← România

NORME nr. 1 din 7 ianuarie 1999

NORME nr. 1 din 7 ianuarie 1999 privind registrul bancar Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 19 ianuarie 1999 În temeiul prevederilor art. 50 alin.

(1)din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi ale art. 22 şi 87 din Legea bancară nr. 58/1998, Banca Naţionala a României emite prezentele norme. Articolul 1 Băncile, persoane juridice române, şi sucursalele băncilor străine, denumite în continuare bănci, care au fost autorizate sa funcţioneze pe teritoriul României, vor fi înmatriculate într-un registru, denumit în continuare registrul bancar, ţinut de Banca Naţionala a României în sistem computerizat. Introducerea şi actualizarea datelor din registrul bancar se vor efectua de către Direcţia generală autorizare, reglementare şi supraveghere prudentiala a societăţilor bancare. Registrul bancar va fi accesibil permanent publicului, la sediul central al Băncii Naţionale a României - prin Direcţia comunicare din cadrul Secretariatului general - şi la sucursalele acesteia. Articolul 2 Registrul bancar va cuprinde următoarele rubrici:
  1. a)numărul şi data înmatriculării în registrul bancar; ...
  2. b)denumirea băncii (însoţită de forma juridică sau, după caz, de menţiunea "sucursala"); ...
  3. c)adresa sediului social; ...
  4. d)numărul şi data înmatriculării în registrul comerţului; ...
  5. e)data autorizării funcţionarii băncii de către Banca Naţionala a României*); ...
  6. f)seria, numărul şi data autorizaţiei emise de Banca Naţionala a României; ...
  7. g)data radierii înregistrării; ...
  8. h)observaţii. ... Articolul 3 Înmatricularea băncilor în registrul bancar se va face în ordinea cronologică a autorizării acestora de către Banca Naţionala a României, iar numărul de înmatriculare va avea următoarea structura:
  9. a)pentru bănci, persoane juridice române: RB - PJR, codul statistic al judeţului, numărul de ordine în registrul bancar; ...
  10. b)pentru sucursalele băncilor străine: RB - PJS, codul statistic al judeţului, numărul de ordine în registrul bancar. ... Înmatricularea unei bănci în registrul bancar va fi efectuată la data autorizării funcţionarii băncii de către Banca Naţionala a României. În cazul băncilor autorizate până la data intrării în vigoare a prezentelor norme, înmatricularea în registrul bancar se va efectua cu data intrării în vigoare a acestora. Despre situaţiile de retragere a autorizaţiei, reorganizare, lichidare, faliment, fuziune, schimbarea denumirii şi alte situaţii similare se va face menţiune în registrul bancar, la rubrica observaţii. Articolul 4 În aplicarea art. 22 din Legea nr. 58/1998, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme, Direcţia generală autorizare, reglementare şi supraveghere prudentiala a societăţilor bancare va comunică fiecărei bănci autorizate numărul şi data înmatriculării acesteia în registrul bancar. Până la data intrării în vigoare a prezentelor norme, Banca Naţionala a României - Direcţia generală informatica, procesare statistica şi contabilitate va finaliza aplicatia informatica şi procedurile de administrare şi utilizare a acesteia. Articolul 5 Prezentele norme intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României. Începând cu aceeaşi dată se abroga Normele Băncii Naţionale a României nr. 4/1992 privind registrul societăţilor bancare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 7 aprilie 1992. -------------- Notă ... *) În cazul Băncii Comerciale Române - S.A., Băncii Române de Comerţ Exterior - S.A., Băncii Agricole - S.A. şi al Băncii Române pentru Dezvoltare - S.A., se va înscrie data de înfiinţare prevăzută în hotărârea Guvernului pe baza căreia s-a constituit. PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE AL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI MUGUR ISARESCU, guvernator ------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.