← România

DECLARAŢIE nr. 2 din 12 octombrie 2011

DECLARAŢIE nr. 2 din 12 octombrie 2011 privind comemorarea Zilei Holocaustului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 13 octombrie 2011 Membrii Camerei Deputaţilor, reprezentându-i pe toţi cetăţenii României, ne exprimăm convingerea că asumarea în întregime a trecutului, în mod onest şi lucid, reprezintă un element fundamental al responsabilităţii noastre, pentru prezent şi viitor. Recuperarea memoriei istorice, ca parte integrantă a procesului de construcţie democratică nouă a României, reprezintă o dovadă certă a ataşamentului la valorile democraţiei europene dedicate respectării drepturilor omului şi diversităţii. În acest cadru de referinţă ne exprimăm convingerea că este de datoria noastră să ne aducem aminte de suferinţele victimelor crimelor împotriva umanităţii, împotriva evreilor şi a romilor, săvârşite în anii celui De-al Doilea Război Mondial, în Europa şi în România. Deputaţii din Parlamentul României, reuniţi pentru a comemora Ziua Holocaustului în România, au marcat din nou faptul că actul de comemorare a tragediei Holocaustului înseamnă omagierea memoriei victimelor, membri ai comunităţii evreieşti şi ai comunităţii rome, şi deopotrivă expresia unei înalte conştiinţe şi responsabilităţi. Este recunoscut faptul că ororile Holocaustului au rădăcini profunde în manifestarea sistematică a şovinismului, rasismului, xenofobiei şi antisemitismului, promovate de-a lungul anilor de forţele răului existente în societate, cu efecte dintre cele mai nocive asupra relaţiilor interumane. În raport cu elementele fundamentale privind cunoaşterea, atitudinea şi comportamentul individual, social şi politic faţă de această filă dureroasă de istorie a României şi a ţărilor Europei în general, Camera Deputaţilor: ● reafirmă hotărârea de a acţiona, în mod conjugat şi neabătut, pe căile şi cu mijloacele cunoscute ale vieţii parlamentare, pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete nicicând şi niciunde; ● reafirmă apartenenţa organică a naţiunii române la spaţiul generos al valorilor unei civilizaţii bazate pe egalitate şi respectul dreptului la diferenţă, toleranţă şi pluralism cultural, etnic şi religios; ● reafirmă angajamentul său pentru susţinerea, în continuare, în plan legislativ şi instituţional a acţiunilor de combatere a oricăror manifestări de antisemitism şi xenofobie, de discriminare rasială şi de intoleranţă; ● susţine importanţa deosebită pe care procesul educativ îl deţine pentru o corectă informare, sensibilizare şi responsabilizare a cetăţenilor, în special a tinerei generaţii. Societatea, ca întreg, trebuie să fie informată de efectele tragice ale urii rasiale, atunci când aceasta devine politică de stat sau ţintă strategică a unor formaţiuni politice şi organizaţii din societatea civilă; ● reafirmă sprijinul nostru, al deputaţilor din Parlamentul României, pentru punerea în practică a tuturor măsurilor de înlăturare a nedreptăţilor comise de autorităţile române privind statutul material şi de proprietate al celor care au suferit în Holocaust - evrei, romi, cetăţeni români din teritoriile preluate samavolnic din graniţele de stat ale României antebelice; ● solicită Guvernului României să acorde întreaga sa susţinere pentru continuarea programelor de comemorare şi studiere a Holocaustului, realizate de Institutul Naţional "Elie Wiesel", dar şi alte programe academice de cercetare a istoriei Holocaustului, drept mărturie a maturităţii şi responsabilităţii societăţii româneşti de astăzi; ● reafirmă dorinţa de implicare a deputaţilor din Parlamentul României la acţiuni şi programe iniţiate pe plan internaţional cu privire la Holocaust, astfel încât să se identifice şi să se pună în acţiune măsuri diverse care să contribuie la oprirea pentru totdeauna a crimelor împotriva umanităţii, izvorâte mai ales din cultivarea în rândurile populaţiei a rasismului, xenofobiei şi antisemitismului. Această declaraţie a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 12 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ROBERTA ALMA ANASTASE Bucureşti, 12 octombrie 2011. Nr. 2. -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.