← România

ORDIN nr. 5 din 12 ianuarie 2010

ORDIN nr. 5 din 12 ianuarie 2010 privind aprobarea nivelului comisioanelor de garantare datorate de beneficiarii publici eligibili ai FEADR în anul 2010 pentru scrisorile de garantare emise de fondurile de garantare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 19 ianuarie 2010 Având în vedere Referatul de aprobare nr. 100.139 din 8 ianuarie 2010 al Direcţiei buget naţional, în temeiul: - art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobată prin Legea nr. 373/2009, şi al Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009; - art. 7 alin.

(6)din Hotărârea Guvernului nr. 1.407/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă nivelul comisionului de garantare datorat fondurilor de garantare de către comunele, asociaţiile de dezvoltare intercomunitare ale acestora şi organismele de drept public, în calitate de beneficiari eligibili ai FEADR, pentru acordarea de scrisori de garanţie în favoarea APDRP în anul 2010, astfel: Articolul 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Mihail Dumitru Bucureşti, 12 ianuarie 2010. Nr. 5. -------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.