HOTĂRÂRE din 10 ianuarie 2012 în Cauza Roşioru împotriva României Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 6 iunie 2012 Strasbourg (Cererea nr. 37.554/06) În Cauza Roşioru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită în camera compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie, după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 6 decembrie 2011, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: PROCEDURA 1. La originea cauzei se află Cererea nr. 37.554/06 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Silviu Roşioru (reclamantul), a sesizat Curtea la 13 septembrie 2006 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia). 2. Reclamantul este reprezentat de doamna N. Popescu, avocată în Bucureşti, şi de Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH). Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, doamna Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. 3. În urma abţinerii domnului Corneliu Bîrsan, judecător ales să reprezinte România (art. 28 din Regulamentul Curţii), preşedintele camerei l-a desemnat pe domnul Mihai Poalelungi în calitate de judecător ad-hoc (art. 26 § 4 din Convenţie şi art. 29 § 1 din Regulament). 4. Reclamantul invocă o încălcare a art. 3 din Convenţie, plângându-se de agresiunile provocate de poliţişti în noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2000 şi de ineficienţa anchetei desfăşurate de autorităţile naţionale în privinţa acestor susţineri. 5. La data de 21 septembrie 2010, preşedintele Secţiei a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. În conformitate cu art. 29 § 1 din Convenţie, acesta a mai decis ca admisibilitatea şi fondul cauzei să fie examinate împreună. ÎN FAPT I. Circumstanţele cauzei 6. Reclamantul s-a născut în 1967 şi locuieşte în Buzău. A. Incidentul din 26 ianuarie 2000 7. În noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2000, în jurul orei 2 dimineaţa, reclamantul, însoţit de o prietenă, s-a dus la barul "America 2000" aflat la 2 kilometri de Buzău. Au urcat la primul etaj, unde se aflau separeurile. Acolo se aflau 6 poliţişti din forţele speciale care, având cagulele ridicate, consumau bere şi cafea. Poliţiştii făceau parte din Serviciul de intervenţie rapidă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău şi erau în misiune de supraveghere a unei conducte petroliere aparţinând societăţii Petrotrans. 8. Când reclamantul a intrat în încăpere, grupul de poliţişti se pregătea de plecare. Văzând poliţiştii, reclamantul a zis "Cei cu teroriştii ăştia aici?". Reclamantul şi prietena sa au intrat apoi în separeul din care tocmai ieşiseră poliţiştii. 9. Auzind afirmaţia reclamantului, poliţişti s-au întors, au dărâmat uşa separeului, l-au pus pe reclamant la podea şi, după ce l-au încătuşat, au început să-l lovească cu bastoanele şi picioarele. Poliţiştii au închis uşa localului şi au ordonat persoanelor aflate în bar să nu intervină "deoarece se aflau în misiune". 10. Reclamantul a reuşit să scape, a ieşit din bar şi a urcat într-un taxi parcat afară. Poliţiştii l-au urmărit şi, în urma unei discuţii cu şoferul taxiului, l-au făcut pe reclamant să iasă din maşină. Apoi l-au suit într-o dubă. 11. După ce l-au lăsat pe reclamant să aştepte jumătate de oră în dubă, poliţiştii l-au condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău. Pe tot parcursul drumului au continuat să-l lovească. Reclamantul şi-a pierdut cunoştinţa. Ajuns la sediul poliţiei, reclamantul a fost pus în genunchi, cu mâinile încătuşate la spate, pe holul serviciului de poliţie rutieră. Prietena reclamantului l-a însoţit pe acesta pe întregul traseu şi la sediul poliţiei. 12. La sediul poliţiei, la ora 4,30, s-a întocmit un proces-verbal de contravenţie pe numele reclamantului. În baza art. 2 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, poliţia i-a aplicat reclamantului o amendă contravenţională de 200.000 lei (ROL) pentru "proferarea de injurii împotriva angajaţilor localului şi refuzul de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale". În procesul-verbal se preciza faptul că reclamantul şi-a recunoscut faptele. În procesul-verbal apărea o semnătură indescifrabilă, despre care reclamantul contestă că i-ar aparţine. 