HOTĂRÂRE nr. 682 din 19 august 2015 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" - Exploatarea Complexă Stânca-Costeşti şi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 27 august 2015 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 alin.
(1)din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile ce alcătuiesc domeniul public al statului, aflate în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" - Exploatarea Complexă Stânca-Costeşti şi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a reevaluării, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: --------------- Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Graţiela Leocadia Gavrilescu Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici Bucureşti, 19 august
- Nr.
- Anexă DATELE DE IDENTIFICARE ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"- Exploatarea Complexă Stânca-Costeşti şi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, a căror valoare de inventar se actualizează ca urmare a reevaluării *Font 8* ┌───────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┬─────────────────────────────┐ │
- Ordonator principal de credite (ministere sau autorităţi│ 163354444 │ Ministerul Mediului, Apelor │ │ale administraţiei publice centrale) │ │ şi Pădurilor │ ├───────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┼─────────────────────────────┤ │
- Ordonator secundar de credite │ RO 24326056 │ Administraţia Naţională │ │ │ │ "Apele Române" │ ├───────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┴─────────────────────────────┤ │
- Ordonator terţiar de credite │ ├───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │
- Regii autonome şi companii/societăţi naţionale aflate sub autoritatea ordonatorului principal de │ │credite, institute naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţionează în baza Ordonanţei Guvernului │ │nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi │ │completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi, după caz, societăţi│ │comerciale cu capital majoritar de stat care au în administrare bunuri din patrimoniul public de stat │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌────┬───────┬───────┬─────────────┬────────────────────────────────┬───────────────────────┬───────────┐ │Nr. │ Nr. │ Codul │ Denumirea │ Descrierea tehnică │ Adresa │Valoarea de│ │crt.│M.F.P. │ de │ │ │ │ inventar │ │ │ │clasi- │ │ │ │actualizată│ │ │ │ficare │ │ │ │ (lei) │ ├────┼───────┼───────┼─────────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤ │ 1 │ 64184 │8.17.02│Baraj Stânca-│Front de retenţie de cca 3 km, │Ţara: România; judeţul:│193.425.799│ │ │ │ │ Costeşti │compus din două tipuri de baraje│Botoşani; satul Stânca;│ │ │ │ │ │ │(pământ şi beton), protecţie │-; Nr: -; exploatare │ │ │ │ │ │ │amonte din beton armat │Stânca │ │ ├────┼───────┼───────┼─────────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤ │ 2 │ 102289│8.17.02│ Lac de │Vt = 1.400 mil mc, Vat = │Ţara: România; judeţul:│ 6.861.849│ │ │ │ │ acumulare │665 mil. mc, lungimea = 70 km, │Botoşani; satul Stânca;│ │ │ │ │ │ Stânca- │suprafaţa = 1.800 ha │-; Nr: -; Ştefăneşti │ │ │ │ │ │ Costeşti │ │ │ │ ├────┼───────┼───────┼─────────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤ │ 3 │ 102298│8.17.02│ Acumulare │Lac compensare pentru regimul │Ţara: România; judeţul:│ 16.117.449│ │ │ │ │ compensare │debitelor în volum de 640 mii mc│Botoşani; satul Stânca;│ │ │ │ │ │ │ │-; Nr: -; Ştefăneşti │ │ ├────┼───────┼───────┼─────────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤ │ 4 │ 102307│8.17.02│ Teren NH │Suprafaţa = 2.785,8 ha, terenuri│Ţara: România; judeţul:│ 88.261.109│ │ │ │ │ Stânca │diferite cu ape, cu destinaţii │Botoşani; satul Stânca;│ │ │ │ │ │ │speciale │-; Nr: -; Ştefăneşti │ │ ├────┼───────┼───────┼─────────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤ │ 5 │ 102311│8.28.02│ Post │Miniclădire şi instalaţii de │Ţara: România; judeţul:│ 7.166│ │ │ │ │ hidrometric │măsurare a debitelor │Botoşani; satul Stânca;│ │ │ │ │ │Stânca, aval │ │-; Nr: -; │ │ ├────┼───────┼───────┼─────────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤ │ 6 │ 102319│8.28.01│ Clădiri │Clădire tip P pe baraj şi │Ţara: România; judeţul:│ 842.894│ │ │ │ │ exploatare │clădire P + 2 paliere sub │Botoşani; satul Stânca;│ │ │ │ │ │ │cota 0 din beton şi cărămidă │-; Nr: -; Stânca- │ │ │ │ │ │ │ │Costeşti │ │ ├────┼───────┼───────┼─────────────┼────────────────────────────────┼───────────────────────┼───────────┤ │ 7 │ 62890│ 8.30 │Nava fluvială│ │Ţara: România; judeţul:│ 1.721│ │ │ │ │"N.R. LIPOVA"│ │Constanţa; MRJ │ │ │ │ │ │ │ │Constanţa; -; Nr: -; │ │ │ │ │ │ │ │DADL │ │ └────┴───────┴───────┴─────────────┴────────────────────────────────┴───────────────────────┴───────────┘ -------