← România

ORDIN nr. 129 din 11 iunie 2009

ORDIN nr. 129 din 11 iunie 2009 privind aprobarea tarifelor percepute pentru actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în domeniul minier Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 22 iunie 2009 Având în vedere art. 48 alin.

(1)şi art. 55 lit.
  1. d)din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 2 lit.
  2. e)şi al art. 4 alin.
(3)din Hotărârea Guvernului nr. 756/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin. Articolul 1 Se aprobă tarifele percepute pentru actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în domeniul minier, prevăzute în anexele nr. 3-10. Articolul 2 Actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, prevăzute în anexa nr. 1, se încadrează în tariful corespunzător de către direcţiile de specialitate, în funcţie de clasificarea actelor, de criteriile de apreciere, de gradele de complexitate şi de coeficienţii corespunzători, precum şi de gradul de complexitate al categoriei de zăcământ, conform prevederilor anexei nr. 2. Articolul 3 Solicitarea eliberării actelor prevăzute în anexa nr. 2 se face printr-o scrisoare-comandă, conform modelului prezentat în anexa nr. 11, care va însoţi documentaţia tehnico-economică prevăzută în Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare. Articolul 4 Actele se eliberează numai după ce solicitantul face dovada achitării tarifului corespunzător. Articolul 5 Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 6 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 7 Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării. La data intrării în vigoare a prezentului ordin îşi încetează aplicabilitatea Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 129/2006 privind aprobarea tarifelor percepute pentru actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în exercitarea atribuţiilor sale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 4 iulie 2006. p. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Lupu Matei Bucureşti, 11 iunie 2009. Nr. 129. Anexa 1 LISTA actelor eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale în domeniul minier A1. Acte de concesiune/dare în administrare A2. Acorduri, avize, aprobări pentru desfăşurarea activităţilor de prospecţiune, explorare, exploatare A3. Documente de verificare şi înregistrare elaborate ca urmare a analizei documentaţiilor de evaluare a resurselor/rezervelor minerale. Anexa 2 A. Clasificarea actelor eliberate conform legii A1. Acte de concesiune/dare în administrare (acte de complexitate redusă) Actele încadrate în această categorie sunt:
  1. a)permis de prospecţiune; ...
  2. b)licenţă de dare în administrare sau în concesiune pentru explorare; ...
  3. c)acte adiţionale la licenţa de dare în administrare sau în concesiune pentru explorare; ...
  4. d)licenţă de dare în administrare sau în concesiune pentru exploatare; ...
  5. e)acte adiţionale la licenţa de dare în administrare sau în concesiune pentru exploatare; ...
  6. f)permis de exploatare; ...
  7. g)aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind transferul unei licenţe de concesiune către altă persoană juridică: ... g1) pentru licenţa de explorare; g2) pentru licenţa de exploatare. Modul de tarifare a actelor din această categorie este menţionat în anexa nr. 3. A2. Acorduri, avize, aprobări pentru desfăşurarea activităţilor de prospecţiune, explorare, exploatare (acte de complexitate medie) Actele încadrate în această categorie sunt:
  8. a)aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind fişa perimetrului de prospecţiune/explorare/exploatare; ...
  9. b)autorizare de începere a activităţilor miniere; ...
  10. c)aviz la programele de lucrări geologice de cercetare (pentru lucrări de prospecţiune şi pentru lucrări de explorare pentru fiecare an aprobat prin licenţă de concesiune); ...
  11. d)aviz pentru amplasamente de obiective civile şi/sau industriale de utilitate publică, planuri şi schiţe de sistematizare, precum şi lucrări inginereşti; ...
  12. e)document de atestare a persoanelor juridice care au competenţa tehnică de a executa lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului şi a celorlalte resurse minerale, de expertizare şi de întocmire a documentaţiilor aferente acestora şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică şi de expertizare; ...
  13. f)aviz la programul anual de exploatare; ...
  14. g)aviz la metodele de exploatare-cadru în mine şi în cariere/balastiere; ...
  15. h)aviz la documentaţiile de încetare a activităţilor miniere de explorare sau exploatare la mine/cariere/sare în soluţie; ...
