DECIZIE nr. 104 din 28 septembrie 2011 privind numirea domnului Răzvan-Horaţiu Radu în funcţia de agent guvernamental însărcinat cu reprezentarea României în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Tribunalului Uniunii Europene, precum şi a celorlalte instituţii europene, cu rang de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Europene Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 28 septembrie 2011 Având în vedere Cererea Ministerului Afacerilor Europene nr. 2.652/2011, în temeiul art. 7 alin.
(1)şi
(2)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2011 privind stabilirea unor măsuri organizatorice în domeniul afacerilor europene şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, primul-ministru emite prezenta decizie. Articolul UNIC Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Răzvan-Horaţiu Radu se numeşte în funcţia de agent guvernamental însărcinat cu reprezentarea României în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Tribunalului Uniunii Europene, precum şi a celorlalte instituţii europene, cu rang de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Europene. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: ─────────────── Secretarul general al Guvernului, Daniela Nicoleta Andreescu Bucureşti, 28 septembrie 2011. Nr. 104. ______