← România

HOTĂRÂRE nr. 2.414 din 21 decembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 2.414 din 21 decembrie 2004 privind aprobarea unei licenţe de concesiune a activităţii miniere de exploatare, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Comercială "FINCOM CONSTRUCT" - S.R.L. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 13 şi al art. 21 alin.

(1)din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă Licenţa de concesiune a activităţii miniere de exploatare, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea Comercială "FINCOM CONSTRUCT" - S.R.L., din localitatea Năieni, judeţul Buzău, în calitate de concesionar, pentru zăcământul de calcar din perimetrul Năieni, localitatea Năieni, judeţul Buzău, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ----------- Notă ... *) Anexa se comunică Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Articolul 2 Stabilirea şi plata taxei anuale de exploatare se fac în condiţiile prevăzute la art. X din anexa la prezenta hotărâre. Articolul 3 Stabilirea şi plata redevenţei se fac în condiţiile prevăzute la art. XI din anexa la prezenta hotărâre. Articolul 4 Majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere, prevăzute la art. X pct. 10.1.3 şi la art. XI pct. 11.2.4 din anexa la prezenta hotărâre, vor fi percepute conform legii fiscale în vigoare, aplicate la cuantumul taxei şi redevenţei datorate, stabilite la nivelul dobânzilor şi penalităţilor de întârziere prevăzute la art. 114 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată. Articolul 5 Licenţa de concesiune a activităţii miniere de exploatare prevăzută la art. 1 intră în vigoare la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: --------------- Ministru de stat, ministrul economiei şi comerţului, Dan Ioan Popescu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Maria Iuliana Stratulat Bucureşti, 21 decembrie 2004. Nr. 2.414. ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.