ORDIN nr. 165 din 20 iulie 1992 privind stabilirea procedurii de acordare a autorizaţiei de tip şi a avizului individual de utilizare pentru echipamentele terminale de telecomunicaţii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 250 din 7 octombrie 1992 Avînd în vedere necesitatea asigurării calităţii, fiabilitatii şi siguranţei în funcţionarea reţelei publice de telecomunicaţii, în condiţiile obţinerii şi comercializatii pe piaţa libera a echipamentelor terminale de telecomunicaţii; ţinînd seama de recomandarea Conferintei Europene a Administraţiilor de Posta şi Telecomunicaţii (C.E.P.T.) nr. T/SF 47 referitoare la procedurile formale de aprobare a furnizorilor particulari de echipamente terminale în vederea conectarii la reţelele publice de telecomunicaţii şi/sau accesului la servicii publice, în temeiul Hotărîrii Guvernului nr. 879/1990 privind organizarea şi atribuţiile Ministerului Comunicaţiilor, în temeiul Hotărîrii Senatului nr. 15/1991 şi Hotărîrii Adunării Deputaţilor nr. 20/1991 privind aprobarea componentei Guvernului României, ordon: autorizarea furnizarii şi comercializării echipamentelor terminale de telecomunicaţii se efectuează în următoarele condiţii: Capitolul 1 Dispoziţii generale Articolul 1 Echipamentul terminal de telecomunicaţii este un echipament sau o parte a unui echipament care se conecteaza, direct sau indirect, la un punct terminal al reţelei publice de telecomunicaţii, astfel încît permite transmiterea, prelucrarea sau/şi recepţia informaţiilor. Punctul terminal reprezintă punctul de conexiune fizica necesar în vederea asigurării accesului la reţeaua publică de telecomunicaţii, din care face parte integrantă. Nu fac obiectul prezentului ordin echipamentele terminale care utilizează transmisii radioelectrice în spaţiu fără ghidare artificiala. Articolul 2 Furnizarea, comercializarea şi instalarea echipamentelor terminale de telecomunicaţii pot fi efectuate numai după obţinerea, în prealabil, a autorizaţiei eliberate de Ministerul Comunicaţiilor. Prin autorizaţie se înţelege, după caz:
- a)autorizaţie de tip (anexa nr. 1, numita în continuare autorizaţie): eliberata în vederea furnizarii sau comercializării, de către o persoană juridică română, a unui tip de echipament terminal de telecomunicaţii; ...
- b)aviz individual de utilizare (anexa nr. 2, numit în continuare aviz); eliberat pentru cazuri izolate, în vederea conectarii la reţeaua publică de telecomunicaţii a unui echipament terminal singular, proprietate a unei persoane fizice sau juridice, şi care nu face obiectul unei autorizaţii conform lit. a). ... Articolul 3 Autorizarea echipamentelor terminale de telecomunicaţii are ca scop confirmarea compatibilitatii cu reţeaua publică şi prevenirea producerii, de către acestea, a unor perturbatii sau daune asupra: - reţelei publice de telecomunicaţii; - personalului de exploatare şi întreţinere; - altor utilizatori ai acesteia. Autorizaţia nu garantează încadrarea fiecărui echipament de tipul respectiv în parametrii tehnici stabiliţi, ci compatibilitatea acestuia ca tip, cu cerinţele reţelei publice. Autorizaţia şi avizul nu confirma calitatea sau fiabilitatea echipamentului respectiv. Calitatea, fiabilitatea şi încadrarea fiecărui echipament în parametrii tehnici sînt asigurate prin legile în vigoare privind obligaţiile furnizorilor şi comercianţilor. Articolul 4 Echipamentele terminale de telecomunicaţii care fac obiectul autorizării trebuie să îndeplinească şi condiţiile, nespecifice domeniului telecomunicatiilor, privind siguranţa utilizatorilor şi/sau personalului de întreţinere, conform prevederilor legale. Articolul 5 Autorizaţia şi avizul sînt netransmisibile. Capitolul 2 Procedura de autorizare Articolul 6 Autorităţia şi avizul se eliberează de către Direcţia generală reglementări, pe baza unui