ORDIN nr. 10 din 7 ianuarie 2015 pentru modificarea Listei laboratoarelor desemnate pentru efectuarea analizelor în cadrul controlului oficial în sectorul vitivinicol, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 272/2010 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 16 ianuarie 2015 Văzând Referatul de aprobare nr. 157.029 din 7 ianuarie 2015, întocmit de Direcţia generală politici agricole şi strategii, având în vedere prevederile art. 146 din Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, cu completările ulterioare, în temeiul art. 7 alin.
(5)şi
(6)din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: Articolul I La Lista laboratoarelor desemnate pentru efectuarea analizelor în cadrul controlului oficial în sectorul vitivinicol, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 272/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 1 6 decembrie 2 010, punctele 2 şi 6 se modifică şi vor avea următorul cuprins: *Font 9* ┌────┬─────────────────────────────────────┬──────────────────────┬────────────────────────┐ │Nr. │ │ │Tipul de analize pentru │ │crt.│ Denumirea laboratorului │ Adresa sediului │ efectuarea cărora │ │ │ │ │ este desemnat │ ├────┼─────────────────────────────────────┼──────────────────────┼────────────────────────┤ │"
- │Laboratorul central pentru controlul │Municipiul Focşani, │Fizico-chimice, │ │ │calităţii şi igienei vinului │str. Milcov nr. 40, │microbiologice şi │ │ │Valea Călugărească - filiala Focşani │judeţul Vrancea │organoleptice" │ ├────┴─────────────────────────────────────┴──────────────────────┤ │ │.................................................................│ │ ├────┬─────────────────────────────────────┬──────────────────────┤ │ │
- │Laboratorul pentru analiza calităţii │Municipiul Bucureşti, │ │ │ │vinurilor şi băuturilor alcoolice din│str. General Berthelot│ │ │ │cadrul Autorităţii Naţionale pentru │nr. 24, sectorul 1 │ │ │ │Protecţia Consumatorilor │ │ │ └────┴─────────────────────────────────────┴──────────────────────┴────────────────────────┘ Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Dumitru Daniel Botănoiu, secretar de stat Bucureşti, 7 ianuarie
- Nr.
- ----