HOTĂRÂRE nr. 116 din 9 februarie 2011 pentru declararea de interes naţional a Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediţia de iarnă, 2013 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 153 din 2 martie 2011 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 18 alin.
(1)lit. r) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se declară de interes naţional Festivalul Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediţia de iarnă, 2013. Articolul 2 Organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediţia de iarnă, 2013, se asigură de Asociaţia "Comitetul de Organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediţia de iarnă, 2013", în colaborare cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Articolul 3 Programul şi obiectivele Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediţia de iarnă, 2013, sunt cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 4
(1)Sursele de finanţare pentru organizarea competiţiei se constituie din sumele alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita creditelor bugetare aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite. ...
(2)Autorităţile administraţiei publice locale pot aloca sume în vederea finanţării competiţiei din bugetele locale, în limita creditelor bugetare aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite. ... PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: -------------- Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Gabriela Udrea Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 9 februarie
- Nr.
- Anexa PROGRAMUL ŞI OBIECTIVELE Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediţia de iarnă, 2013 Articolul 1 Obiectivul general constă în organizarea celei de-a 11-a ediţii de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.), prin asigurarea unei bune desfăşurări a acestei competiţii la nivelul impus de Asociaţia Comitetelor Olimpice Europene (E.O.C.). Articolul 2 Locaţiile incluse pe agenda Festivalului Olimpic al Tineretului European (F.O.T.E.) - ediţia de iarnă, 2013 (denumit în continuare F.O.T.E.-2013) sunt: a) Sinaia; ... b) Buşteni; ... c) Azuga; ... d) Predeal; ... e) Râşnov; ... f) Poiana Braşov; ... g) Braşov; ... h) Dâmboviţa: Zona Padina - Peştera. ... Articolul 3
(1)Programul sportiv al F.O.T.E.-2013 include 8 discipline sportive: ...
- a)schi alpin: băieţi şi fete - cu următoarele probe: slalom special; slalom uriaş; slalom super uriaş; ...
- b)sărituri cu schiurile: băieţi şi fete (K 70, K 90 echipe); ...
- c)schi fond: băieţi şi fete - cu următoarele probe: clasic, sprint, liber, ştafetă mixtă; ...
- d)biatlon: băieţi şi fete - cu următoarele probe: sprint, pursuit, ştafetă mixtă; ...
- e)patinaj artistic: băieţi şi fete - program scurt, program liber; ...
- f)short-track: băieţi şi fete - cu următoarele probe: 500 m, 1.000 m, 1.500 m, 2.000 m ştafetă mixtă; ...
- g)hochei pe gheaţă; ...
- h)snowboard: băieţi şi fete - cu următoarele probe: bordercross, slalom paralel. ...
(2)Probele din cadrul programului sportiv pot suferi modificări, în cazul în care aceste modificări sunt în interesul F.O.T.E.-2013, decizia finală asupra conţinutului programului aparţinând Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene (E.O.C.). ...
(3)Pentru pregătirea organizării în bune condiţii a programului sportiv al F.O.T.E.-2013 se vor organiza competiţiitest începând cu iarna anului 2011 pentru toate cele 8 discipline sportive. ... Articolul 4 Competiţia se desfăşoară pe perioada a 6 zile, începând cu ceremonia de deschidere care va avea loc în Piaţa Sfatului din oraşul Braşov în data de 17 februarie 2013 şi finalizându-se cu serbarea de închidere în data de 22 februarie 2013, în aceeaşi locaţie. Articolul 5 În vederea realizării obiectivului general şi pentru asigurarea în bune condiţii a organizării F.O.T.E.-2013 se vor avea în vedere următoarele:
- a)asigurarea facilitării intrării libere/obţinerii de vize gratuite de intrare pe teritoriul României pentru toţi participanţii şi oficialii, indiferent de ţara europeană de origine a acestora, în condiţiile deţinerii de către aceştia de paşapoarte sau documente de identitate valabile; ...
- b)asigurarea unui departament de comunicare cu toţi factorii implicaţi în organizarea F.O.T.E.-2013; ...
- c)asigurarea condiţiilor de cazare şi catering; ...
- d)acreditarea sportivilor, oficialilor şi reprezentanţilor massmedia; ...
- e)asigurarea transportului participanţilor, antrenorilor, oficialilor şi reprezentanţilor acreditaţi media, precum şi a echipamentului de antrenament şi competiţie al sportivilor de la aeroport către zonele de competiţie şi retur; ...
- f)asigurarea securităţii competiţiei; ...
- g)asigurarea de servicii medicale gratuite şi intervenţii de urgenţă; ...
- h)asigurarea de controale anti-doping; ...
- i)constituirea departamentului de voluntari şi demararea campaniei de recrutare, coordonare şi comunicare; ...
- j)crearea şi asigurarea unei bune funcţionalităţi, în toate locaţiile de desfăşurare a competiţiei, a sistemului integrat IT; ...
- k)organizarea de acţiuni pentru protejarea mediului înconjurător. ... Articolul 6 Conceptul de marketing al F.O.T.E.-2013 va urmări:
- a)crearea unei imagini pozitive a F.O.T.E.; ...
- b)promovarea F.O.T.E. în spiritul idealurilor şi valorilor olimpice şi sociale; ...
- c)promovarea imaginii României ca destinaţie turistică pentru practicanţii de sporturi de iarnă; ...
- d)promovarea locaţiilor incluse pe agenda F.O.T.E.-2013, ca obiective de interes turistic în vederea practicării sporturilor de iarnă; ...
- e)crearea unui website în limba română şi în limba engleză, care va cuprinde toate informaţiile relevante şi practice, precum şi rezultatele competiţiilor; ...
- f)motivarea copiilor şi tinerilor în scopul implicării acestora în activităţi de educaţie fizică şi sport; ...
- g)stabilirea de parteneriate între instituţiile de sport din România şi cele din Europa; ...
- h)atragerea copiilor şi tinerilor către valorile de bază ale mişcării olimpice ca părţi componente ale unor programe educaţionale pentru şcoli, respectiv fair-play, toleranţă, solidaritate, cooperare şi prietenie. ... -----