HOTĂRÎRE nr. 701 din 30 octombrie 1992 privind întărirea disciplinei financiare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 26 noiembrie 1992 Guvernul României hotărăşte: Articolul 1 Regiile autonome, societăţile comerciale şi ceilalţi agenţi economici cu capital integral sau majoritar de stat, care înregistrează datorii neachitate la scadenta faţă de alţi agenţi economici, bugetul statului sau oricare alţi creditori, au obligaţia de a-şi utiliza lichiditatile pe măsura constituirii lor, pentru stingerea respectivelor datorii. În sensul prevăzut în prezenta hotărîre, în lichiditati se cuprind următoarele elemente de activ: - disponibilitati în lei, în casierie, în orice cont bancar ori la terţi agenţi, la vedere sau la termen; - active financiare de orice fel, precum: certificate de depozit, obligaţiuni, acţiuni. Lichiditatile prevăzute la alin. 2 vor fi utilizate, în ordinea prezentată, pentru stingerea datoriilor restante. Articolul 2 Începînd de la data prezentei hotărîri, se constituie comisii formate din reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Băncii Naţionale a României, care vor verifica, în numele statului, respectarea prevederilor art. 1, la sediul agenţilor economici cu capital integral sau majoritar de stat. Articolul 3 Lichiditatile neutilizate potrivit prevederilor art. 1 şi identificate în timpul controlului efectuat potrivit art. 2 vor fi imediat utilizate pentru achitarea datoriilor agenţilor economici în cauza, în ordinea scadentei acestora, cu respectarea prevederilor Legii nr. 76/1992 privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunile de compensare, regimul plăţilor agenţilor economici, prevenirea incapacităţii de plată şi a blocajului financiar. PRIM-MINISTRU THEODOR STOLOJAN Contrasemnează: --------------- Ministrul economiei şi finanţelor, George Danielescu Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isarescu ---------
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.