← România

DECIZIE nr. 590 din 19 septembrie 2006

DECIZIE nr. 590 din 19 septembrie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 3 din Codul de procedură penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 895 din 3 noiembrie 2006 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liviu Turdean, Mircea Turdean, Petru Pântea şi Leonora Vidrean în Dosarul nr. 17.522/299/2005 (nr. vechi 17.253/2005) al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei şi pentru partea Societatea Comercială "Farmec" - S.A. Cluj, apărătorul ales, domnul Ioan F. Pop, iar pentru partea Nicolae Cristinel Olăneanu, domnul avocat Adrian Teodorescu, ambii cu delegaţii la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Apărătorul ales al autorilor excepţiei şi al părţii Societatea Comercială "Farmec" - S.A. Cluj pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în principiu, aceleaşi aspecte punctate în notele scrise. Apărătorul părţii, Nicolae Cristinel Olăneanu solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care depune şi concluzii scrise. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 15 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 17.522/299/2005 (nr. vechi 17.253/2005), Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liviu Turdean, Mircea Turdean, Petru Pântea şi Leonora Vidrean în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 30 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece lasă la îndemâna exclusivă a procurorului posibilitatea de alegere a competenţei teritoriale printr-o ordine de preferinţă "în cascadă" şi generală, şi nu printr-o ordine cronologică eficientă, aşa cum se prevede în art. 30 alin. 1 lit. a)-d) din acelaşi cod. Neconstituţionalitatea textului este cu atât mai evidentă cu cât stabilirea competenţei teritoriale de către procuror nu poate fi cenzurată de instanţă şi, de asemenea, nu poate fi contestată de celelalte părţi implicate în cauză. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. Potrivit art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece posibilitatea organelor de cercetare penală de a alege sesizarea uneia din instanţele prevăzute la alin. 1 din art. 30 din Codul de procedură penală nu este de natură să aducă atingere niciunui principiu constituţional. Locurile enumerate în art. 30 alin. 1 din cod au o valoare egală în determinarea competenţei, iar enumerarea lor indică numai ordinea de preferinţă pentru situaţiile în care au fost sesizate mai multe organe simultan. Textul legal criticat nu încalcă principiul egalităţii armelor, deoarece pluralitatea instanţelor teritorial competente constituie o garanţie că pornirea procesului penal nu va suferi întârzieri, iar accesul liber la justiţie este pe deplin asigurat, întrucât părţile beneficiază în faţa fiecărei instanţe de toate garanţiile procesuale prevăzute în Codul de procedură penală. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu conţin norme contrare dreptului părţilor interesate de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi nici dreptului acestora la un proces echitabil. Astfel, stabilirea prin dispoziţiile legale indicate a competenţei organelor judiciare nu impietează asupra modului de desfăşurare a procesului penal şi este în deplină concordanţă cu prevederile art. 126 alin.
(2)din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Totodată, dreptul la un proces echitabil nu este afectat de modul de determinare a organului judiciar competent, deoarece părţile pot beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă şi imparţială. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 30 alin. 3 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Competenţa pentru infracţiunile săvârşite în ţară, care au următorul conţinut: "Când urmărirea penală se efectuează de către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sau de către parchetele de pe lângă curţile de apel ori de pe lângă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin. 1 îi revine competenţa de a judeca, ţinând seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal." Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin.
(3), precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că potrivit art. 126 alin.
(2)din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute prin lege. Modul de determinare a competenţei prevăzut de art. 30 alin. 3 din Codul de procedură penală nu încalcă nici liberul acces la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil, aşa cum fără temei se susţine în motivarea excepţiei, dat fiind că instanţa de judecată căreia i se va stabili competenţa pe baza textului criticat, realizează justiţia, în sensul prevăzut de art. 126 alin.
(1)din Constituţie, iar desfăşurarea procesului este supusă normelor şi principiilor prevăzute de Legea fundamentală şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liviu Turdean, Mircea Turdean, Petru Pântea şi Leonora Vidrean în Dosarul nr. 17.522/299/2005 (nr. vechi 17.253/2005) al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 septembrie 2006. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.