← România

HOTĂRÂRE nr. 71 din 10 decembrie 2013

HOTĂRÂRE nr. 71 din 10 decembrie 2013 privind constituirea Grupului parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 3 iunie 2014 În temeiul prevederilor art. 5 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Se aprobă constituirea Grupului parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite, având componenţa nominală prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 10 decembrie 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.

(2)din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA p. PREŞEDINTELE SENATULUI, NICOLAE MOGA Bucureşti, 10 decembrie
  1. Nr.
  2. Anexa COMPONENŢA NOMINALĂ a Grupului parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite Preşedinte: Chiriţă Dumitru, deputat, Grupul parlamentar al PSD Vicepreşedinte: Dobre Victor Paul, deputat, Grupul parlamentar al PNL Secretar: Mocanu Victor, senator, Grupul parlamentar al PSD Membri: Marin Gheorghe, deputat, Grupul parlamentar al PSD Constantinescu Florin, senator, Grupul parlamentar al PSD Burlea Marin, senator, Grupul parlamentar al PNL Dolha Mircea, deputat, Grupul parlamentar al PNL Caloianu Mario-Ernest, deputat, Grupul parlamentar al PP-DD Verestoy Attila, senator, Grupul parlamentar al UDMR Pelican Dumitru, senator, Grupul parlamentar al PC ------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.