← România

HOTĂRÂRE nr. 939 din 29 octombrie 2014

HOTĂRÂRE nr. 939 din 29 octombrie 2014 privind suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2014 pentru Institutul Naţional de Statistică pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 31 octombrie 2014 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 46 alin.

(2)din Legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2014 pentru Institutul Naţional de Statistică cu suma de 818 mii lei, la capitolul 51.01 "Autorităţi publice şi acţiuni externe", titlul 10 "Cheltuieli de personal", din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - "Acţiuni generale". Articolul 2 Sumele alocate potrivit prezentei hotărâri sunt utilizate pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013. Articolul 3 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi în structura bugetului Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Naţional de Statistică. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei p. Ministrul finanţelor publice, Dan Manolescu, secretar de stat Ministrul delegat pentru buget, Darius-Bogdan Vâlcov Bucureşti, 29 octombrie 2014. Nr. 939. --------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.