13. Reclamantul a contestat în justiţie procesul-verbal de contravenţie şi amenda aplicată. Curtea nu a fost informată de soluţionarea acestei plângeri. 14. Pe la ora 5 dimineaţa, poliţiştii l-au repus în libertate pe reclamant. Din cauza stării sale, reclamantul le-a solicitat poliţiştilor să-i cheme un taxi. Acesta a plecat cu taxiul direct la Spitalul Judeţean Buzău. B. Examenele medicale efectuate asupra reclamantului 15. La Spitalul Judeţean Buzău, reclamantul a fost spitalizat de urgenţă în secţia chirurgie cu diagnosticul "traumatism toracoabdominal, echimoze extinse pe fesa şi coapsa stângi, traumatism craniofacial, contuzii bilaterale pe braţe". 16. La 28 ianuarie 2000, reclamantul a fost externat din Spitalul Judeţean Buzău, cu recomandarea medicilor de a se prezenta la Spitalul Fundeni din Bucureşti. Reclamantul a fost internat în acest ultim spital între 28 ianuarie şi 1 februarie 2000, cu diagnosticul "agresiune, policontuzii, contuzie toraco-abdominală, hematom mare extins pe fesierul stâng". 17. Deşi nu se refăcuse complet, la 1 februarie 2000 reclamantul a cerut să fie externat din spital. 18. La 4 februarie 2000, APADOR-CH, sesizată despre incidentul din 26 ianuarie 2000, l-a vizitat pe reclamant. Acesta era ţintuit la pat în domiciliul său. Cazul reclamantului a fost prezentat de APADOR-CH într-un raport privind agresiunile comise de poliţişti. 19. La 14 februarie 2000, un medic legist de la Spitalul Judeţean Buzău l-a examinat pe reclamant. Raportul medico-legal întocmit cu această ocazie menţiona multiple echimoze în zona feţei şi ochilor, excoriaţii şi echimoze pe ambele braţe şi pe coapsa şi fesa stângi. Se preciza că piramida nazală a reclamantului era tumefiată. 20. Între 14 februarie şi 6 martie 2000, reclamantul a fost internat într-un sanatoriu cu diagnosticul "tulburare depresivă în urma unei agresiuni fizice". Buletinul de externare din sanatoriu preciza că la internare reclamantul prezenta: "[...] o depresie accentuată, amintiri persistente ale traumatismelor fizice şi psihice suferite, anxietate, anorexie, anhedonie, astenie fizică şi psihică, tulburări [...] mnezice, pierdere în greutate de 15 kg în 3 săptămâni, insomnie mixtă, coşmaruri, parestezii [...], dureri corporale multiple (care coincid cu cele descrise în certificatele medico-legale prezentate), elemente care încă pot fi observate în prezent [...]." 21. Acelaşi buletin preciza că, în urma administrării tratamentului, evoluţia stării reclamantului a fost "lent favorabilă" şi că i s-a prescris un tratament medical. Se constatau următoarele: "se observă fenomene de schimbare a personalităţii într-un sens distonie-fobie-anancastic [...]. În patogenie trebuie incluse politraumatismul fizic general, dar şi mental, psihotraumatismele consecutive şi hepatita cronică." 22. La 23 martie 2001, la cererea parchetului, Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti (INML) a întocmit o expertiză medico-legală referitoare la reclamant. Raportul constata că: "1. Persoana în cauză a prezentat leziuni care ar fi putut fi cauzate la data de 26 ianuarie 2000 prin lovituri repetate cu un obiect dur şi lung. Acesta a necesitat 16 zile de îngrijiri medicale. 2. Tulburările psihice survenite ulterior constituie o reacţie psihică la situaţia conflictuală în care a fost implicată persoana, apariţia lor nefiind datorată unor leziuni traumatice [...]" C. Cercetarea penală declanşată împotriva poliţiştilor 23. La 28 ianuarie 2000, soţia reclamantului a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Buzău cu o plângere penală împotriva celor 6 poliţişti care l-au agresat pe reclamant în noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2000, denunţând violenţele la care acesta a fost supus. Aceasta acuza poliţiştii de tortură şi de purtare abuzivă. Reclamantul a depus o a doua plângere, la 31 ianuarie 2000, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 24. La acea dată, unul dintre poliţiştii acuzaţi avea grad de căpitan, iar ceilalţi 5 de plutonier. După mai multe trimiteri ale cauzei între diferite parchete, pe motive de necompetenţă ratione materiae, plângerea a fost examinată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. 