← România

AMENDAMENT din 25 noiembrie 2004

AMENDAMENT din 25 noiembrie 2004 convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 25 noiembrie 2004 şi la Zagreb la 5 ianuarie 2005 între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Acordul de împrumut pentru Proiectul de dezvoltare instituţională a sectorului privat şi public Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 8 martie 2005 ROMÂNIA MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE 25 noiembrie 2004 Domnului Anand K. Seth, director Unitatea pentru ţările din Europa de Sud şi Centrală Regiunea Europa şi Asia Centrală Banca Mondială De la Mihai Nicolae Tănăsescu, ministrul finanţelor publice Referitor: România: Împrumutul pentru dezvoltarea instituţională a sectorului privat şi public (PPIBL) Extinderea datei de închidere a împrumutului*) Stimate domnule Seth, Aşa cum cunoaşteţi, împrumutul PPIBL a fost aprobat pentru sprijinirea reformelor în sectoarele public şi privat. O mare parte din împrumut a fost destinată sprijinirii reformelor programului PAL. Datorită întârzierii în aprobarea PAL, implementarea programului PPIBL a suferit. Ca rezultat, puţine activităţi au fost finanţate pe parcursul ultimilor 2 ani. În prezent, din împrumutul PPIBL a fost angajată suma de 1,5 milioane USD şi utilizată suma de 0,8 milioane USD. Acum, deoarece PAL a fost aprobat, activităţile de achiziţii au demarat şi vor continua în ritm susţinut. Data oficială de închidere a împrumutului PPIBL este 30 iunie

  1. Aşa cum am menţionat anterior, ne-am confruntat cu o întârziere de aproape 2 ani, datorită întârzierii în aprobarea PAL. Estimăm că am avea nevoie de încă 2 ani pentru a finaliza programul convenit în cadrul PAL. În acest context, am aprecia foarte mult dacă aţi putea extinde data de închidere a împrumutului PPIBL (prin amendarea secţiunii 2.03 din acordul de împrumut) de la 30 iunie 2005 până la 30 iunie
  2. Cu speranţa că solicitarea noastră va primi sprijinul dumneavoastră, aştept primirea răspunsului dumneavoastră urgent. Cu sinceritate, Mihai Nicolae Tănăsescu, ministrul finanţelor publice Copie: Domnul Khaled Sherif, director de sector Doamna Tanya Segal, director de proiect, PIBL, PPIBL Domnul Arben Maho, specialist în achiziţii, PIBL, PPIBL Domnul Owaise Saadat, director, Misiunea Rezidentă BIRD, România Doamna Arabela Negulescu, director adjunct, Misiunea Rezidentă BIRD, România Domnul Hiran Herat, consultant PPIBL BANCA MONDIALĂ 5 ianuarie 2005 Excelenţei sale Ionel Popescu, ministrul finanţelor publice Bucureşti, România România: Împrumutul pentru dezvoltarea instituţională a sectorului privat şi public (46760-RO) Extinderea datei de închidere a împrumutului*) Stimate domnule ministru, Ca urmare a scrisorii Ministerului Finanţelor Publice, datată 25 noiembrie 2004, prin care se solicită Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca) să extindă data de închidere a împrumutului, am plăcerea să vă informez că Banca a stabilit data de 30 iunie 2007 ca ultima dată pentru scopurile secţiunii 2.03 din Acordul de împrumut dintre România şi Bancă, datat 13 septembrie
  3. Cu sinceritate, Anand K. Seth, director Unitatea pentru ţările din Europa de Sud şi Centrală Regiunea Europa şi Asia Centrală Spre ştiinţă: Adrianus Melkert, director executiv Banca Mondială -------- Notă ... *) Traducere.

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.