HOTĂRÂRE nr. 503 din 7 aprilie 2004 privind cheltuielile necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2004 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 329 din 16 aprilie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Cheltuielile pentru dotarea şi funcţionarea Biroului Electoral Central se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor. ...
(2)Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, altele decât cele prevăzute la alin.
(1), se vor suporta din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ale judeţelor sau al municipiului Bucureşti, după caz. ...
(3)Pentru efectuarea cheltuielilor necesare în vederea pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale din anul 2004, se suplimentează bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi cel al Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Naţional de Statistică, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, cu sumele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ... Articolul 2
(1)Ministerul Administraţiei şi Internelor asigură achiziţionarea, cu plata la 90 de zile din momentul ridicării de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, a hârtiei de ziar pentru tipărirea buletinelor de vot necesare în vederea desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2004, precum şi a proceselor-verbale de constatare a rezultatelor alegerilor, urmând ca sumele cheltuite să fie recuperate din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ale judeţelor sau al municipiului Bucureşti, după caz. ...
(2)Ministerul Administraţiei şi Internelor va repartiza prefecturilor cantităţile de hârtie necesare. ...
(3)Prefecturile vor asigura imprimarea buletinelor de vot în vederea garantării securităţii acestor documente, precum şi tipărirea machetei proceselor-verbale pentru constatarea rezultatelor alegerilor. ... Articolul 3
(1)În cadrul bugetului aprobat, efectuarea cheltuielilor pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2004 se va realiza de către ordonatorii de credite, cu informarea periodică a Comisiei pentru transparenţă. ...
(2)Comisia prevăzută la alin.
(1)se compune din câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare, din 2 reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi 2 reprezentanţi ai Clubului Român de Presă. ...
(3)Componenţa nominală a comisiei prevăzute la alin.
(1)se stabileşte de către preşedintele Comisiei tehnice centrale, pe baza propunerilor formulate de partidele politice parlamentare, organizaţiile neguvernamentale şi Clubul Român de Presă. ...
(4)Comisia prevăzută la alin.
(1)îşi desemnează preşedintele dintre membrii nominalizaţi potrivit alin.
(3). ... Articolul 4 Pentru reducerea cheltuielilor necesare în vederea desfăşurării procesului electoral, consiliile locale şi judeţene vor utiliza bunurile materiale recuperate de la alegerile anterioare şi aflate în stare bună. Articolul 5
(1)Pe toată perioada exercitării atribuţiilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2004, instituţiile la care sunt angajaţi membrii birourilor electorale, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar le asigură acestora drepturile salariale cuvenite, potrivit legii. ...
(2)Pentru membrii Biroului Electoral Central, începând cu data constituirii acestuia, se acordă o indemnizaţie de 300.000 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate, care se suportă de Ministerul Administraţiei şi Internelor. ...
(3)Statisticienii şi personalul tehnic auxiliar care participă la executarea operaţiunilor generate de activitatea la Biroul Electoral Central vor primi o indemnizaţie de 200.000 lei pe zi, întreaga perioadă de activitate, care se suportă de Ministerul Administraţiei şi Internelor. ...
(4)Membrii birourilor electorale de circumscripţie beneficiază de o indemnizaţie de 250.000 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate, începând cu data constituirii acestora. Statisticienii şi personalul tehnic auxiliar care participă la efectuarea operaţiunilor generate de desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2004, pe lângă birourile electorale de circumscripţie, vor primi o indemnizaţie de 200.000 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate. ...
(5)Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare beneficiază de o indemnizaţie de 250.000 lei pe zi de activitate, dar nu mai mult de 4 zile. Statisticienii şi personalul tehnic auxiliar care participă la executarea operaţiunilor generate de desfăşurarea alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2004, pe lângă birourile electorale ale secţiilor de votare, vor primi o indemnizaţie de 200.000 lei pe zi de activitate, dar nu mai mult de 4 zile. ...
(6)Membrilor Biroului Electoral Central, statisticienilor şi personalului tehnic auxiliar al acestuia, care participă la realizarea operaţiunilor legate de desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2004, precum şi personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor sau al Ministerului Apărării Naţionale, care este în misiune de pază la acest birou, li se vor asigura în fiecare zi de activitate băuturi răcoritoare, cafea şi gustări, în limita sumei de 50.000 lei de persoană. Aceste cheltuieli se suportă de Ministerul Administraţiei şi Internelor. ...
(7)Membrilor birourilor electorale de circumscripţie, statisticienilor şi personalului tehnic auxiliar al acestora, care participă la realizarea operaţiunilor legate de desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2004, precum şi personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor sau al Ministerului Apărării Naţionale, care este în misiune de pază a acestor birouri, li se vor asigura în fiecare zi de activitate băuturi răcoritoare, cafea şi gustări, în limita sumei de 50.000 lei de persoană. ...
