NORME METODOLOGICE nr. 16.308 din 1 martie 1999 pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 66/1998 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior aflate în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 165 din 20 aprilie 1999 Ministrul educaţiei naţionale şi ministrul finanţelor, în temeiul prevederilor art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 66/1998 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior aflate în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale, emit următoarele norme metodologice: I. Dispoziţii generale 1.1. Începând cu data de 1 ianuarie 1999 finanţarea instituţiilor de învăţământ superior se realizează conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 66/1998 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior aflate în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi ale prezentelor norme metodologice. 1.2. Integrarea sistemului de finanţare în conceptia de ansamblu a reformei învăţământului superior românesc consta în creşterea gradului de fundamentare a deciziilor privind dimensionarea sumelor alocate de la bugetul de stat pentru fiecare instituţie de învăţământ superior şi în creşterea autonomiei financiare, atât în ceea ce priveşte folosirea alocaţiilor bugetare, cat şi a veniturilor proprii, în conformitate cu obiectivele cuprinse în planul strategic instituţional şi în bugetul de venituri şi cheltuieli. II. Elaborarea şi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiilor de învăţământ superior 2.1. Administrarea veniturilor şi utilizarea acestora se asigura de către fiecare instituţie de învăţământ superior pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli întocmit în condiţii de echilibru, în conformitate cu criteriile stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale. Bugetul de venituri şi cheltuieli cuprinde resursele financiare pentru realizarea obiectivelor prevăzute în planul strategic al fiecărei instituţii de învăţământ superior în perioada exerciţiului financiar respectiv. 2.2. Veniturile instituţiilor de învăţământ superior se compun din: 2.2.1. Venituri proprii:
(3)din Ordonanţa Guvernului nr. 66/1998, va verifica cel puţin o dată pe an gestiunea financiară a instituţiilor de învăţământ superior, urmărind respectarea legislaţiei în vigoare, utilizarea eficienta a fondurilor şi îndeplinirea indicatorilor conveniti cu instituţiile de învăţământ superior, modul de păstrare a patrimoniului, precum şi realitatea soldurilor conturilor raportate în bilanţul contabil. Ministrul educaţiei naţionale, Andrei Marga Anexa 1 MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE INSTITUŢIA DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR Nr. ............../........... Nr. ............../........... CONTRACT INSTITUTIONAL Încheiat pentru anul .............. între Ministerul Educaţiei Naţionale, în calitate de finanţator, reprezentat prin ministru ............................. şi director financiar ..................., cu sediul în Bucureşti, str. General Berthelot nr. 30, sectorul 1, cont bancar ....................................., deschis la Trezoreria/Banca ..................................................., şi instituţia de învăţământ superior ........................., în calitate de beneficiar, reprezentată prin rector ................ şi contabil-şef ........., cu sediul în ................., cont bancar ..................................., deschis la Trezoreria/Banca .......................... . 1. În baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 66/1998 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior aflate în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi ale Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare, se acordă alocaţii bugetare pentru finanţarea de baza, în suma de ................. lei pentru realizarea activităţii de instruire şi educaţie a studenţilor, corespunzător unui număr mediu de ............. studenţi echivalenti. 2. Pentru achitarea contravalorii reducerilor de tarif pentru transportul studenţilor de la cursuri de zi, conform Hotărârii Guvernului nr. 309/1996, se aloca suma de ............ mii lei. 3. În vederea acordării de burse se aloca suma de ..................... mii lei pentru un număr fizic de ............. studenţi, respectiv ................ mii lei pentru un număr de .......... cursanţi, din care ...................... mii lei reprezintă sume aferente burselor pentru studenţii străini bursieri ai statului român şi .................................... mii lei, sume aferente burselor pentru cursanţii străini bursieri ai statului român. 