← România

HOTĂRÂRE nr. 1.048 din 20 octombrie 2010

HOTĂRÂRE nr. 1.048 din 20 octombrie 2010 privind transferul managementului asistenţei medicale pentru unele unităţi sanitare cu paturi din judeţul Satu Mare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 4 noiembrie 2010 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 22^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transferul managementului asistenţei medicale pentru unele unităţi sanitare cu paturi din judeţul Satu Mare, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Predarea-preluarea se va efectua pe bază de protocol încheiat între autorităţile administraţiei publice implicate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, conform modelului aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 910/2010 pentru aprobarea modelului Protocolului de predare-preluare între direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi autorităţile administraţiei publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti în vederea transferului managementului asistenţei medicale al unităţilor sanitare publice, adaptat la condiţiile specifice de realizare a transferului. Articolul 3 În anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 529/2010 pentru aprobarea menţinerii managementului asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale care au desfăşurat faze-pilot, precum şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se menţine managementul asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale şi la Primăria Municipiului Bucureşti şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti, poziţiile 275 şi 277 se modifică în mod corespunzător. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul sănătăţii, Cseke Attila Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 20 octombrie 2010. Nr. 1.048. Anexa LISTA unităţilor sanitare cu paturi din judeţul Satu Mare pentru care se transferă managementul asistenţei medicale ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.