certificat de expertiza tehnica favorabil şi se înregistrează în Registrul de autorizaţii al Ministerului Comunicaţiilor. Fac excepţie de la aceasta prevedere aparatele telefonice pentru care Ministerul Comunicaţiilor împuterniceşte Regia Autonomă "Romtelecom" sa elibereze şi sa înregistreze avize individuale, prin unităţile sale teritoriale, în maximum 30 de zile de la solicitare. Expertizarea şi eliberarea avizelor pentru aparatele telefonice, în contextul paragrafului anterior, se vor face de către R.A. "Romtelecom" prin unităţile teritoriale, în conformitate cu procedura proprie, avizată de către Direcţia generală reglementări (Ordinul ministrului comunicaţiilor nr. 9/1992, art. 7 alin. 6). Direcţiile de telecomunicaţii au obligaţia de a transmite lunar Direcţiei generale reglementări şi R.A. "Romtelecom" lista cuprinzînd aparatele telefonice pentru care s-a emis aviz individual de utilizare, menţionând: numărul avizului, tipul şi firma producătoare. Articolul 7 Autorizaţia este valabilă pe o perioadă de 5 ani de la data eliberării, cu posibilitatea reînnoirii. Reînnoirea autorizaţiei se face la cerere, cu cel puţin 90 de zile înaintea expirării, şi urmează procedura normală de autorizare. Articolul 8 Expertizele tehnice necesare în vederea eliberării autorizaţiei sau avizului se efectuează de către Centrul Naţional de Studii şi Cercetări pentru Comunicaţii (C.N.S.C.C.), organism autonom, în maximum 30 de zile de la solicitare. Face excepţie de la aceasta prevedere expertiza tehnica necesară eliberării avizului pentru aparate telefonice, care se efectuează de către unităţile teritoriale ale R.A. "Romtelecom". Contravaloarea expertizelor tehnice se stabileşte pe bază de deviz antecalculat şi se suporta de către beneficiar. Articolul 9 Expertiza tehnica a echipamentelor terminale de telecomunicaţii, care se autorizeaza conform prezentului ordin, se executa pe baza specificatiilor sau, după caz, a standardelor în vigoare, prin verificarea condiţiilor tehnice de compatibilitate cu reţeaua publică. Specificaţiile tehnice se întocmesc de către C.N.S.C.C. sau alte organisme desemnate în acest sens de Ministerul Comunicaţiilor şi se aproba de către Direcţia generală prognoza-dezvoltare. În cazul în care nu exista astfel de specificaţii tehnice, la cererea Direcţiei generale reglementări, organismele autorizate vor întocmi specificaţii tehnice provizorii, cuprinzînd numai condiţiile tehnice de compatibilitate cu reţeaua publică, în termen de 30 de zile de la data solicitării. Articolul 10 Eliberarea autorizaţiei sau avizului se efectuează conform procedurii următoare: 10.1. Cerere însoţită de toate datele şi actele necesare, conform anexei nr. 3. 10.2. Autorizaţia sau avizul se eliberează de către Direcţia reglementări, în termen de maximum 7 zile de la data primirii de la C.N.S.C.C. a certificatului favorabil de expertiza tehnica. 10.3. Cînd certificatul de expertiza tehnica nu este favorabil, Direcţia generală reglementări va înştiinţa în scris solicitantul, în termen de maximum 7 zile, menţionând motivele soluţiei date. După efectuarea remedierilor, solicitantul poate cere o noua expertiza tehnica, în termen de 30 de zile de la data înştiinţării. Dacă rezultatul expertizei tehnice este din nou nefavorabil, echipamentul terminal respectiv nu mai poate fi autorizat. Articolul 11 În cazul în care se solicita autorizarea unui echipament terminal de telecomunicaţii, iar din conţinutul cererii (anexa nr. 3) se constata identitatea pct. 3 şi 4 (pentru aviz) sau pct. 3, 4, 5, 9, 10 şi 11 (pentru autorizaţie) cu un alt echipament deja autorizat, autorizaţia sau avizul se eliberează fără a mai fi necesară expertiza tehnica. Articolul 12 Procedura de autorizare se întrerupe dacă solicitantul:
- a)nu prezintă toate documentele specificate în anexa nr. 1; ...
