taie, dacă nu este cazul. *3) După ce se deduce greutatea fixă a organelor comestibile, în cazul în care acestea sunt ataşate de carcasă sau de sfertul posterior netranşat. Anexa 2 -------- la condiţiile de emitere ------------------------ COMUNITATEA EUROPEANĂ NOTE B. Tipurile de carne trebuie descrise în conformitate cu nomenclatura utilizată pentru restituirile la export şi fiecare bucată trebuie ambalată individual C. Prezentul certificat trebuie prezentat, în scopul impozitării, la biroul vamal la care se îndeplinesc formalităţile vamale pentru fiecare export, introducerea într-un antrepozit vamal sau în zona liberă. D. După fiecare impozitare parţială, biroul vamal respectiv remite prezentul certificat exportatorului sau reprezentantului acestuia şi îl transmite organismului însărcinat cu plata restituirilor la export, după ce a fost impozitată cantitatea totală de carne. Anexa 3 ------- la condiţiile de emitere ------------------------ COMUNITATEA EUROPEANĂ NOTE E. Tipurile de carne trebuie descrise în conformitate cu nomenclatura utilizată pentru restituirile la export şi fiecare bucată trebuie ambalată individual F. Prezentul certificat trebuie prezentat, în scopul impozitării, la biroul vamal la care se îndeplinesc formalităţile vamale pentru fiecare export, introducerea într-un antrepozit vamal sau în zona liberă. G. După fiecare impozitare parţială, biroul vamal respectiv remite prezentul certificat exportatorului sau reprezentantului acestuia şi îl transmite organismului însărcinat cu plata restituirilor la export, după ce a fost impozitată cantitatea totală de carne. --------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.