(8)Membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor sau al Ministerului Apărării Naţionale, care este în misiune de pază a acestor birouri, li se vor asigura, în ziua votării, băuturi răcoritoare, cafea şi gustări, în limita sumei de 50.000 lei de persoană. ...
(9)Plata indemnizaţiilor prevăzute la alin.
(4)şi
(5)se face pe baza listelor de prezenţă avizate de preşedinţii birourilor electorale. ...
(10)Veniturile din indemnizaţiile prevăzute la alineatele precedente se impozitează conform prevederilor art. 84 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. ...
(11)Prin zi de activitate se înţelege munca desfăşurată pe parcursul unei zile calendaristice, indiferent de numărul de ore prestate, dar nu mai puţin de 6 ore pe zi. ...
(12)Pe lângă drepturile prevăzute la alin.
(4)şi
(5), membrii birourilor electorale care domiciliază în alte localităţi beneficiază de indemnizaţia de delegare, precum şi de decontarea cheltuielilor de transport şi cazare, potrivit reglementărilor în vigoare care stabilesc aceste drepturi pentru personalul din instituţiile publice. ...
(13)Plata indemnizaţiilor prevăzute la alin.
(4),
(5)şi
(12)şi a cheltuielilor de protocol prevăzute la alin.
(7)şi
(8)se asigură din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ale judeţelor sau al municipiului Bucureşti, după caz. ... Articolul 6 Cheltuielile pentru prelucrarea şi distribuirea pe suport magnetic a datelor necesare pentru elaborarea sau actualizarea listelor electorale permanente şi cheltuielile pentru tipărirea listelor electorale permanente şi pentru dosarele speciale se suportă de Ministerul Administraţiei şi Internelor. Articolul 7
(1)Cheltuielile necesare în vederea transportului documentelor prevăzute de lege pentru desfăşurarea procesului electoral se fac de prefecturi, urmând să fie recuperate de acestea din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ale judeţelor sau al municipiului Bucureşti, după caz. ...
(2)Pentru organizarea şi desfăşurarea procesului electoral, consumul de carburanţi şi cheltuielile cu telefoanele efectuate de autorităţile şi instituţiile publice se suplimentează cu 50% faţă de normativele în vigoare, în perioada aprilie-iunie 2004. ... Articolul 8
(1)Confecţionarea tuturor ştampilelor cu menţiunea "Votat 2004 L" şi a timbrelor autocolante ce se aplică pe cărţile de identitate ale cetăţenilor este asigurată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar cheltuielile respective vor fi recuperate de prefecturi din bugetele comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ale judeţelor sau al municipiului Bucureşti, după caz. ...
(2)Ministerul Administraţiei şi Internelor va repartiza atât ştampilele cu menţiunea "Votat 2004 L", cât şi timbrele autocolante către prefecturi, care împreună cu primarii vor repartiza aceste materiale secţiilor de vot. ...
(3)Confecţionarea celorlalte modele de ştampile necesare în vederea controlului şi desfăşurării procesului electoral se asigură de prefecturi, urmând să fie recuperate din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ale judeţelor sau al municipiului Bucureşti, după caz. ... Articolul 9 Achiziţionarea materialelor necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2004 se face în condiţiile prevăzute de art. 12 lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 212/2002. Articolul 10
(1)Consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor include în bugetele proprii pe anul 2004 prevederi corespunzătoare pentru decontarea cheltuielilor necesare în vederea desfăşurării procesului electoral, potrivit prevederilor prezentei hotărâri. ...
(2)Pentru reîntregirea fondurilor utilizate în procesul electoral, autorităţile administraţiei publice locale vor achita Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin prefecturi, din bugetele proprii, în termen de 60 de zile de la încheierea alegerilor, sumele utilizate pentru buna desfăşurare a procesului electoral. ...
(3)Sumele puse la dispoziţie Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Naţional de Statistică, neutilizate, se vor restitui în vederea reîntregirii Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în termen de 60 de zile de la data publicării rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I. ... Articolul 11
(1)Sumele alocate Ministerului Administraţiei şi Internelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru desfăşurarea procesului electoral se vor vira cu această destinaţie în bugetul fiecărei prefecturi, iar decontarea cheltuielilor respective va fi efectuată cu respectarea prevederilor legale. ...
(2)Recuperarea de către prefecturi a sumelor alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prin bugetul său, în condiţiile prevăzute de prezenta hotărâre, se efectuează cu sprijinul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. ... Articolul 12 Ministerul Finanţelor Publice va introduce modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri în structura bugetului de stat pe anul 2004 şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi a bugetului Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Naţional de Statistică. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ------------- Ministru de stat, ministrul administraţiei şi internelor, Ioan Rus Ministrul delegat pentru administraţia publică, Gabriel Oprea Ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Eugen Bejinariu Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 7 aprilie 2004. Nr. 503. Anexa ----------