← România

HOTĂRÂRE nr. 1.025 din 8 septembrie 2005

HOTĂRÂRE nr. 1.025 din 8 septembrie 2005 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, pentru judeţul Teleorman Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 12 septembrie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin.

(2)şi
(3)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 21 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru susţinerea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, cultură, culte şi echilibrarea bugetelor locale pe anul 2005 cu suma de 900 mii lei (RON) pentru judeţul Teleorman, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, şi alocarea acesteia bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare a unor unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Articolul 2 Utilizarea sumei prevăzute la art. 1 se face de către ordonatorii principali de credite, potrivit dispoziţiilor legale. Articolul 3 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul 2005. PRIM-MINISTRU CALIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── p. Ministrul administraţiei şi internelor, Paul Victor Dobre, secretar de stat Ministrul educaţiei şi cercetării, Mircea Miclea p. Ministrul finanţelor publice, Doina-Elena Dascălu, secretar de stat Bucureşti, 8 septembrie 2005. Nr. 1.025. Anexa SITUAŢIA sumelor repartizate pe unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Teleorman, pentru finanţarea lucrărilor de reabilitare a unor unităţi de învăţământ preuniversitar de stat __________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.