← România

HOTĂRÂRE nr. 483 din 1 aprilie 2004

HOTĂRÂRE nr. 483 din 1 aprilie 2004 privind reglementarea surselor de rambursare a creditelor externe şi interne, a plăţilor de dobânzi, a comisioanelor şi a altor costuri aferente acestora pentru creditele contractate pentru finanţarea obiectivelor de investiţii din sistemul energetic Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 325 din 15 aprilie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1994 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic, aprobată prin Legea nr. 136/1994, cu modificările şi completările ulterioare, şi al anexelor nr. 3/20/01 şi nr. 3/20/06 la Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Rambursările de credite externe şi interne, plăţile de dobânzi şi comisioane, precum şi celelalte costuri aferente creditelor externe şi interne contractate pentru finanţarea obiectivelor de investiţii din sistemul energetic, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, se efectuează din sursele proprii ale beneficiarilor obiectivelor de investiţii, din veniturile cu destinaţie specială din taxa de dezvoltare cuprinsă în tariful energiei electrice şi termice şi, în completare, de la bugetul de stat. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: -------------- Ministru de stat, ministrul economiei şi comerţului, Dan Ioan Popescu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 1 aprilie 2004. Nr. 483. Anexa --------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.