- b)nu prezintă C.N.S.C.C.-ului, în vederea expertizarii, echipamentele terminale de telecomunicaţii necesare, în termen de 7 zile de la data înregistrării cererii sale. ... În aceste situaţii, echipamentul terminal poate fi resupus autorizării conform procedurii normale. Articolul 13 Eliberarea autorizaţiei sau avizului se supune tarifelor stabilite conform legii. Articolul 14 Direcţia generală reglementări va pune la dispoziţie, contra cost, specificaţiile tehnice în vigoare, referitoare la echipamentele terminale de telecomunicaţii. Lista echipamentelor autorizate în vederea furnizarii şi comercializării, elaborata şi transmisă lunar de către Direcţia generală reglementări, va fi publicată atît în revista "Comunicaţii", cat şi în "Buletinul telecomunicatiilor", prin grija R.A. "Romtelecom". Aceasta lista va conţine: - denumirea şi tipul echipamentului terminal; - titularul autorizaţiei; - numărul autorizaţiei; - limitarile sau restricţiile de utilizare precizate în autorizaţie. Articolul 15 Direcţia generală prognoza-dezvoltare va coordona verificarea, prin sondaj, a comportării în timp a echipamentelor terminale autorizate şi a influentei acestora asupra calităţii funcţionarii reţelei publice de telecomunicaţii. Aspectele negative sau litigiile apărute în ceea ce priveşte funcţionarea acestor echipamente vor fi analizate de către reprezentanţii autorizaţi ai Ministerului Comunicaţiilor, care vor propune măsurile necesare, inclusiv o eventuala contraexpertiza tehnica. În aceasta situaţie, pe perioada anchetei şi a eventualei contraexpertize, se sisteaza furnizarea şi/sau comecializarea respectivului tip de echipament. În timpul perioadei de valabilitate a autorizaţiei, titularul are obligaţia de a furniza, la cerere, reprezentanţilor autorizaţi ai Ministerului Comunicaţiilor pe o perioadă de maximum 30 de zile, esantioane din tipurile de echipamente autorizate, în vederea verificării conformitatii acestora cu specificaţiile tehnice sau standardele avute în vedere la eliberarea autorizaţiei. Articolul 16 Titularul autorizaţiei are obligaţia de a furniza clienţilor săi următoarele documente (redactate în limba română): - instrucţiuni de operare; - caracteristici tehnice principale; - limitarile sau restricţiile precizate în autorizaţie; - certificatul de autorizaţie (conform modelului din anexa nr. 4). Articolul 17 Direcţia generală reglementări, Direcţia generală prognoza-dezvoltare, precum şi C.N.S.C.C. au obligaţia de a asigura păstrarea confidenţialităţii cu privire la: - documentaţiile primite; - rezultatele testelor efectuate. Capitolul 3 Revocarea autorizaţiei sau a avizului Articolul 18 Autorizaţia sau avizul pot fi revocate de către organul care le-a emis şi de către Ministerul Comunicaţiilor în următoarele situaţii:
- a)echipamentul nu mai corespunde specificatiei tehnice sau standardului care a stat la baza autorizării sale; ...
- b)echipamentul produce perturbatii sau daune reţelei publice de telecomunicaţii, personalului de întreţinere şi exploatare sau altor utilizatori ai acesteia; ...
- c)schimbarea specificatiei tehnice sau a standardului care a stat la baza autorizării, determinata de modificări în reţeaua publică de telecomunicaţii. Aceste modificări vor fi făcute publice de către Ministerul Comunicaţiilor cu cel puţin 6 luni înainte de data intrării în vigoare; ...
- d)titularul autorizaţiei pierde calitatea de persoana juridică; ...
- e)titularul utilizează ilegal sau falsifica autorizaţia sau avizul. ... Articolul 19 În funcţie de motivul revocării autorizaţiei sau avizului:
- a)se permite conectarea la reţeaua publică de telecomunicaţii a echipamentelor produse înainte de data revocării (în cazul situaţiei din art. 18 lit. a); ...
- b)se interzice, începînd cu data revocării, conectarea la reţeaua publică de telecomunicaţii a echipamentelor terminale respective (în cazul situaţiilor din art. 18 lit.
- d)şi e). ... Echipamentele terminale conectate la reţeaua publică de telecomunicaţii înainte de data revocării nu se deconecteaza;
- c)în cazuri extreme, toate echipamentele terminale respective trebuie deconectate de la reţeaua publică de telecomunicaţii (în cazul situaţiilor din art. 18 lit.
- b)şi c). ... Capitolul 4 Dispoziţii finale şi tranzitorii Articolul 20 Prezentul ordin intră în vigoare la data emiterii, urmând a fi pus în aplicare prin grija Direcţiei generale reglementări. Articolul 21 În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, R.A. "Romtelecom" va reactualiza procedura de expertizare şi eliberare a avizului pentru aparate telefonice, corespunzător art. 10, 11, 12 şi 13, precum şi anexelor nr. 2 şi 3 din prezentul ordin. Articolul 22 Autorizaţiile şi avizele eliberate în temeiul reglementărilor anterioare rămîn valabile. Titularii autorizaţiilor urmează a se conformă dispoziţiilor prezentului ordin în termen de cel mult 6 luni de la intrarea în vigoare a acestuia. Articolul 23 Se abroga Ordinul ministrului comunicaţiilor nr. 23 din 3 mai 1991. Ministrul comunicaţiilor, Andrei Chirica Anexa 1 ROMÂNIA MINISTERUL COMUNICAŢIILOR Direcţia Generală Reglementări Autorizaţie de tip Nr. .... din .... Eliberata în baza Ordinului ministrului comunicaţiilor nr. 165/1992 privind autorizarea echipamentelor terminale de telecomunicaţii 1. Titular.................... 2. Adresa .................... Telefon .................. 3. Denumirea echipamentului ................ 4. Tip: ........................ 5. Fabricat de (Firma/Ţara): ........................ Autorizaţia confirma compatibilitatea cu reţeaua publică de telecomunicaţii, dar nu reprezintă în nici un fel o garanţie a calităţii prestaţiilor oferite de echipamentul: ................. Prezenta autorizaţie este valabilă pentru furnizarea şi comercializarea tipului de echipament terminal menţionat şi nu este transmisibila. Observaţii privind utilizarea echipamentului:
- a)Echipamentul poate/nu poate fi utilizat de către abonatii cuplati: ...