4. Pentru finanţarea obiectivelor de investiţii se acordă pentru anul financiar suma de ......... mii lei, potrivit listei cuprinzând obiectivele de investiţii, cuprinsă în anexa nr. ...... la Legea nr. ....................... . 5.1. Obligaţiile Ministerului Educaţiei Naţionale: - sa aloce regulat, cel puţin o dată pe luna, alocaţii bugetare în condiţiile stabilite prin Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 66/1998; - sa urmărească îndeplinirea strategiei instituţiei de învăţământ superior şi sa ia măsuri de reducere a finanţării globale, în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a creditelor; - sa verifice evidenta numărului de studenţi; - sa verifice gestiunea financiară a instituţiei de învăţământ superior şi sa dispună tragerea la răspundere a persoanelor care, prin activitatea desfăşurată, au produs pagube sau au dispus cheltuieli cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare. 5.2. Obligaţiile beneficiarului: - sa dimensioneze optim alocaţiile bugetare între cheltuielile de personal şi cheltuielile materiale, astfel încât instituţia de învăţământ superior sa funcţioneze normal; - sa nu modifice strategia instituţiei de învăţământ superior pe o perioadă de 4 ani de la negocierea contractului. 6. Instituţia de învăţământ superior ....... prezintă, o dată cu bilanţul contabil anual, justificarea sumelor primite şi utilizate de la Ministerul Educaţiei Naţionale, conform prezentelor norme metodologice. Încheiat astăzi ...................., în patru exemplare, câte doua exemplare pentru fiecare parte. MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE INSTITUŢIA DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR MINISTRU, Rector, ........................ ....................... Director financiar, Contabil-şef, ........................ ....................... Contencios Oficiul juridic ........................ ....................... Anexa 2 MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE INSTITUŢIA DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR Nr. ............../........... Nr. ................/............ CONTRACT ADIŢIONAL Încheiat pentru anul ......... între Ministerul Educaţiei Naţionale, în calitate de finanţator, reprezentat prin ministru ........................... şi director financiar .........................., cu sediul în Bucureşti, str. General Berthelot nr. 30, sectorul 1, cont bancar ............................., deschis la Trezoreria/Banca .................................., şi instituţia de învăţământ superior ................................, în calitate de beneficiar, reprezentată prin rector ................ şi contabil-şef .................., cu sediul în ............., cont bancar .........................................., deschis la Trezoreria/Banca ............................. . 1. În baza Ordonanţei Guvernului nr. 66/1998 privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior aflate în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi a Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare, se acordă alocaţii bugetare pentru finanţarea complementara a instituţiei de învăţământ superior ..................., în suma de ............. mii lei, din care:
- a)contracte de cercetare; ...
- b)reparaţii capitale; ...
- c)dotări; ...
- d)subvenţii. ... 2. În situaţia în care Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior şi Consiliul Naţional de Finanţare a Învăţământului Superior constata ca indicatorii prevăzuţi în fundamentarea proiectelor înscrise în competiţie nu s-au realizat, Ministerul Educaţiei Naţionale poate diminua sumele prevăzute în acest contract. 3. La încheierea proiectului finanţat de Ministerul Educaţiei Naţionale instituţia de învăţământ superior va prezenta, o dată cu raportul final, şi devizul postcalcul pentru activitatea de cercetare sau de reparaţii capitale, respectiv sinteza proceselor-verbale de recepţie pentru dotări finanţate. 4.1. Obligaţiile Ministerului Educaţiei Naţionale: - sa aloce regulat, cel puţin o dată pe luna, alocaţii bugetare, în condiţiile stabilite prin Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 66/1998; - sa urmărească îndeplinirea strategiei instituţiei de învăţământ superior şi sa ia măsuri de reducere a finanţării, în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a creditelor; - sa verifice gestiunea financiară a instituţiei de învăţământ superior şi sa dispună tragerea la răspundere a personalului vinovat de încălcarea dispoziţiilor legale. 