← România

HOTĂRÂRE nr. 310 din 15 aprilie 1999

HOTĂRÂRE nr. 310 din 15 aprilie 1999 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Peru privind colaborarea în domeniul turismului, semnat la Bucureşti la 9 septembrie 1998 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 11 mai 1999 Guvernul României hotărăşte: Articolul UNIC Se aprobă Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Peru privind colaborarea în domeniul turismului, semnat la Bucureşti la 9 septembrie 1998. PRIM-MINISTRU RADU VASILE Contrasemnează: --------------- Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism, Dorin Anton, vicepreşedinte Ministrul afacerilor externe, Andrei Plesu Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remes ACORD între Guvernul României şi Guvernul Republicii Peru privind colaborarea în domeniul turismului Guvernul României şi Guvernul Republicii Peru, denumite în continuare părţi contractante, în dorinţa de a dezvolta relaţiile de colaborare turistica dintre cele doua state, constiente de importanţa turismului nu numai pentru economia celor două tari, dar şi pentru înţelegerea dintre cele doua popoare, calauzite de principiile şi recomandările Conferintei Naţiunilor Unite asupra turismului şi călătorilor internaţionale şi în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Turismului, au convenit cele ce urmează: Articolul 1 Părţile contractante sunt de acord sa ia măsurile necesare pentru a promova şi a dezvolta schimburile turistice dintre cele doua tari şi pentru a incuraja călătoriile cu turişti din terţe tari. Părţile contractante vor incuraja stabilirea de relaţii între organismele de coordonare a turismului, asociaţii şi organizaţii de turism, firme de turism, reţele hoteliere şi vor facilita orice alte acţiuni în scopul creşterii schimburilor turistice dintre cele doua tari. Articolul 2 Părţile contractante vor incuraja schimburile reciproce de date şi informaţii cu privire la legislaţia şi la reglementările în domeniul turismului, de date statistice, documentaţii, programe de învăţământ şi pregătire profesională a lucrătorilor, de studii şi investigaţii pentru dezvoltarea turismului. Pe baza de reciprocitate, vor facilita schimburile de experţi în turism pentru cunoaşterea infrastructurii şi a structurii turistice, pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice. Articolul 3 Părţile contractante vor incuraja şi vor sprijini organizarea de călătorii de documentare pentru ziarişti, redactori şi reporteri de radio şi televiziune, publicisti şi experţi în domeniul turismului şi vor facilita, pe bază de reciprocitate, organizarea de expoziţii şi prezentarea de filme turistice, precum şi intalniri cu publicul, în cadrul cărora partea interesată îşi va prezenta oferta turistica. Articolul 4 Părţile contractante vor acordă prioritate cooperării turistice şi schimbului de informaţii pentru elaborarea şi realizarea unor proiecte de investiţii de interes comun, infiintarii de societăţi mixte şi vor incuraja acordarea de asistenţa tehnica pentru industria hoteliera, unităţi de alimentaţie publică şi de divertisment turistic. Părţile contractante vor facilita organizarea de intalniri cu asociaţii de turism, specialişti şi oameni de afaceri, în cadrul cărora partea interesată va prezenta informaţii, date, documentaţii şi proiecte de investiţii. Articolul 5 Părţile contractante vor coopera în cadrul Organizaţiei Mondiale a Turismului, precum şi în cadrul altor organizaţii internaţionale de turism la care participa. Articolul 6 Pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului acord se înfiinţează o comisie mixtă formată din reprezentanţii celor două tari. Comisia mixtă se va întruni, de regula, o dată la 2 ani sau ori de câte ori părţile contractante convin ca este necesar, alternativ în cele doua tari, pentru a analiza dezvoltarea relaţiilor şi a cooperării turistice bilaterale şi a stabili liniile directoare de cooperare. Articolul 7 Cheltuielile ocazionate de aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului acord vor fi suportate de către fiecare parte contractantă, în conformitate cu reglementările legale proprii. Articolul 8 Prezentul acord este supus aprobării, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale a fiecărei părţi contractante, şi va intra în vigoare la data ultimei notificări privind îndeplinirea procedurilor legale. Acordul se încheie pe o perioadă de 5 ani şi va fi prelungit automat, pe noi perioade de câte 5 ani, dacă nici una dintre părţile contractante nu va comunică, în scris, cu 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate, intenţia de a-l denunta. Denunţarea acordului nu va influenţa asupra realizării programelor şi proiectelor convenite în perioada de valabilitate a acestuia, excepţie făcând cazul în care părţile contractante convin în alt mod. Semnat la Bucureşti la 9 septembrie 1998, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, spaniola şi engleza, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergenţe de interpretare, textul în limba engleza va prevala. Pentru Guvernul României, Andrei Plesu, ministrul afacerilor externe Pentru Guvernul Republicii Peru, Eduardo Ferrero Costa, ministrul relaţiilor externe ----------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.