HOTĂRÂRE nr. 980 din 25 iunie 2004 privind suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 570 din 29 iunie 2004 În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, la art. 30 alin.
(2)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, al art. 25 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 şi al art. 36 alin.
(2)lit. b) din Legea spitalelor nr. 270/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii pe anul 2004, la capitolul 58.01 "Sănătate", titlul 38 "Transferuri" - "Programul de administraţie sanitară şi politici de sănătate", cu suma de 42.178.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004. Articolul 2
(1)Suma prevăzută la art. 1 se utilizează pentru cheltuielile ocazionate de instalarea aparaturii de înaltă performanţă achiziţionate din credite externe contractate direct sau cu garanţia statului, pentru amenajarea spaţiilor şi plata taxelor legale aferente, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ...
(2)Modificarea alocării sumelor cu această destinaţie pe parcursul anului se efectuează prin ordin al ministrului sănătăţii. ... Articolul 3 Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările ce decurg din aplicarea prezentei hotărâri în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Sănătăţii pe anul 2004. PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul sănătăţii, Ovidiu Brînzan Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tănăsescu Bucureşti, 25 iunie 2004. Nr. 980. Anexa -----------