25. Audiată de procuror, prietena reclamantului a declarat că poliţiştii au dărâmat uşa de acces în separeu, l-au încătuşat pe reclamant cu mâinile la spate şi au început să-l lovească cu picioarele şi bastoanele. Tot atunci, unul dintre poliţişti i-a zis să îi însoţească la sediul poliţiei, motivând că aceasta nu avea cartea de identitate asupra ei. Şoferul de taxi (supra, pct. 10) a declarat că reclamantul a fost agresat de poliţişti. 26. P.M., chelneriţa prezentă în bar în noaptea incidentului, a declarat că reclamantul, beat, folosise un vocabular vulgar, îi făcuse pe poliţişti "terorişti" şi îi ceruse cheile separeului în care se afla. Speriată, aceasta a coborât să aducă comanda reclamantului şi le-a cerut poliţiştilor să mai rămână în bar cât timp îi aduce reclamantului comanda. În timp ce pregătea comanda, reclamantul a coborât de la etaj, s-a apropiat de poliţişti încercând să-i smulgă unuia dintre ei ecusonul cu textul "poliţist" aplicat pe uniforma acestuia. Superiorul poliţiştilor i-a cerut să se identifice, dar în urma refuzului reclamantului şi a comportamentului său agresiv poliţiştii l-au imobilizat, i-au pus cătuşele şi l-au dus în duba poliţiei. 27. La 1 februarie 2000, S.M., un terţ care îi însoţea pe poliţişti şi era prieten cu unul dintre ei, a declarat că reclamantul proferase insulte la adresa patronului barului, absent, şi a chelneriţei, precum şi că nu a fost lovit de poliţişti, care încercaseră doar să îl imobilizeze. 28. O altă chelneriţă prezentă la locul faptelor, S.A., a declarat că a auzit zgomote puternice la etajul barului, dar că poliţiştii nu i-au permis să urce pentru a vedea ce s-a întâmplat. Aceasta a declarat că i-a văzut pe poliţişti ducându-l pe reclamant în dubă, care a plecat cu aproximativ un sfert de oră mai târziu, dar că nu i-a văzut pe poliţişti lovindu-l pe reclamant. 29. La 3 februarie 2000 a avut loc o confruntare între P.M. şi prietena reclamantului. 30. La 4 februarie 2000, reclamantul a declarat în faţa procurorului militar că a fost victima unei agresiuni a poliţiei, prezentând incidentul descris mai sus. Acesta a adăugat că a fost din nou bătut la sediul poliţiei. De asemenea, a precizat că, din cauza faptului că ţipa, unul dintre poliţişti l-a strâns de gât cu un cablu sau cu o sârmă metalică. 31. Prin Ordonanţa din 7 mai 2001, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale a poliţiştilor. În ordonanţă s-a precizat că a fost sesizat cu o plângere din partea soţiei reclamantului la data de 1 februarie 2000. Procurorul a reţinut că constatările din certificatul medico-legal din 23 martie 2001 (supra, pct. 22), potrivit cărora reclamantul a fost lovit în mod repetat cu un obiect dur şi lung, nu au fost confirmate de declaraţiile martorilor. Potrivit constatărilor parchetului, leziunile reclamantului se datorau probabil opunerii sale active din momentul imobilizării sale de către poliţie. De asemenea, acesta a considerat că "situaţia creată era consecinţa comportamentului jignitor şi violent (verbal) al reclamantului la adresa organelor de poliţie şi a angajaţilor barului". 32. Plângerile reclamantului formulate împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale adresate parchetelor ierarhic superioare au fost respinse. 33. În urma modificării normelor privind competenţa parchetelor şi a instanţelor militare, cauza a fost trimisă instanţelor de drept comun. 34. Reclamantul a contestat Ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale din 7 mai 2001 la Curtea de Apel Bucureşti. Prin sentinţa sa din 10 iulie 2003, curtea de apel a admis cererea reclamantului şi a trimis cauza parchetului pentru a continua cercetarea acuzaţiilor de purtare abuzivă şi tortură, motivând că probele prezentate nu erau suficiente. Curtea de apel a dispus astfel: "Este necesar să se caute probe noi şi să se reexamineze probele existente pentru a identifica şi stabili cu certitudine contribuţia fiecăreia dintre persoanele implicate în incident [...], precum şi eventualul grad de răspundere penală. Ordonanţa parchetului se bazează pe probe care nu sunt suficiente pentru aflarea adevărului, în măsura în care aspecte importante ale cauzei nu au fost clarificate pentru a putea explica în mod convingător leziunile existente pe corpul victimei Roşioru Silviu. Din probele aflate la dosar reiese că victimei [reclamantul] i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională [...] pentru refuzul său de a-şi declara identitatea şi pentru comportament injurios, dar nu violent. Dat fiind că persoanele vizate de anchetă nu recunosc să fi utilizat violenţa faţă de Roşioru Silviu, trebuie stabilit, cu probe noi, cine este vinovat de leziunile care au dus la spitalizarea de urgenţă a victimei, leziuni care, potrivit documentelor medicale, sunt consecinţa apăsării şi loviturilor repetate cu obiecte contondente şi ascuţite [...]" 