- b)................... ... Titularul autorizaţiei are obligaţia de a furniza clienţilor săi documentele menţionate la art. 16 din Ordinul ministrului comunicaţiilor nr. 165/1992. Prezenta autorizaţie nu conferă titularului dreptul de a efectua operaţiuni de instalare şi service, în acest scop fiind necesară obţinerea acordului de la Ministerul Comunicaţiilor - Direcţia generală reglementări, în conformitate cu prevederile legale. Director general, Anexa 2 ROMÂNIA MINISTERUL COMUNICAŢIILOR Direcţia Generală Reglementări Aviz individual de utilizare Nr. .... din .... Eliberat în baza Ordinului ministrului comunicaţiilor nr. 165/1992 privind autorizarea echipamentelor terminale de telecomunicaţii. 1. Titular: ............................ 2. Denumirea echipamentului: ......................... 3. Tip: .................... 4. Fabricat de (Firma/Ţara): .......................... 5. Număr serie/an fabricaţie: ..................... Prezentul aviz individual de utilizare confirma compatibilitatea echipamentului cu reţeaua publică de telecomunicaţii, dar nu reprezintă în nici un fel o garanţie a calităţii prestaţiilor oferite de către acesta. Observaţii privind utilizarea echipamentului:
- a)Echipamentul poate/nu poate fi utilizat de către abonati cuplati; ...
- b).............................. ... Instalarea echipamentului: ..................... Conectarea la reţeaua publică: .............. Service-ul echipamentului ................. Avizul individual de utilizare nu poate substsitui autorizaţia de tip necesare furnizarii sau comercializării pe piaţa interna şi nu este transmisibila. Prezentul aviz va fi păstrat de proprietarul echipamentului terminal, în vederea prezentării la solicitarea unităţilor R.A. "Romtelecom" Director general, Anexa 3 CONŢINUTUL cererii adresate Ministerul Comunicaţiilor - Direcţia generală reglementări, pentru obţinerea autorizaţiei de tip, în vederea comercializării, sau a avizului individual de utilizare pentru echipamentele terminale de telecomunicaţii 1. *) Numele solicitantului (persoana fizica sau juridică) 2. *) Adresa acestuia 3. *) Tipul echipamentului 4. *) Producătorul acestuia (firma, ţara) 5. *) Anul de fabricaţie 6. *) Seria aparatelor ce vor fi supuse expertizei 7. *) Starea echipamentului ce urmează a fi comercializat: nou, reconditionat sau uzat La cerere se vor anexa, după caz: 8. Certificatul de înmatriculare la Registrul comerţului (copie) 9. *) Instrucţiuni de operare (copie) 10. Instrucţiuni de instalare şi service (copie) 11. Caracteristicile electrice principale împreună cu toleranţele acestora. 12. Informaţii şi/sau documente cu privire la alte autorizari ale echipamentului. NOTĂ: În vederea obţinerii avizului individual de utilizare, se vor preciza numai punctele notate cu *). Documentele precizate la pct. 9, 10 şi 11 trebuie să fie redactate în limbile română, engleza sau franceza. În termen de maximum 3 zile de la data înregistrării cererii, Direcţia generală reglementări va transmite solicitantului următoarele date: - numărul de înregistrare a cererii sale; - adresa C.N.S.C.C. şi sectorul care va răspunde de efectuarea expertizei tehnice; - numărul de echipamente terminale necesar în vederea expertizarii; - lista documentelor tehnice care trebuie prezentate la C.N.S.C.C. în vederea expertizarii. Anexa 4 ROMÂNIA MINISTERUL COMUNICAŢIILOR Direcţia Generală Reglementări CERTIFICAT DE AUTORIZARE Tipul echipamentului ............................... Fabricat de (Firma/Ţara): .............................. Nr. serie/an fabricaţie: ................................ Furnizorul: ............................................... Numărul autorizaţiei RO. "A.B." "C D E F G H" unde: "A B" - anul autorizării "C D E F G H " - numărul propriu-zis al autorizaţiei Exemplu: -------- Autorizaţie nr. 2213/1992 pentru modem de date: RO. 92. M02213: ......................... Observaţii: Instalarea: ..................................... Conectarea la reţeaua publică: ............................. Service-ul : ....................................................... Prezentul certificat va fi păstrat de proprietarul echipamentului terminal, în vederea prezentării, la solicitarea unităţilor R.A. "Romtelecom". --------