  16. i)aprobare de sistare temporară a activităţii miniere. ... Modul de tarifare a actelor din această categorie este menţionat în anexele nr. 4-9. A3. Documente de verificare şi înregistrare emise ca urmare a analizei documentaţiilor de evaluare a resurselor/rezervelor minerale (acte de complexitate ridicată) Actele încadrate în această categorie sunt:
  17. a)documente de verificare şi înregistrare emise ca urmare a analizei documentaţiilor de evaluare a resurselor/rezervelor minerale. ... Modul de tarifare a actelor din această categorie este menţionat în anexa nr. 10. B. Criteriile de apreciere, gradele de complexitate şi coeficienţii corespunzători pentru actele din categoria A2 În privinţa actelor eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din categoria A2 lit. d), pentru care la încadrare nu se poate ţine seama de criteriile de complexitate, avându-se în vedere faptul că gradul de dificultate al verificărilor efectuate de personalul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (în cazul documentaţiilor şi pe teren) este relativ similar pentru toate actele de acelaşi tip din această categorie, s-a adoptat, din punctul de vedere al tarifelor, soluţia unei încadrări unice. Modul de tarifare a actelor din această categorie este menţionat în anexa nr. 7. Pentru documentaţiile încadrate în categoria de complexitate A2 lit. c), în vederea unei încadrări cât mai judicioase a acestora, se iau în considerare mai multe criterii de apreciere a complexităţii, în funcţie de: - structura geologică a regiunii; - tipul lucrărilor propuse şi volumul acestora; - gradul de documentare şi justificare a lucrărilor propuse. Gradele de complexitate (1 - scăzut, 2 - mediu, 3 - ridicat), cu coeficienţii aferenţi, au fost stabilite prin practica îndelungată a Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale legată de aceste tipuri de lucrări, corelată cu metodele de cercetare (prospecţiune/explorare) practicate pe plan intern şi internaţional, precum şi cu caracterul documentaţiilor, respectiv cu corectitudinea acestora în ceea ce priveşte modul de justificare a lucrărilor propuse. ┌───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Criteriile de apreciere a │ Gradele de complexitate │ │ complexităţii ├────────────────────────┬─────────────────────────┬─────────────────────────────┤ │ │ 1 - scăzut │ 2 - mediu │ 3 - ridicat │ ├───────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │I. Structura geologică a │- formaţiuni sedimentare│- formaţiuni eruptive şi │- formaţiuni metamorfice, │ │regiunii │- tectonică simplă │sedimentare │eruptive şi sedimentare │ │ │ │- tectonică complicată │- tectonică foarte │ │ │ │ │complicată │ ├───────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │II. Tipul lucrărilor şi volumul│- una sau două metode de│- utilizarea mai multor │- utilizarea mai multor │ │acestora │lucru + lucrări miniere │metode de lucru + lucrări│metode de lucru + lucrări │ │ │uşoare + foraje │miniere + foraje │miniere + foraje + lucrări de│ │ │ │ │exploatare experimentală │ ├───────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │III. Gradul de documentare a │- documentaţie completă │- documentaţia necesită │- documentaţia necesită │ │lucrărilor propuse │ │completări │refacere │ └───────────────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────┴─────────────────────────────┘ Modul de tarifare a actelor din această categorie este menţionat în anexa nr. 6. Pentru actele încadrate la categoria A2 lit. e), pentru care la încadrare nu se poate ţine cont de criteriile de complexitate menţionate mai sus, în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 122/2006 privind aprobarea Metodologiei de atestare a competenţei tehnice a persoanelor juridice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică, lucrări de exploatare a petrolului şi a resurselor minerale şi de expertizare, precum şi a persoanelor fizice care întocmesc documentaţii şi/sau execută lucrări de cercetare geologică şi de expertizare, criteriile de încadrare tarifară sunt cele menţionate mai jos: Modul de tarifare a actelor din această categorie este menţionat în anexa nr. 8. Pentru documentaţiile încadrate în categoria de complexitate A2 lit. f)-i), în vederea unei încadrări cât mai judicioase a acestora, se iau în considerare mai multe criterii de apreciere a complexităţii, respectiv tipul exploatării şi gradul de documentare a lucrărilor propuse. ┌───────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Criteriile de apreciere a │ Gradele de complexitate │ │ complexităţii ├────────────────────────┬─────────────────────────┬─────────────────────────────┤ │ │ 1 - scăzut │ 2 - mediu │ 3 - ridicat │ ├───────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │I. Tipul exploatării/substanţa │
