← România

DECIZIE nr. 432 din 15 aprilie 2008

DECIZIE nr. 432 din 15 aprilie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 din Codul civil şi a art. 29 alin.

(5)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 6 iunie 2008 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Simona Ricu - procuror Maria Bratu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Muntenia" - S.R.L. din comuna Ioneşti, judeţul Vâlcea, în Dosarul nr. 54/288/2005 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, şi a prevederilor art. 29 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată din oficiu de instanţa de judecată în acelaşi dosar. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza se află în stare de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 18 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 54/288/2005, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Muntenia" - S.R.L. din comuna Ioneşti, judeţul Vâlcea, şi a prevederilor art. 29 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată din oficiu de instanţa de judecată. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile art. 1073 din Codul civil contravin art. 44 alin.
(2)din Constituţie, întrucât "nu respectă garantarea şi ocrotirea proprietăţii în mod egal, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor". De asemenea, susţin că aceste prevederi contravin şi art. 45 din Legea fundamentală, cu motivarea că accesul liber la activitatea economică este paralizat de faptul că persoanele de rea-credinţă pot aduce o societate comercială în stare de insolvenţă prin plata unor dezdăunări. În ce priveşte art. 29 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992, se susţine că acest text contravine art. 20 şi art. 21 alin.
(3)din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru că impune suspendarea obligatorie a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională. Potrivit art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciază excepţia ca neîntemeiată, arătând că art. 1073 din Codul civil creează condiţiile indispensabile valorificării dreptului de proprietate privată, dând expresie principiului garantării acestuia. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1073 din Codul civil şi ale art. 29 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004. Textele criticate au următoarea redactare: - Art. 1073 din Codul civil: "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare."; - Art. 29 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992: "Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă." Textele constituţionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 20, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 44 alin.
(2), privind garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de proprietar, şi ale art. 45, referitor la libertatea economică. Este invocată şi încălcarea art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează. I. Art. 1073 din Codul civil stabileşte regula de principiu privind efectele obligaţiilor, şi anume de a da creditorului dreptul de a urmări şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare. Finalitatea textului este evidentă şi constă în realizarea drepturilor legale ale creditorului prin determinarea debitorului de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui contract încheiat între părţi, sub sancţiunea suportării unor despăgubiri. Asemenea reglementări creează condiţiile indispensabile valorificării dreptului de proprietate privată, dând expresie principiului garantării şi ocrotirii acestuia, în mod egal, indiferent de titular. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 823 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007. Considerentele reţinute de Curte în decizia menţionată sunt valabile şi în cauza de faţă. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, Curtea constată că textul art. 1073 din Codul civil, fiind menit să protejeze realizarea drepturilor legale ale creditorului, tocmai asigură accesul liber la o activitate economică şi liberă iniţiativă al persoanelor. II. În ce priveşte prevederile art. 29 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992, Curtea, prin Decizia nr. 366 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, a statuat că acestea sunt norme de procedură care instituie un caz de suspendare legală a judecăţii în intervalul de timp cuprins între pronunţarea încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial şi repunerea pe rol a cauzei, după soluţionarea excepţiei de către instanţa de contencios constituţional. Acest fapt nu aduce însă atingere dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Considerentele reţinute în decizia menţionată sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Muntenia" - S.R.L. din comuna Ioneşti, judeţul Vâlcea, în Dosarul nr. 54/288/2005 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, şi a prevederilor art. 29 alin.
(5)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată din oficiu de instanţa de judecată în acelaşi dosar. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2008. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Maria Bratu ----

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.