← România

DECIZIE nr. 7 din 26 ianuarie 2008

DECIZIE nr. 7 din 26 ianuarie 2008 privind Lista cuprinzând procedurile terapeutice care pot fi aplicate de medicul specialist şi de medicul primar de chirurgie oro-maxilo-facială cu dublă licenţă (medicină dentară şi medicină generală) sau absolvenţi ai facultăţilor de medicină dentară Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 5 mai 2008 În temeiul art. 500, 502 şi 525 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România decide: Articolul 1 Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România adoptă prin prezenta decizie Lista cuprinzând procedurile terapeutice care pot fi aplicate de medicul specialist şi de medicul primar de chirurgie oro-maxilo-facială cu dublă licenţă (medicină dentară şi medicină generală) sau absolvenţi ai facultăţilor de medicină dentară, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. Articolul 2 Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din România, Liviu Zetu Bucureşti, 26 ianuarie

  1. Nr.
  2. Anexa LISTA cuprinzând procedurile terapeutice care pot fi aplicate de medicul specialist şi de medicul primar de chirurgie oro-maxilo-facială cu dublă licenţă (medicină dentară şi medicină generală) sau absolvenţi ai facultăţilor de medicină dentară
  3. Anestezia în chirurgia oro-maxilo-facială şi medicina dentară
  4. Tratamentul accidentelor generale ale anesteziei loco-regionale în vederea menţinerii funcţiilor vitale
  5. Tratamentul accidentelor şi complicaţiilor locale ale anesteziei loco-regionale
  6. Extracţia dinţilor temporari şi permanenţi
  7. Tratamentul accidentelor şi complicaţiilor locale ale extracţiei dentare
  8. Rezecţia apicală la dinţii frontali şi laterali
  9. Amputaţia, premolarizarea şi hemisecţia
  10. Extracţii alveoloplastice
  11. Osteotomie transmaxilară
  12. Chiuretaj periapical
  13. Replantări şi transplantări dentare
  14. Tratamentul chirurgical al parodontopatiilor marginale cronice
  15. Tratamentul chirurgical preprotetic şi preimplantar
  16. Tratamentul implanto-protetic
  17. Elevaţia mucoasei sinuzale şi mărirea distanţei subsinuzale (lifting sinus)
  18. Tratamentul incluziei dentare şi a accidentelor erupţiei dentare
  19. Tratamentul supuraţiilor oro-maxilo-faciale
  20. Tratamentul afecţiunilor sinuzale de origine dentară
  21. Tratamentul durerii în teritoriul oro-maxilo-facial
  22. Tratamentul de urgenţă şi definitiv în traumatologia oro-maxilo-facială
  23. Tratamentul chisturilor şi tumorilor benigne ale oaselor maxilare
  24. Tratamentul tumorilor benigne ale părţilor moi oro-maxilo-cervico-faciale
  25. Tratamentul tumorilor maligne în teritoriul oro-maxilo-cervico-faciale
  26. Tratamentul afecţiunilor articulaţiei temporo-mandibulare
  27. Tratamentul afecţiunilor glandelor salivare
  28. Tratamentul malformaţiilor congenitale ale feţei şi maxilarelor
  29. Tratamentul chirurgical al anomaliilor dento-maxilare în colaborare cu medicul specialist/primar ortodont
  30. Plastia reconstructivă de părţi moi şi osoase în teritoriul oro-maxilo-cervico-facial
  31. Tratamentul cariei simple şi complicate la dinţii temporari şi permanenţi
  32. Tratamentul afecţiunilor mucoasei orale (gingivostomatite eritematoase/ulcero-necrotice, stomatite veziculoase, gingivostomatite din diverse boli generale, leucoplazie, eritroplazie, lichen plan etc.)
  33. Tratamentul protetic al leziunilor coronare şi edentaţiei parţiale reduse
  34. Tratamentul edentaţiei parţiale
  35. Tratamentul edentaţiei totale
  36. Efectuarea şi interpretarea examenelor radiologice şi imagistice în medicina dentară Medicul specialist/primar de chirurgie dento-alveolară nu are dreptul de a practica incizii tegumentare cervico-faciale. Procedurile terapeutice care aparţin medicului stomatolog/dentist nu pot fi anulate unui absolvent de medicină dentară care face o specializare în chirurgie dento-alveolară, chirurgie oro-maxilo-facială sau ortodonţie. Anularea acestor proceduri care au fost câştigate prin diploma de medic stomatolog/dentist ar fi o ilegalitate care nu are nicio justificare. Pentru toate specialităţile, inclusiv pentru medicul dentist, specialist sau primar de stomatologie generală, competenţele recunoscute în domeniul medicină dentară de Ministerul Sănătăţii Publice conferă drepturile legale în vigoare. Conform publicaţiei de examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare, publicate în revista "Viaţa Medicală" nr. 34 din 24 august 2007, prevăzută în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 418/2005, acestea sunt: - parodontologie, cu durata de 6 luni (examen teoretic şi examen practic); - pedodonţie, cu durata de 6 luni (examen teoretic şi examen practic); - implantologie, cu durata de 18 săptămâni curs teoretic şi 3 săptămâni pregătire practică (examen teoretic şi examen practic); - endodonţie, cu durata de 6 luni (examen teoretic şi examen practic); - utilizarea terapeutică şi chirurgicală a laserilor în medicină dentară, cu durata de 2 săptămâni (examen teoretic şi examen practic). Conform Legii nr. 84/1995 şi Ordinului comun al ministrului sănătăţii nr. 1.141/2007 şi Ordinului ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.386/2007, la art. 11 alin.

(4)se precizează: "Stagiul de doctorat în ştiinţe medicale nu se consideră ca modul de pregătire în rezidenţiat." Faţă de cele de mai sus, titlul de doctor în ştiinţe medicale nu se asimilează celui de specialist, în conformitate cu Adresa primită de la Ministerul Sănătăţii Publice în 23 ianuarie 2008 cu nr. VIII d/4.127 din 23 ianuarie
  1. Cursurile de 1-2-3 zile nu reprezintă studii complementare şi nici nu pot fi asimilate cu acestea, conform adresei MS - Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti nr. 112 din 7 ianuarie
  2. ----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.