4.2. Obligaţiile beneficiarului: - sa angajeze şi să efectueze cheltuielile, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare; - să asigure respectarea destinaţiei sumelor prevăzute în prezentul contract; - sa nu modifice strategia instituţiei de învăţământ superior pe o perioadă de 4 ani de la negocierea contractului. Încheiat astăzi .........................., în patru exemplare, câte doua exemplare pentru fiecare parte. MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE INSTITUŢIA DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR ................................ MINISTRU, Rector, ........................ ....................... Director financiar, Contabil-şef, ........................ ....................... Contencios Oficiul juridic ........................ ....................... Anexa 3 INSTITUŢIA DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR .................................... Se aprobă, ------------- Ordonator principal de credite BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI pe anul ................... NOTĂ: Cheltuielile totale, precum şi cheltuielile corespunzătoare fiecărei surse de finanţare se defalca pe subdiviziunile clasificaţiei economice şi functionale a cheltuielilor instituţiilor publice şi a activităţilor extrabugetare. Rector, Contabil-şef, ........... ............. I. VENITURI - Rândul 03.1 se completează cu veniturile prevăzute a se realiza pe baza contractului instituţional (pct. 1 din contractul instituţional) încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, în vederea instruirii numărului de studenţi şi de cursanţi, sau cu alţi indicatori propuşi. - Rândul 03.2 cuprinde sumele realizate din taxe şi activităţi desfăşurate de instituţiile de învăţământ superior, respectiv: taxe percepute în condiţiile legii de la persoane fizice şi juridice, române sau străine, venituri din valorificarea cursurilor şi a publicaţiilor, venituri din activitatea de integrare a învăţământului cu producţia, din prestări de servicii, venituri din manifestări artistice şi sportive, venituri din închirieri de spaţii, din programe de colaborare externa, altele decât cele finanţate prin Ministerul Educaţiei Naţionale etc. - Rândul 03.3 cuprinde sumele realizate din donaţii, sponsorizări, precum şi alte sume nerambursabile. - Rândul 04 cuprinde sumele prevăzute a fi realizate din activităţi de cercetare ştiinţifică desfăşurate pe bază de contract cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi cu terţi, venituri din proiectare, consultanţa şi expertiza. - Randurile 05.1-05.3 cuprind sumele prevăzute a se realiza pe bază de contract adiţional încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale [pct. 1 lit. b),
- c)şi
- d)din contractul adiţional]. - Randurile 05.4-05.6 cuprind sumele prevăzute a se realiza pe bază de contract instituţional încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (pct. 2-4 din contractul instituţional). - Rândul 05.7 cuprinde sumele reprezentând contribuţia Guvernului la proiecte cofinantate din surse externe şi din alocaţii de la bugetul de stat. - Rândul 06 cuprinde veniturile din microproducţie, din activitatea staţiunilor didactice experimentale, a gradinilor botanice, a centrelor de specializare şi perfecţionare şi a editurilor. - Rândul 07 cuprinde încasările din regia de cămin şi de cantina, contravaloarea hranei, venituri din gospodării anexe, din închirieri de spaţii, precum şi alte venituri ale căminelor şi cantinelor. II. CHELTUIELI - Rândul 10 prevede cheltuieli la nivelul sumelor provenite din soldul de disponibil din anul precedent (rândul 02) şi din veniturile proprii (total rândul 03). - Randurile 12.1-12.7 cuprind cheltuieli la nivelul surselor prevăzute la randurile 05.1-05.7. - Rândul 13 cuprinde cheltuielile pentru microproducţie, pentru desfăşurarea activităţii staţiunilor didactice experimentale, a gradinilor botanice, a centrelor de specializare şi perfecţionare şi a editurilor. - Rândul 14 cuprinde cheltuielile curente, de întreţinere, de funcţionare, precum şi cheltuielile de capital de natura dotărilor ale căminelor şi ale cantinelor studenţeşti. Prin excepţie, în anul 1999 nu se cuprind cheltuielile de personal, cheltuielile aferente reparaţiilor capitale şi cheltuielile de capital de natura dotărilor. - Rândul 15 prevede cheltuieli la nivelul surselor prevăzute la rândul 08. Anexa 4
