DECIZIE nr. 150 din 27 octombrie 1998 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit.
- a)şi ale art. 385^1 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 458 din 30 noiembrie 1998 Lucian Mihai - preşedinte Costica Bulai - judecător Constantin Doldur - judecător Gabor Kozsokar - judecător Ioan Muraru - judecător Nicolae Popa - judecător Lucian Stangu - judecător Florin Bucur Vasilescu - judecător Romul Petru Vonica - judecător Ioan Griga - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent Pe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 279 alin. 2 lit. a), a art. 361 alin. 1 lit.
- a)şi a art. 385^1 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, invocată de Maricari Aurel în Dosarul nr. 1.620/1998 al Tribunalului Suceava. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 22 octombrie 1998, în lipsa părţilor legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 27 octombrie 1998. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele: Tribunalul Suceava, prin Încheierea din 26 iunie 1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit.
- a)şi ale art. 385 din Codul de procedură penală, ridicată de Maricari Aurel într-o cauza penală având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 134/1998, pronunţată de Judecătoria Campulung Moldovenesc, prin care autorul excepţiei a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 206 din Codul penal, la pedeapsa de 2.000.000 lei amenda. În motivarea excepţiei se susţine ca dispoziţiile atacate contravin prevederilor art. 16 alin.
(1)din Constituţie, în sensul că persoanele aflate în proces penal pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a) nu beneficiază de trei grade de jurisdicţie - fond, apel şi recurs -, ci numai de doua - fond şi recurs. În acest fel, se creează o stare de inegalitate între subiectii infracţiunilor menţionate şi ceilalţi cetăţeni, autori ai altor infracţiuni, defavorabila celor care beneficiază numai de doua grade de jurisdicţie. Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca excepţia invocată este nefondata, deoarece infracţiunea prevăzută la art. 206 din Codul penal are un grad de pericol redus, motiv pentru care nu sunt necesare trei grade de jurisdicţie. Potrivit art. 24 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, deoarece, asa cum a statuat Curtea Constituţională, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Chiar şi Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede în art. 2 al Protocolului sau adiţional nr. 7 un dublu grad de jurisdicţie. Drepturile procesuale sunt garantate, iar un control judiciar corespunzător se exercită şi în cazurile în care se poate uza de o singura cale ordinară de atac, cea a recursului. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele: În temeiul art. 144 lit.
- c)din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocată. Din încheierea de sesizare rezultă ca textul de lege care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este indicat greşit, fiind vorba în realitate de art. 385^1 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală. Deoarece este o eroare materială care rezultă din coroborarea textelor, precum şi din concluziile scrise formulate de autorul excepţiei, Curtea urmează să se pronunţe asupra prevederilor art. 279 alin. 2 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit.
- a)şi ale art. 385^1 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală. Potrivit dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, "nu pot fi atacate cu apel sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a)", iar potrivit celor ale art. 385^1 alin. 1 lit. a), "pot fi atacate cu recurs sentinţele pronunţate de judecătorii în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum şi în alte cazuri prevăzute de lege". Din analiza celor două texte rezultă ca pentru sentinţele pronunţate de judecătorii, în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum şi în alte situaţii stabilite expres de lege, legiuitorul a instituit o singura cale ordinară de atac, şi anume recursul. Asadar, în reglementarea procedurii penale, organul legislativ a optat, în principal, pentru instituirea a doua cai ordinare de atac ale hotărârilor judecătoreşti pronunţate în prima instanţa - apelul şi recursul. În mod excepţional şi în considerarea unor situaţii diferite, a fost reglementată exercitarea unei singure cai de atac, respectiv cea a recursului. Prin aceasta nu este incalcata nici o dispoziţie constituţională, deoarece atât art. 125, cat şi art. 128 stabilesc competenţa legiuitorului de a reglementa modalitatea de exercitare a căilor de atac. Opţiunea legislativă în reglementarea căilor de atac nu creează nici un privilegiu ori vreo discriminare între cetăţeni, întrucât stabilirea lor se întemeiază pe natura infracţiunilor care constituie obiectul procesului penal, iar drepturile procesuale ale părţilor sunt respectate, în mod egal, în ambele situaţii. Or, atâta timp cît o soluţie legală este corespunzătoare unor situaţii diferite, însuşi principiul egalităţii în faţa legii impune ca reglementarea să fie diferita, nu uniforma. În acest sens, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 662 din 16 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 18 februarie 1998. Cu privire la aspectele de constituţionalitate a art. 279 alin. 2 lit.
- a)din Codul de procedură penală, care reglementează instituţia plângerii prealabile, ca o condiţie cerută în anumite cazuri de declansare a acţiunii penale, se constată că nu au relevanta în cauza. Referirea la aceste prevederi în art. 361 alin. 1 lit.
- a)şi în art. 385^1 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală a fost determinata de motive de tehnica legislativă, constituind un text de trimitere. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit.
- c)şi al art. 145 alin.
(2)din Constituţie, precum şi al art. 13 alin.
(1)lit. A.
- c)şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, CURTEA În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. a), ale art. 361 alin. 1 lit.
- a)şi ale art. 385^1 alin. 1 lit.
- a)din Codul de procedură penală, invocată de Maricari Aurel în Dosarul nr. 1.620/1998 al Tribunalului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 octombrie 1998. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta --------------