← România

HOTĂRÂRE nr. 1.582 din 30 septembrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.582 din 30 septembrie 2004 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Craiova şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova, judeţul Dolj Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 6 octombrie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin.

(1)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă transmiterea unui imobil situat în municipiul Craiova, judeţul Dolj, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Craiova şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova, judeţul Dolj. Articolul 2 După trecerea locuinţelor din compunerea imobilului prevăzut la art. 1 în domeniul privat al municipiului Craiova, acestea se vor vinde personalului armatei, civil şi militar, activ sau în rezervă, care le deţine cu contract de închiriere, în condiţiile legii. Articolul 3 Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: ------------- Ministrul apărării naţionale, Ioan Mircea Paşcu p. Ministrul de stat, ministrul administraţiei şi internelor, Toma Zaharia, secretar de stat Ministrul delegat pentru administraţia publică, Gheorghe Emacu p. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Gherghina, secretar de stat Bucureşti, 30 septembrie 2004. Nr. 1.582. Anexa ---------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.