RAPORT nr. 1.269 din 10 februarie 2014 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democrat Liberal - Organizaţia Municipiului Bucureşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 221 din 28 martie 2014 - extras - În conformitate cu prevederile art. 35 alin.
(6)din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, şi cu Planul de control pe anul 2014, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 28 ianuarie-10 februarie 2014 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Municipiului Bucureşti pentru anul
- Constatări Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Democrat Liberal - Organizaţia Municipiului Bucureşti au totalizat 544.860,38 lei şi au fost obţinute din donaţii în sumă de 544.800,00 lei şi din alte surse de venit în sumă de 60,38 lei. Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Bucureşti, 10 februarie
- Nr. 1.
- ________