NORME METODOLOGICE din 20 noiembrie 2009 privind înregistrarea în patrimoniu a cardurilor europene de asigurări sociale de sănătate la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al caselor de asigurări de sănătate Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 8 decembrie 2009
- În vederea asigurării eliberării cardului european de asigurări sociale de sănătate către asiguraţi potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate organizează procedura de achiziţie potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi încheie contract cu un furnizor, câştigător al acestei proceduri, pentru serviciile de producere, personalizare şi distribuire a cardurilor europene de asigurări sociale de sănătate (EHIC) pentru România.
- Furnizorul va preda la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Direcţia sisteme informatice, fişierele electronice care conţin informaţii referitoare la cardurile distribuite la asigurat şi fişierul cu cardurile pentru care nu s-a reuşit distribuţia şi care au fost predate la casele de asigurări de sănătate.
- Direcţia sisteme informatice verifică în sistemul electronic de migranţi numărul de carduri tipărite şi distribuite în perioada respectivă şi întocmeşte, împreună cu furnizorul, un proces-verbal de predare-primire a cardurilor europene de asigurări sociale de sănătate, ataşând un borderou centralizator pe judeţe din care să rezulte numărul total de carduri tipărite şi distribuite pentru fiecare judeţ, şi anume numărul de carduri distribuite la asiguraţi şi numărul de carduri predate la casele de asigurări de sănătate.
- În baza procesului-verbal de predare-primire şi a borderoului centralizator, prestatorul va emite factură fiscală, până la data de 15 a lunii următoare celei în care s-au livrat cardurile.
- În baza procesului-verbal de predare-primire, a borderoului centralizator şi a facturii fiscale, Direcţia financiar, contabilitate şi salarizare evidenţiază în contabilitatea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în contul 532 "Alte valori", cardurile europene de asigurări sociale de sănătate tipărite.
- Cardurile europene de asigurări sociale de sănătate care au fost predate asiguraţilor în baza borderoului centralizator se scad din evidenţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, fiind trecute pe cheltuiala instituţiei.
- Pentru cardurile care au fost predate de furnizor la casele de asigurări de sănătate se întocmesc procese-verbale de transfer între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi casele de asigurări de sănătate, documente care vor sta la baza scăderii din patrimoniul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a cardurilor europene de asigurări de sănătate şi a înregistrării lor în patrimoniul caselor de asigurări de sănătate.
- Pe măsură ce cardurile europene de asigurări sociale de sănătate sunt eliberate asiguraţilor, acestea se vor scădea din evidenţa caselor de asigurări de sănătate, pe baza unui borderou cu semnătura de primire a asiguratului.
- Cardurile europene de asigurări sociale de sănătate neridicate de asiguraţi după expirarea termenului de valabilitate vor fi scăzute din evidenţa caselor de asigurări de sănătate pe baza unui proces-verbal.
- Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor prevăzute la pct. 5-9 se efectuează potrivit monografiei prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice. Anexa ────── la normele metodologice ─────────────────────── MONOGRAFIE privind înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor privind distribuirea cardurilor europene de asigurări sociale de sănătate (EHIC) pentru România
- La Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
- La casele de asigurări de sănătate ___________