DECIZIE nr. 57 din 21 februarie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 18 martie 2002 Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecător Nicolae Cochinescu - judecător Constantin Doldur - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Şerban Viorel Stanoiu - judecător Lucian Stangu - judecător Ioan Vida - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală, ridicată de Nicolae Calinescu în Dosarul nr. 711/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 februarie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise, pentru data de 21 februarie 2002. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 27 septembrie 2001 Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Calinescu în Dosarul nr. 711/2001 al acelei instanţe. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine ca dispoziţiile legale criticate încalcă flagrant principiul inviolabilitatii vieţii intime, familiale şi private prevăzut la art. 26 din Constituţie, deoarece permit autorităţilor publice imixtiunea în viaţa personală a individului în alte condiţii decât cele reglementate de lege în concordanta cu Constituţia. Aceleaşi dispoziţii legale încalcă, în opinia autorului excepţiei, şi secretul corespondentei reglementat la art. 28 din Constituţie, întrucât permit oricărei persoane, fie ea şi parte în procesul penal, sa înregistreze convorbiri telefonice sau de alta natura, acestea putând servi ulterior ca mijloace de proba. Se considera ca prevederile criticate sunt contrare insesi logicii reglementărilor din aceeaşi secţiune a Codului de procedura penală, care se referă la înregistrări audio sau video efectuate numai cu autorizarea procurorului. De asemenea, se invoca în motivarea excepţiei şi prevederile Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cuprinse în art. 6, referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, şi în art. 8, cu privire la dreptul persoanei la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale. Instanţa de judecată, exprimandu-şi opinia, arata ca dispoziţiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 26 şi 28 din Constituţie. Dispoziţiile legale criticate trebuie să fie interpretate şi aplicate prin coroborare cu dispoziţiile art. 91^1 din Codul de procedură penală, text care limitează expres modalitatea administrării acestor probe şi le condiţioneaza de existenta unor date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni. Sub acest aspect instanţa apreciază ca prevederile Codului de procedura penală instituie un control jurisdicţional real, cu atât mai eficient cu cat dispoziţiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală dau posibilitatea procurorului, părţilor şi instanţei, din oficiu, sa supună expertizei tehnice mijloacele de proba constând în înregistrări audio sau video. Se mai arata ca principiul liberei aprecieri a probelor, instituit de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală, da posibilitatea instanţei să îşi întemeieze convingerea pe analiza probelor administrate, care nu au o valoare prestabilita, nefiind vătămate în acest mod drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Constituţie. În concluzie instanţa opineaza în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. Conform art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciază ca dispoziţiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale şi propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. În acest sens se arata ca, "potrivit prevederilor art. 29 pct. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, orice persoană nu este supusă decât ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenită recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora şi ca să fie satisfacute justele cerinţe ale moralei, ordinii publice şi bunastarii generale într-o societate democratica. Pe cale de consecinţa, potrivit art. 49 alin.
(2)din Constituţie, restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii". De asemenea, se subliniaza faptul ca "textele art. 91^1 -91^5 din Codul de procedură penală conţin suficiente garanţii împotriva ingradirilor abuzive ale exerciţiului drepturilor invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, menţionându-se ca o posibila nerespectare de către organul de urmărire penală a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate a textelor de lege, ci una de aplicare a lor, fapt ce excede competentei Curţii Constituţionale". Se invoca în sprijinul argumentelor de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate conţinutul art. 8 pct. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din care rezultă ca "o ingerinta în exercitarea libertăţii de comunicare este admisibilă dacă vizează, printre altele: protejarea securităţii naţionale, a ordinii publice şi pentru prevenirea faptelor penale". Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază, de asemenea, ca excepţia este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală nu sunt de natura sa încalce drepturile la viaţa intima, familială şi privată şi, respectiv, dreptul la corespondenta, întrucât "aceste drepturi trebuie să fie interpretate şi prin prisma art. 49 din Constituţie". Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constituţională constata ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală, care prevăd ca: "Înregistrările audio şi video prevăzute în prezenta secţiune [Secţiunea V (art. 91^1 -art. 91^5) - Înregistrările audio şi video], prezentate de părţi, pot servi ca mijloace de proba, dacă nu sunt interzise de lege." În motivarea excepţiei se arata ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale: - Art. 26: "
(1)Autorităţile publice respecta şi ocrotesc viaţa intima, familială şi privată.
(2)Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri."; ... - Art. 28: "Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil."; - Art. 49: "
(1)Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2)Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii." ... Dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate în motivarea excepţiei, au următorul cuprins: - Art. 6: "
- Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului, pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.
- Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită."; - Art. 8: "
- Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.
- Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naţionala, siguranţa publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 91^1 -91^5 din Codul de procedură penală, privitoare la folosirea ca mijloace de proba în procesul penal a înregistrărilor audio şi video, introduse prin Legea nr. 141 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996, răspund, pe de o parte, necesităţii de a pune la dispoziţie organelor judiciare penale mijloace de proba noi şi eficiente, cunoscute în sistemele de drept moderne, şi, pe de altă parte, apărării drepturilor fundamentale ale omului. Folosirea acestor mijloace este în concordanta cu prevederile Constituţiei, cu prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, precum şi cu cele ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care recunosc legitimitatea unor restrangeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, dacă acestea se fac prin lege şi în vederea apărării unor valori sociale importante, precum desfăşurarea instrucţiei penale sau prevenirea faptelor penale. Unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual penal este principiul aflarii adevărului, statuat la art. 3 din Codul de procedură penală, care prevede că: "În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului." În aplicarea acestui principiu dispoziţiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 91^1 din acelaşi cod, care limitează şi condiţioneaza folosirea mijloacelor de proba, înregistrări audio şi video, de existenta unor date sau indicii temeinice privind pregătirea şi săvârşirea unei infracţiuni. De altfel, chiar dispoziţiile alin. 2 al art. 91^5 prevăd ca înregistrările prezentate de părţi pot servi ca mijloace de proba "dacă nu sunt interzise de lege". În ceea ce priveşte verificarea acestor mijloace de proba, dispoziţiile alin. 1 al art. 91^5 reglementează posibilitatea ca înregistrările audio şi video să poată fi supuse unor expertize tehnice la cererea procurorului, a părţilor ori a instanţei, din oficiu. Curtea mai retine ca legiuitorul, în cuprinsul art. 63 alin. 2 din Codul de procedură penală, consacra doua principii de drept procesual penal, şi anume: principiul potrivit căruia probele nu au valoare mai dinainte stabilită şi principiul aprecierii probelor. Potrivit acestor principii, aprecierea fiecărei probe se face de către judecător, în urma unei analize atente asupra tuturor probelor administrate. Astfel, instanţa de judecată are obligaţia sa examineze legalitatea şi temeinicia efectuării înregistrărilor ori de câte ori i se prezintă, ca mijloace de proba, înregistrări de convorbiri sau înregistrări de imagini, de către părţile implicate în proces. Sub acest aspect Curtea constata ca problema supusă controlului de constituţionalitate nu intră în sfera competentei sale, ci este o chestiune de aplicare a legii, de apreciere a probatoriului existent în cauza dedusă judecaţii, care revine în exclusivitate instanţelor judecătoreşti. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte raportarea textelor legale criticate la prevederile documentelor internaţionale, Curtea Constituţională constata ca Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, adoptată şi promulgată de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţia nr. 217 A (III) din 10 decembrie 1948, la art. 29 pct. 2 statuează: "În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoana este supusă numai ingradirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunastarii generale, într-o societate democratica." În lumina acestor dispoziţii, precum şi a prevederilor art. 6 şi 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul "Klass şi alţii împotriva Germaniei", 1978, ca "puterea de a supraveghea în secret cetăţenii este o caracteristica a statului poliţist şi nu este tolerată de către convenţie decât în măsura strict necesară apărării instituţiilor democratice". De asemenea, a reţinut ca "existenta unor dispoziţii legislative care acorda puteri de supraveghere secreta a corespondentei, a trimiterilor poştale şi a telecomunicatiilor este necesară într-o societate democratica, pentru securitatea naţionala ori apărarea ordinii şi pentru prevenirea infracţiunilor". Sub aceste aspecte, din analiza jurisprudenţei Curţii Constituţionale rezultă ca dispoziţiile art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt în concordanta cu principiile internaţionale invocate de autorul excepţiei. Curtea Constituţională constata, de asemenea, ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 91^1 -91^5 din Codul de procedură penală s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 21 din 3 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 17 aprilie
- În motivarea acelei excepţii a fost invocată, ca şi în cauza de faţa, contrarietatea dispoziţiilor respective în raport cu prevederile art. 26 şi 28 din Constituţie. În acea decizie Curtea Constituţională a examinat excepţia şi în raport cu prevederile din convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului, retinand ca "interceptarea şi înregistrarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini, fără acordul persoanei vizate, constituie o restrangere a exerciţiului dreptului la respectarea şi ocrotirea de către autorităţile publice a vieţii intime, familiale şi private, precum şi a exerciţiului dreptului la inviolabilitatea secretului convorbirilor şi al celorlalte mijloace legale de comunicare, drepturi fundamentale consacrate prin art. 26 alin.
(1)şi art. 28 din Constituţie". Totodată Curtea a constatat ca însăşi Constituţia prevede la art. 49 posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în cazuri şi în condiţii limitativ şi precis determinate. Sub acest aspect respectarea condiţiilor stabilite de Constituţie pentru restrangerea exerciţiului drepturilor consacrate prin art. 26 alin.
(1)şi art. 28, precum şi asigurarea garanţiilor împotriva unor îngrădiri abuzive ale exerciţiului drepturilor respective rezultă din analiza redactarii textelor de lege criticate. Soluţia adoptată în acea decizie, precum şi considerentele pe care se întemeiază sunt valabile şi în cauza de faţa. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^5 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Calinescu în Dosarul nr. 711/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2002. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu ------------