DECIZIE nr. 633 din 9 decembrie 1997 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 19 februarie 1998 Ioan Muraru - preşedinte Costica Bulai - judecător Viorel Mihai Ciobanu - judecător Mihai Constantinescu - judecător Florin Bucur Vasilescu- judecător Victor Dan Zlatescu - judecător Paula C. Pantea - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Gheorghiu Ceafi Maria împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 266 din 18 iunie
- Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 3 decembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 9 decembrie
- CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilă, prin Încheierea din 18 aprilie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 196/1997 al acestei instanţe, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de Gheorghiu Ceafi Maria. Prin Decizia nr. 266 din 18 iunie Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale în materia recursului în anulare. Împotriva deciziei sus-menţionate a declarat recurs Gheorghiu Ceafi Maria, în termen legal, cu motivarea ca Parchetul General are o nejustificată poziţie privilegiată, prin faptul ca poate oricând sa atace o hotărâre definitivă prin introducerea unui recurs în anulare; mai mult, este nejustificată, de asemenea, critica sa pe motiv ca instanţele şi-ar fi depăşit atribuţiile, câtă vreme însuşi Decretul nr. 223/1974 prevedea ca litigiile izvorand din aplicarea dispoziţiilor lui sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti. Potrivit art. 24 alin.
(3)din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, întrucât, cu privire la dispoziţiile art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizii definitive, care, potrivit art. 145 alin.
(2)din Constituţie, sunt obligatorii erga omnes şi au putere numai pentru viitor. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul raportor, prevederile art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: Primul motiv de recurs, care vizează poziţia pretins privilegiată a Ministerului Public în raport cu celelalte părţi din proces, este neîntemeiat. Art. 128 din Constituţie prevede că excepţia căilor de atac se poate realiza în condiţiile prevăzute de lege. O asemenea lege este Codul de procedură civilă şi nici o dispoziţie constituţională nu limitează dreptul legiuitorului la o anumită reglementare a unei cai de atac, cu condiţia, desigur, de a nu aduce atingere altor texte constituţionale. Cat priveşte dreptul exclusiv al procurorului general de a declara recurs în anulare, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 130 din Constituţie, care prevăd ca Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept. Cele doua situaţii prevăzute la art. 330 din Codul de procedură civilă, în care procurorul general poate promova recurs în anulare, releva tocmai apărarea acestor valori fundamentale ale statului de drept. Rezultă ca, departe de a constitui un privilegiu, recursul în anulare reprezintă o modalitate legală de reparare a unor grave erori judiciare, ce se realizează printr-o autoritate publică abilitata constituţional în acest sens. Cat priveşte motivul de recurs privind exercitarea oricând de către procurorul general a recursului în anulare, nici acesta nu este întemeiat, întrucât, prin Legea nr. 17/1997, a fost limitat la 6 luni dreptul procurorului general de a introduce recurs în anulare, fapt pentru care, în mod corect, prin decizia recurată, excepţia a fost respinsă ca fiind lipsită de obiect. Şi ultimul motiv de recurs, care priveşte modul în care a fost formulat recursul în anulare de către procurorul general, cu invocarea unui act normativ abrogat - Decretul nr. 223/1974 -, urmează a fi respins. Acest motiv priveşte fondul litigiului, care este de competenţa exclusiva a instanţelor judecătoreşti. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge recursul declarat de Gheorghiu Ceafi Maria împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 266 din 18 iunie
- Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 9 decembrie
- PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Maria Bratu ----------------