  18. a)exploatări miniere la│
  19. a)exploatarea prin │- exploatarea prin lucrări │ │ │zi pentru: │lucrări miniere de │miniere subterane │ │ │- nisipuri şi pietrişuri│suprafaţă, cu excepţia │ │ │ │(din albii minore şi │substanţelor prevăzute │ │ │ │terasele râurilor); │la pct. I.1; │ │ │ │- argile; │
  20. b)sare în soluţie │ │ │ │
  21. b)exploatarea turbei, │ │ │ │ │nămolurilor, turbelor │ │ │ │ │terapeutice, gazelor │ │ │ │ │necombustibile, apelor │ │ │ │ │geotermale, gazelor care│ │ │ │ │le însoţesc, apelor │ │ │ │ │minerale naturale, │ │ │ │ │apelor minerale │ │ │ │ │terapeutice │ │ │ ├───────────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │II. Gradul de documentare a │- documentaţie completă │- documentaţia necesită │- documentaţia necesită │ │lucrărilor propuse │ │completări │refacere │ └───────────────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────────┴─────────────────────────────┘ Modul de tarifare a actelor din această categorie este menţionat în anexa nr. 9. C. Criteriile de apreciere, gradele de complexitate şi coeficienţii corespunzători pentru actele din categoria A3 Pentru documentaţiile încadrate în categoria de complexitate A3 lit. a), conform celor de mai sus (A. Clasificarea actelor eliberate conform legii), în vederea unei încadrări cât mai judicioase a acestora, se iau în considerare mai multe criterii de apreciere a complexităţii, în funcţie de: - structura geologică a regiunii; - tipul lucrărilor executate şi volumul acestora; - gradul de documentare şi justificare a lucrărilor executate. În funcţie de particularităţile geologice, corpurile de substanţă minerală utilă din cadrul aceluiaşi zăcământ sau părţi ale acestora pot fi încadrate în clase diferite, după cum urmează: ┌────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Criteriile de apreciere a │ Gradele de complexitate │ │ complexităţii ├───────────────────────────┬───────────────────────────┬───────────────────────────┤ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ ├────────────────────────────┼───────────────────────────┼───────────────────────────┼───────────────────────────┤ │I. Structura geologică a │
  22. a)formaţiuni sedimentare; │
  23. a)formaţiuni eruptive şi │
  24. a)formaţiuni metamorfice, │ │regiunii │
  25. b)tectonică simplă │sedimentare; │eruptive, sedimentare; │ │ │ │
  26. b)tectonică complicată │
  27. b)tectonică foarte │ │ │ │ │complicată │ ├────────────────────────────┼───────────────────────────┼───────────────────────────┼───────────────────────────┤ │II.
  28. a)Tipul lucrărilor şi │- exploatări miniere la zi │
  29. a)exploatarea prin lucrări│- exploatarea prin lucrări │ │volumul acestora (Se aplică │pentru: │miniere la zi, cu excepţia │miniere subterane │ │la substanţele prevăzute de │
  30. a)nisipuri şi pietrişuri; │substanţelor prevăzute la │ │ │Legea minelor nr. 85/2003, │
  31. b)exploatarea turbei, │pct. II.1; │ │ │cu modificările şi │nămolurilor, turbelor │
  32. b)sare în soluţie │ │ │completările ulterioare, cu │terapeutice gazelor │ │ │ │excepţia apelor geotermale, │necombustibile │ │ │ │gazelor care le însoţesc, │ │ │ │ │apelor minerale naturale şi │ │ │ │ │terapeutice.) │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───────────────────────────┼───────────────────────────┼───────────────────────────┤ │II.
  33. b)Tipul lucrărilor şi │
  34. a)ape minerale terapeutice│
  35. a)ape minerale naturale │- ape minerale exploatate │ │volumul acestora (Se aplică │ │exploatate prin izvoare; │prin foraje │ │apelor geotermale, gazelor │ │
  36. b)ape geotermale şi gazele│ │ │care le însoţesc, apelor │ │care le însoţesc │ │ │minerale naturale şi │ │ │ │ │terapeutice.) │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───────────────────────────┼───────────────────────────┼───────────────────────────┤ │III. Gradul de documentare a│- documentaţie completă │- documentaţia necesită │- documentaţia necesită │ │lucrărilor propuse │ │completări │refacere │ └────────────────────────────┴───────────────────────────┴───────────────────────────┴───────────────────────────┘ Modul de tarifare a actelor din această categorie este menţionat în anexa nr. 10 lit.
