ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 16 noiembrie 2011 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 19 noiembrie 2011 Luând în considerare actualul context internaţional, principalele caracteristici ale politicii bugetare în perioada următoare, care vor fi subordonate obiectivelor de susţinere a creşterii economice şi de reducere a inflaţiei şi atingerii unui deficit bugetar la un nivel corelat cu obiectivele macroeconomice, având în vedere analiza execuţiei bugetare pe primele 9 luni ale anului, respectiv a gradului de utilizare a fondurilor bugetare alocate, prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare, pentru păstrarea echilibrelor bugetare sunt necesare unele măsuri menite să reducă volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar. În considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin.
(4)din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1 Bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2011, aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 287/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 28 decembrie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 2
(1)Influenţele asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, detaliate la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole şi titluri, sunt prevăzute în anexa nr. 1. ...
(2)Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2011 se diminuează la venituri cu suma de 15.500 mii lei, prin majorarea veniturilor curente cu suma de 538.627 mii lei şi diminuarea subvenţiei acordate de la bugetul de stat cu suma de 554.127 mii lei, iar la cheltuieli se diminuează cu suma de 15.500 mii lei. ...
(3)Sistemul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale pe anul 2011 se majorează la cheltuieli cu suma de 5.500 mii lei, veniturile se majorează cu suma de 4.112 mii lei, excedentul diminuându-se cu suma de 1.388 mii lei. ... Articolul 3
(1)Influenţele asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2011, detaliate la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole şi titluri, sunt prevăzute în anexa nr. 2. ...
(2)Bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2011 aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj se diminuează la venituri cu suma de 785.000 mii lei, prin majorarea veniturilor curente cu suma de 65.414 mii lei şi diminuarea subvenţiei acordate de la bugetul de stat cu suma de 850.414 mii lei, iar la cheltuieli se diminuează cu suma de 785.000 mii lei. ...
(3)Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, se majorează la venituri cu suma de 817 mii lei, se diminuează la cheltuieli cu suma de 15.000 mii lei, iar excedentul se majorează cu suma de 15.817 mii lei. ... Articolul 4
(1)Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze influenţele aprobate şi să introducă modificările prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în bugetul asigurărilor sociale de stat şi în bugetul asigurărilor pentru şomaj. ...
(2)Ordonatorii principali de credite, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, comunică Ministerului Finanţelor Publice detalierea modificărilor aprobate. ... Articolul 5 Drepturile de pensii obţinute în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, ca urmare a contestării recalculării şi revizuirii efectuate pentru categoriile de pensii prevăzute la art. 1 lit. c)-
- h)din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-
- h)din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat. Articolul 6 Anexele nr. 1, 1/01, 1/03 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Sulfina Barbu Bucureşti, 16 noiembrie 2011. Nr. 97. Anexa 1 BUGETUL ASOGURĂRILOR SOCIALE DE STAT Detalierea influenţelor asupra Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe anul 2011 Anexa 1/01 MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT pe anul 2011 Anexa 1/03 MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT pe anul 2011 Anexa 2 MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE Detalierea influenţelor asupra Bugetului Asigurărilor pentru Şomaj pe anul 2011 --------