- a)INSTITUŢIA .............................. NOTA JUSTIFICATIVĂ pentru solicitarea sumelor aferente finanţării de baza pentru luna ............. - mii lei - ----------------- I. Indicatori: 1. Numărul de studenţi echivalenti, realizat în luna precedenta 2. Costul mediu anual/student echivalent 3. Sume aferente finanţării de baza (rd. 1 x rd. 2) 4. Sume prevăzute în contractul instituţional 5. Sume acordate de la începutul anului 6. Sume rămase de acordat până la sfârşitul anului 7. Finanţare solicitată pentru luna*) ....................... II. Elemente de fundamentare: 1. Venituri totale prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli, din care: - din finanţarea de baza 2. Venituri cumulate, realizate de la începutul anului, din care: - din finanţarea de baza 3. Cheltuieli totale prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activitatea de baza 4. Cheltuieli cumulate, efectuate de la începutul anului 5. Cheltuieli estimate pentru luna ..................... Rector, Vizat, ................. -------------- Contabil-şef, ......................... -------------- Notă ... *) Nu poate depăşi 33,3% din veniturile aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli pentru finanţarea de baza, aferente fiecărui trimestru. Anexa 4
- b)INSTITUŢIA ............................ NOTA JUSTIFICATIVĂ pentru solicitarea fondurilor necesare în vederea acordării subventiei pentru cămine şi cantine -------------------- Prevederi Realizari -------------------- 1. Subvenţie prevăzută în contractul adiţional 2. Subvenţie acordată de la începutul anului până la finele lunii în curs 3. Venituri realizate până la sfârşitul lunii în curs 4. Cheltuieli efectuate de la începutul anului până la finele lunii în curs 5. Disponibil la sfârşitul lunii în curs (rd. 2 + rd. 3) - rd. 4 6. Venituri estimate a se realiza în luna .............................. 7. Cheltuieli estimate a se realiza în luna ............................ 8. Subvenţie solicitată a fi acordată în luna .......................... (rd. 7 - rd. 6 - rd. 5) Rector, Vizat, ................. ------------- Contabil-şef, .................... Anexa 4
- c)INSTITUŢIA .......................... NOTA JUSTIFICATIVĂ pentru solicitarea de alocaţii de la bugetul de stat, aferente realizării de dotări pentru luna .......... - mii lei - -------------- A. Sume stabilite a se acordă prin contractul instituţional pentru dotări pe anul .........., conform listei aprobate B. Sume acordate de la începutul anului C. Sume ce mai pot fi acordate până la sfârşitul anului D. Plati efectuate până la data de întâi a lunii pentru care se solicita sumele E. Sume rămase neutilizate (lit. B - lit. D) F. Cheltuieli estimate a se realiza în luna pentru care se solicita sumele*) G. Sume solicitate (lit. F - lit. E) ----------- *) Aferente dotărilor prevăzute în lista anexată. Rector, Vizat, .............. ----------- Contabil-şef, ................. Anexa 4
- d)INSTITUŢIA ............................. NOTA JUSTIFICATIVĂ pentru solicitarea de alocaţii de la bugetul de stat, aferente cheltuielilor de reparaţii capitale pentru luna .......... - mii lei - --------------- A. Sume stabilite a se acordă prin contractul adiţional B. Sume acordate de la începutul anului C. Cheltuieli efectuate cu reparaţiile capitale de la începutul anului până la finele lunii în curs D. Disponibil la sfârşitul lunii în curs (lit. B - lit. C) E. Cheltuieli necesare pentru luna .............................. F. Sume solicitate pentru luna .......... (lit. E - lit. D) Rector, Vizat, ............... -------------- Contabil-şef, .................... Anexa 4
- e)INSTITUŢIA ............................. NOTA JUSTIFICATIVĂ pentru solicitarea fondurilor necesare în vederea acordării burselor pentru luna ............ Anexa 4
- f)INSTITUŢIA ............................. NOTA JUSTIFICATIVĂ pentru solicitarea fondurilor necesare în vederea acordării facilităţilor pentru transport pe luna ............ - mii lei - ---------------- 1. Sume prevăzute a se acordă prin contractul instituţional 2. Sume acordate de la începutul anului până la finele lunii în care se solicita sumele 3. Sume ce se mai pot acorda până la sfârşitul anului 4. Numărul studenţilor beneficiari realizat în luna precedenta 5. Costul mediu lunar al reducerii tarifului de transport 6. Necesar de fonduri (rd. 4 x rd. 5) Rector, Vizat, .................... ------------- Contabil-şef, ..................... Anexa 4
- g)INSTITUŢIA .............................. NOTA JUSTIFICATIVĂ pentru solicitarea de alocaţii de la bugetul de stat, aferente realizării obiectivelor de investiţii pentru luna ............ - mii lei - ------------------ A. Sume stabilite a se acordă prin contractul instituţional pentru obiectivele de investiţii pe anul ..............., conform listei aprobate B. Sume acordate de la începutul anului C. Sume ce mai pot fi acordate până la sfârşitul anului D. Plati efectuate până la data de întâi a lunii pentru care se solicita sumele E. Sume rămase neutilizate (lit. B - lit. D) F. Cheltuieli estimate a se realiza în luna pentru care se solicita sumele G. Sume solicitate (lit. F - lit. E) Rector, Vizat, .................... ----------------- Contabil-şef, ....................... -----------