← România

HOTĂRÂRE nr. 132 din 26 septembrie 2018

HOTĂRÂRE nr. 132 din 26 septembrie 2018 referitoare la propunerea de Decizie a Consiliului privind asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană, inclusiv relațiile dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Groenlanda și Regatul Danemarcei, pe de altă parte ("Decizia de asociere peste mări") - COM

(2018)461 final Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 846 din 4 octombrie 2018 În temeiul dispozițiilor art. 67 și art. 148 alin.
(2)și
(3)din Constituția României, republicată, precum și ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunității Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008, în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/417 din 21.09.2018, Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Senatul României:
  1. constată că temeiul juridic al propunerii de decizie se întemeiază pe art. 198-204 - Partea a IV-a din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, referitoare la asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări; ...
  2. alegerea formei juridice este decizia întrucât aceasta asigură caracterul obligatoriu și aplicabilitatea directă pentru toți cei cărora li se adresează; ...
  3. constată că prezenta propunere de regulament respectă principiul subsidiarității deoarece scopul asocierii, și anume dezvoltarea socială și economică a TTPM și relațiile economice strânse dintre TTPM și Uniune, în ansamblul său, nu poate fi îndeplinit prin acțiuni desfășurate la nivelul statelor membre. În plus, statele membre nu ar fi în măsură să întreprindă acțiuni în ceea ce privește regimul comercial aplicabil TTPM, deoarece UE este unica responsabilă cu politica comercială comună; ...
  4. constată că prezenta propunere de regulament respectă principiul proporționalității deoarece aceasta nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor propuse. Actul legislativ pentru toate TTPM va asigura eficacitatea, consolidarea obiectivelor comune și coerența, precum și o mai mare vizibilitate pentru TTPM ca grup. Prezenta propunere cuprinde o abordare flexibilă și adaptată situației din fiecare TTPM; ...
  5. susține noul act legislativ pentru toate țările și teritoriile de peste mări, inclusiv Groenlanda, subliniind necesitatea urmăririi unui nivel maxim de eficiență în utilizarea resurselor disponibile, fapt posibil prin intermediul coerenței și al complementarității între instrumentele de finanțare externă ale Uniunii, precum și prin crearea de sinergii cu alte politici și programe ale Uniunii. ... Articolul 2 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din 26 septembrie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituția României, republicată. p. PREȘEDINTELE SENATULUI, ADRIAN ȚUȚUIANU București, 26 septembrie 2018. Nr. 132. -----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.