HOTĂRÂRE nr. 666 din 24 iunie 2008 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli rectificate pe anul 2008 ale unor operatori economici aflaţi sub autoritatea Ministerului Transporturilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 3 iulie 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2008 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2008 şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli rectificate pe anul 2008 ale unor operatori economici aflaţi sub autoritatea Ministerului Transporturilor, prevăzute în anexele nr. 1-8, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2
(1)Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor. ...
(2)În cazul în care în execuţie se înregistrează depăşiri sau nerealizări ale veniturilor totale aprobate, operatorul economic poate efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale. ... Articolul 3
(1)Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei. ...
(2)Contravenţia se constată de către organele de control financiar ale statului, împuternicite conform legii, iar amenda se aplică persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri. ...
(3)Contravenţiei prevăzute la alin.
(1)i se aplică dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. ... PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── Ministrul transporturilor, Ludovic Orban p. Ministrul economiei şi finanţelor, Eugen Teodorovici, secretar de stat Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Paul Păcuraru Bucureşti, 24 iunie
- Nr.
- Anexa 1 MINISTERUL TRANSPORTURILOR SOCIETATEA COMERCIALĂ DE TRANSPORT CU METROUL BUCUREŞTI "METROREX" - S.A. Bd. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1 Bucureşti Cod unic de înregistrare 13863739 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2008 Indicator fizic - nr. de tren km convenţionali Notă ... *) Sume necesare pentru completarea veniturilor proprii Anexa 2 MINISTERUL TRANSPORTURILOR SOCIETATEA NAŢIONALĂ "AEROPORTUL INTERNAŢIONAL BUCUREŞTI BĂNEASA - AUREL VLAICU" - S.A. Şos. Bucureşti-Ploieşti, nr. 40, sector 1, Bucureşti Cod unic de înregistrare 3026110 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2008 Indicator fizic = curse comerciale Anexa 3 MINISTERUL TRANSPORTURILOR SOCIETATEA NAŢIONALĂ "AEROPORTUL INTERNAŢIONAL MIHAIL KOGĂLNICEANU - CONSTANŢA" - S.A. Str. Tudor Vladimirescu nr. 4, Constanţa Cod unic de înregistrare RO 11 212 645 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2008 Indicator fizic - nr. pasageri îmbarcaţi Anexa 4 MINISTERUL TRANSPORTURILOR SOCIETATEA NAŢIONALĂ "AEROPORTUL INTERNAŢIONAL TIMIŞOARA - TRAIAN VUIA" - S.A. Com. Ghiroda, str. Aeroport nr. 2 Cod unic de înregistrare 11178217 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2008 Anexa 5 MINISTERUL TRANSPORTURILOR COMPANIA NAŢIONALĂ "ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME" - S.A. CONSTANŢA Str. Portului nr. 1, Constanţa Cod unic de înregistrare R 11062831 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2008 Indicator fizic = întreţinere infrastructură portuară. Anexa 6 MINISTERUL TRANSPORTURILOR COMPANIA NAŢIONALĂ "ADMINISTRAŢIA PORTURILOR DUNĂRII MARITIME" - S.A. Str. Portului nr. 34, Galaţi Codul fiscal RO 11776466 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2008 Indicator fizic = nr. nave operate din activitatea de prestări servicii portuare Anexa 7 MINISTERUL TRANSPORTURILOR COMPANIA NAŢIONALĂ "ADMINISTRAŢIA CANALELOR NAVIGABILE" - S.A. Str. Ecluzei nr. 1, Agigea, Constanţa Cod unic de înregistrare 11087755 NITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2008 Indicator fizic = (tone capacitate x km) Anexa 8 MINISTERUL TRANSPORTURILOR REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAŢIA FLUVIALĂ A DUNĂRII DE JOS" Galaţi, Str. Portului nr. 32 Cod unic de înregistrare RO 1644670 BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT PE ANUL 2008 Indicator fizic = măsurători topohidrografice. _____________