35. Recursul parchetului împotriva acestei sentinţe a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia definitivă din 11 februarie 2004. 36. La 10 iunie 2004, parchetul a întocmit un plan de anchetă în care se menţiona că trebuiau căutate probe noi, că martorii trebuiau interogaţi din nou pentru a identifica autorul leziunilor reclamantului şi că trebuia realizată o nouă expertiză medico-legală pentru a stabili numărul total de zile de îngrijire necesare. 37. La 18 noiembrie 2004 a fost interogat reclamantul. 38. Prin Ordonanţa din 14 iunie 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale a poliţiştilor. Parchetul a considerat că elementul material al infracţiunii de tortură nu putea fi dovedit în speţă, subliniind că: "Între partea vătămată [reclamantul] şi poliţişti a avut loc o altercaţie în timpul căreia, aşa cum susţine Roşioru Silviu, acesta din urmă a fost rănit de poliţişti, care i-au provocat leziuni necesitând 16-18 zile de îngrijiri medicale. În speţă, nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei prevăzute de art. 267^1 din Codul penal, dat fiind că autorii nu au săvârşit fapte de natură să constituie elementul material al infracţiunii de tortură. Autorii nu i-au provocat părţii vătămate, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau un terţ l-a comis, de a face presiuni asupra ei sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea [....]." 39. Parchetul a constatat, de asemenea, prescrierea răspunderii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, întrucât se împlinise termenul de prescripţie de 5 ani. 40. În urma plângerii reclamantului, prin Rezoluţia din 15 iulie 2005, procurorul ierarhic superior din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a confirmat ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale. 41. Reclamantul a contestat Ordonanţa din 14 iunie 2005 în faţa Curţii de Apel Ploieşti. Prin Hotărârea sa din 21 septembrie 2005, curtea de apel a admis, din nou, plângere reclamantului şi a trimis cauza parchetului, motivând că probele aflate la dosar nu erau suficiente. Instanţa a considerat că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 267^1 din Codul penal nu făcea trimitere la probele existente şi nu examina declaraţia reclamantului, ci se limita la a preciza că autorii nu i-au provocat părţii vătămate, cu intenţie, o durere sau suferinţe fizice ori psihice cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri. După ce a constat că trebuiau administrate probe suplimentare, curtea de apel i-a indicat parchetului măsurile de cercetare ce trebuiau luate: "- audierea tuturor persoanelor care, în noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2000, se aflau în barul America [...]; - confruntarea martorilor care au dat declaraţii contradictorii, a acestora din urmă cu reclamantul, cu scopul de a stabili contribuţia la incident a fiecăreia dintre persoanele implicate şi forma de vinovăţie; - având în vedere constatările din raportul medico-legal nr. A1/3969/23 martie 2001, întocmit de INML Mina Minovici din Bucureşti, potrivit cărora leziunile victimei sunt consecinţa unei apăsări şi a unor lovituri repetate cu obiecte dure şi lungi, este necesar să se clarifice cine este vinovatul şi să se administreze în acest scop probele necesare; - trebuie stabilit numărul total de zile de îngrijiri medicale necesare însănătoşirii victimei [...]" 42. Prin Hotărârea definitivă din 23 iunie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat hotărârea pronunţată în primă instanţă, menţionând că ordonanţa parchetului de neîncepere a urmăririi penale era greşită şi a adus atingere atât procedurii, cât şi părţilor, care nu puteau beneficia de un cadru legal satisfăcător pentru a-şi apăra drepturile. 