  37. a)şi b). Anexa 3 FUNDAMENTAREA tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, prevăzute în anexa nr. 2 pct. A1 lit. a)-
  38. g)__________ Notă ... *) Pentru persoanele fizice care solicită recuperarea aurului din aluviuni, conform art. 30 alin.
(1)din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică diminuate cu 50%. Anexa 4 FUNDAMENTAREA tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, prevăzute în anexa nr. 2 pct. A2 lit.
  1. a)Anexa 5 FUNDAMENTAREA tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, prevăzute în anexa nr. 2 pct. A2 lit.
  2. b)Anexa 6 FUNDAMENTAREA tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, prevăzute în anexa nr. 2 pct. A2 lit.
  3. c)Anexa 7 FUNDAMENTAREA tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, prevăzute în anexa nr. 2 pct. A2 lit.
  4. d)Anexa 8 FUNDAMENTAREA tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, prevăzute în anexa nr. 2 pct. A2 lit.
  5. e)Anexa 9 FUNDAMENTAREA tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, prevăzute în anexa nr. 2 pct. A2 lit.
  6. f)-
  7. i)Anexa 10 FUNDAMENTAREA tarifelor pentru actele eliberate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, prevăzute în anexa nr. 2 pct. A3 lit.
  8. a)
  9. a)Tarife practicate substanţelor prevăzute de Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia apelor geotermale, gazelor care le însoţesc, apelor minerale naturale şi terapeutice: ... _________ Notă ... *) Tarifele menţionate în prezenta anexă la lit. a), încadrate după criteriul II.
  10. a)"Tipul lucrărilor şi volumul acestora" din anexa nr. 2 lit. C (aplicabile substanţelor prevăzute de Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia apelor geotermale, gazelor care le însoţesc, apelor minerale naturale şi terapeutice), sunt valabile pentru o perioadă de concesionare de la 0 ani la 10 ani. Dacă perioada de concesionare este cuprinsă între 10 ani şi 15 ani, tariful se majorează cu 25%. Dacă perioada de concesionare este cuprinsă între 15 ani şi 20 de ani, tariful se majorează cu 50%.
  11. b)Tarife practicate apelor geotermale, gazelor care le însoţesc, apelor minerale naturale şi terapeutice: ... Anexa 11 SCRISOARE-COMANDĂ*1) - model - Operatorul economic .................................. Adresa/sediul ........................................ Codul fiscal ......................................... Autorizaţia nr. ...................................... Cont ................................................. Banca ................................................ Telefon/fax .......................................... Către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale Având în vedere prevederile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 1.208/2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003 şi ale instrucţiunilor specifice emise de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, vă transmitem anexat documentaţia tehnico-economică necesară în vederea obţinerii ........*2) pentru perimetrul ..............*3). Tariful perceput de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru emiterea actului menţionat va fi achitat ............*4) la data eliberării acestuia. Prezenta scrisoare ţine loc de comandă fermă. Director general, Director economic, .................... .................. (semnătura şi ştampila) (semnătura) Încadrarea documentaţiei*5) Documentaţia se încadrează în gradul de complexitate ........ şi se tarifează cu suma de ........ lei, conform anexei nr. ........ la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 129/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 22 iunie 2009. ........... Director, (data) ......... ___________ *1) Se completează şi se transmite Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale în cazul solicitării eliberării actelor prevăzute în anexa nr. 2. *2) Se completează cu una dintre denumirile actului solicitat, conform anexei nr. 2. *3) Se completează cu tipul perimetrului: prospecţiune/explorare/exploatare, după caz, şi cu denumirea acestuia. *4) Se menţionează "în numerar" sau "transfer bancar", după caz. Actele vor fi eliberate numai după ce solicitantul prezintă factura emisă de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, care dovedeşte achitarea tarifului corespunzător. *5) Se completează de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. ___________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.