ORDIN nr. 1.390 din 8 noiembrie 2010 privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea cardiologie Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 26 ianuarie 2011 Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei asistenţă medicală nr. Cs.A. 9.134 din 27 august 2010, având în vedere prevederile art. 16 alin.
(1)lit.
- g)din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 7 lit.
- c)din anexa nr. 1A "Regulament de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii" la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi a Comisiei naţionale de transparenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă ghidurile de practică medicală pentru specialitatea cardiologie, prevăzute în anexele nr. 1-13, după cum urmează:
- a)Recomandările Asociaţiei Europene de Ecocardiografie privind standardizarea efectuării, stocării digitale şi raportării ecocardiografiilor - anexa nr. 1; ...
- b)Ghidul ESC pentru diagnosticul şi tratamentul insuficienţei cardiace acute şi cronice 2008, partea I - anexa nr. 2; ...
- c)Ghidul ESC pentru diagnosticul şi tratamentul insuficienţei cardiace acute şi cronice 2008, partea a II-a - anexa nr. 3; ...
- d)Algoritmuri de diagnostic şi tratament în afecţiunile cardiovasculare - anexa nr. 4; ...
- e)Document de consens clinic al experţilor Colegiului American de Cardiologie/Societăţii Europene de Cardiologie asupra cardiomiopatiei hipertrofice - anexa nr. 5; ...
- f)Diagnosticul şi tratamentul disecţiei de aortă - anexa nr. 6; ...
- g)Ghid pentru stimularea cardiacă şi terapia de resincronizare - anexa nr. 7; ...
- h)Ghidul european de prevenţie a bolilor cardiovasculare în practica clinică: rezumat - anexa nr. 8; ...
- i)Ghid de diagnostic şi tratament al hipertensiunii pulmonare arteriale - anexa nr. 9; ...
- j)Raport al comitetului Societăţii Europene de Cardiologie privind moartea subită cardiacă - anexa nr. 10; ...
- k)Ghid de diagnostic şi tratament al bolilor pericardului - anexa nr. 11; ...
- l)Document de consens al experţilor privind managementul bolilor cardiovasculare în timpul stării de graviditate - anexa nr. 12; ...
- m)Ghid pentru evaluarea şi tratamentul valvulopatiilor - anexa nr. 13. ... Articolul 2 Anexele vor putea fi accesate pe site-ul Ministerului Sănătăţii, la adresa www.ms.ro, rubrica "Ghiduri clinice". Articolul 3 Anexele nr. 1-13*) fac parte integrantă din prezentul ordin. ________ Notă ... *) Anexele nr. 1-13 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1. Articolul 4 Direcţiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, membrii comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, unităţile sanitare publice şi private, precum şi personalul medical implicat în furnizarea de servicii medicale din specialităţile implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii, Cseke Attila Bucureşti, 8 noiembrie 2010. Nr. 1.390. ----