43. Dat fiind că nu a fost informat despre evoluţia cauzei sale timp de mai multe luni, la 19 martie 2008 reclamantul a solicitat parchetului informaţii privind stadiul procedurii. 44. La 16 mai 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti i-a transmis reclamantului o copie a ordonanţei emise la 7 mai 2008, prin care constata prescrierea răspunderii penale atât în privinţa acuzaţiei de tortură, cât şi în privinţa celei de purtare abuzivă. Ordonanţa preciza că: "La 15 decembrie 2006, dosarul a fost transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru continuarea cercetării. Acolo, din greşeală, dosarul nu a fost repartizat unui procuror, ci a fost arhivat. La 19 martie 2008, ca urmare a cererii formulate de Roşioru Silviu [reclamantul] cu privire la stadiul procedurii, eroarea a fost constatată şi remediată [...]." 45. Conform Ordonanţei din 7 mai 2008, un singur act de procedură s-a întocmit după trimiterea cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv o notă redactată la 14 aprilie 2008 de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău precizând funcţiile prezumtivilor agresori. Potrivit acestei note, 2 dintre poliţiştii acuzaţi aveau grad de comisar, 2 aveau grad de adjunct al şefului poliţiei, iar 2 erau agenţi. Din 2005, 4 dintre ei făceau parte din poliţia judiciară. În ordonanţă se preciza că versiunea faptelor, prezentată de reclamant, era confirmată de declaraţia prietenei sale şi a şoferului de taxi, în vreme ce versiunea poliţiştilor era confirmată de declaraţiile lui S.M., o cunoştinţă a poliţiştilor, şi P.M., chelneriţa ale cărei declaraţii nu erau consecvente. 46. Plângerea reclamantului împotriva Ordonanţei din 7 mai 2008 a fost respinsă de procurorul ierarhic din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la 10 iunie 2008. Acesta din urmă a considerat că "arhivarea din greşeală a dosarului nu constituia o cauză de întrerupere sau suspendare a prescripţiei". 47. Reclamantul a contestat Ordonanţa din 7 mai 2008 în faţa Curţii de Apel Ploieşti. După câteva amânări motivate de faptul că parchetul nu transmitea instanţei dosarul cauzei, prin Hotărârea din 3 octombrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti a respins plângerea reclamantului şi a confirmat prescrierea răspunderii penale. 48. Reclamantul a formulat recurs susţinând, între altele, că termenul de prescripţie a fost întrerupt prin arhivarea, din greşeală, a dosarului. Prin Hotărârea definitivă din 27 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul reclamantului şi a confirmat hotărârea pronunţată în primă instanţă. Aceasta a considerat că afirmaţiile reclamantului referitoare la arhivarea dosarului nu puteau fi examinate, în măsura în care acestea nu făceau obiectul plângerii lui. II. Dreptul intern relevant 49. În ceea ce priveşte actele de violenţă comise de agenţii de ordine publică împotriva persoanelor, principalele reglementări interne, respectiv articolele relevante din Codul penal , sunt descrise în Cauza Velcea împotriva României [(dec.), nr. 60.957/00, 23 iunie 2005]. 50. Dispoziţiile relevante ale art. 10 din Codul de procedură penală , care reglementează cazurile care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, sunt indicate în Cauza Damian-Burueană şi Damian împotriva României (nr. 6.773/02, 26 mai 2009, pct. 58). 51. În ceea ce priveşte statutul procurorilor militari şi al poliţiştilor, principalele reglementări interne relevante, respectiv dispoziţiile Legii nr. 54/1993 pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare şi ale Legii nr. 26/1994 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, sunt descrise în Cauza Barbu Anghelescu împotriva României (nr. 46.430/99, 5 octombrie 2004, pct. 40-43). ÎN DREPT I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie 52. Reclamantul se plânge de agresiunile suferite din partea poliţiştilor în noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2000, pe care le califică drept tortură, şi de ineficienţa anchetei desfăşurate de autorităţile naţionale în privinţa acuzaţiilor sale de tortură. Acesta invocă încălcarea art. 3 din Convenţie, articol redactat astfel: "Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante." A. Cu privire la admisibilitate 53. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.