DECIZIE nr. 1.649 din 15 decembrie 2009

DECIZIE nr. 1.649 din 15 decembrie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedură penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 21 ianuarie 2010 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent-şef Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Florentin Scaleţchi în Dosarul nr. 1.421/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, asistat de domnul avocat Daniel Caraman, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Având cuvântul, avocatul autorului excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că textul de lege criticat reglementează o limitare a libertăţii individuale incompatibilă cu dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că nu se stabileşte în niciun mod o durată efectivă în timp a măsurii de restrângere a libertăţii de circulaţie. Se solicită să se constate că este neconstituţională interpretarea dată de instanţe atunci când nu stabilesc durata măsurii preventive. Autorul excepţiei, având cuvântul, arată că situaţia sa este aceeaşi de 3 ani, fiind împiedicat să participe la conferinţe internaţionale în condiţiile în care statutul său presupune participarea. Arată că, din punctul de vedere supus analizei, învinuitul şi inculpatul ar trebui să fie trataţi la fel, adică să fie stabilită durata măsurii dispusă de instanţă. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează mai întâi că, în susţinerile orale, se insistă asupra carenţei textului legal, solicitându-se Curţii Constituţionale fie o decizie interpretativă, fie neutralizantă, în sensul că textul de lege este constituţional în măsura în care din interpretarea acestuia nu se înţelege că măsura pe care o consacră nu durează sine die. Apreciază că această chestiune priveşte însă interpretarea şi aplicarea legii. Se mai arată că asupra constituţionalităţii aceluiaşi text de lege Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu prin deciziile nr. 442/2006 şi nr. 352/2004, ale căror considerente îşi menţin valabilitatea. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Decizia nr. 1.210 din 1 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.421/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Florentin Scaleţchi. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că în actuala reglementare obligaţiile pe care instanţa le stabileşte în sarcina inculpatului sunt neconstituţionale. Astfel, în cazul unei persoane faţă de care s-a luat măsura obligării de a nu părăsi ţara, instituirea aceloraşi îndatoriri pe care le are şi inculpatul obligat de a nu părăsi localitatea încalcă dreptul la liberă circulaţie consfinţit de art. 25 din Constituţie şi de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi de art. 23 şi art. 26 din Constituţie, restrângând nejustificat libertatea individuală şi dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, garantate de aceste articole. Se mai arată că, pentru ca dreptul la liberă circulaţie să poată fi restrâns, este obligatoriu ca norma care prevede aceasta să fie clară şi neinterpretabilă. Or, norma criticată încalcă principiile CEDO, deoarece nu este precisă şi suficient de clară, astfel încât este inaccesibilă justiţiabilului şi, de multe ori, chiar juristului. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Arată că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara reprezintă o restrângere a exerciţiului dreptului la liberă circulaţie, în deplină concordanţă cu prevederile art. 53 din Constituţie, şi se impune pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.